„Acum este războiul Europei”. De ce simpla supraviețuire a Ucrainei nu mai poate fi singurul obiectiv strategic al Occidentului

În anul 2022, la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertiza că blocul comunitar se află în fața unui „moment al adevărului”. Astăzi, după ani de ezitări și ambiguități strategice, Europa pare în sfârșit obligată să își asume cuvintele în sensul lor cel mai brutal, notează The Economist.

Războiul din Ucraina a intrat în cel de-al cincilea an/FOTO:EPA?EFE

Realitatea din teren arată o schimbare majoră de paradigmă: statele Uniunii Europene, sprijinite de Marea Britanie, au preluat aproape integral povara asistenței financiare și militare pentru Kiev. Mai mult, Parisul și Londra au pus bazele unei inițiative comune de monitorizare a unui eventual armistițiu, iar luna aceasta Ucraina urmează să primească primele tranșe dintr-un nou împrumut masiv de 90 de miliarde de euro. În paralel, mecanismul sancțiunilor împotriva Moscovei continuă să fie strâns.

Ultimele evoluții de pe front au readus în prim-plan ipoteza unei soluții diplomatice, iar cancelariile europene caută un rol de prim-plan, după ce eforturile anterioare ale Washingtonului nu au livrat rezultatele scontate.

„Vom fi parte a soluției și trebuie să fim parte a discuției”, declara președintele francez Emmanuel Macron. Pentru prima dată, această afirmație nu mai sună ca o rugăminte adresată marilor puteri, ci ca o asumare fermă a suveranității strategice.

Absența unei strategii pe termen lung și capcana emisarilor de serviciu

Deși ambasadoarea UE la Kiev, Katarína Mathernová, subliniază că reziliența europeană a depășit cele mai pesimiste prognoze, în culise, miniștrii și oficialii de la Bruxelles admit o realitate îngrijorătoare: Europa nu deține o strategie clară care să depășească faza tactică a asigurării supraviețuirii stricte a Ucrainei.

Pe coridoarele puterii se discută tot mai intens trimiterea unui emisar european de anvergură pentru a tăia nodul gordian în dialogul cu Vladimir Putin. Nume precum Angela Merkel sau Mario Draghi au fost vehiculate ca posibili mediatori. Totuși, utilitatea unui astfel de demers rămâne contestată. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a sugerat că aceste speculații nu ar trebui tratate cu excesivă seriozitate, atâta timp cât statele membre nu au definit clar ce anume urmăresc de la un asemenea dialog.

În plus, opțiunile de negociere sunt extrem de reduse. Chiar dacă liderul de la Kremlin resimte presiunea izolării, nu există semnale că ar fi dispus să cedeze din pretenții. După cum recunoaște sub protecția anonimatului un înalt oficial european, UE nu are ce să îi ofere concret lui Putin în acest moment, în afară de o eventuală încetinire a ritmului noilor sancțiuni. Ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a punctat tranșant: Europa nu respinge ideea negocierilor, însă în actualele condiții, pur și simplu nu există o bază reală de dialog.

Fractura dintre „E-3” și flancul estic

Lipsa unei viziuni unitare fragmentează continentul. Cele mai active dezbateri privind o eventuală cale diplomatică se poartă în formatul restrâns „E-3” (Marea Britanie, Franța și Germania). Acest lucru reactivează spaimele istorice ale statelor din Europa de Est, în special ale Poloniei, care se tem că marile capitale occidentale ar putea încerca o normalizare a relațiilor cu Federația Rusă peste capul lor și în detrimentul intereselor lor de securitate.

Dacă s-ar ajunge la un compromis, un eventual îngheț al conflictului ar obliga Kievul să accepte, de facto, pierderea unor teritorii din est, inclusiv din Donbas. Pentru a îndulci această pastilă amară, Bruxelles-ul ar putea folosi accelerarea procedurilor de aderare la UE ca pe o garanție de securitate alternativă.

Totuși, termenele vehiculate anterior – cum ar fi orizontul anului 2027 – sunt privite acum ca fiind nerealiste. Pe acest fundal, cancelarul german Friedrich Merz a lansat ideea unei „asocieri cu statut special”, un format care ar oferi Ucrainei acces la anumite structuri europene, dar fără drept de vot, fără subvenții masive și fără acces deplin la piața unică. Formula a fost respinsă categoric de președintele Volodimir Zelenski, care a catalogat-o drept profund inechitabilă.

Tensiuni diplomatice și oboseala electorală a Occidentului

Dincolo de discursul oficial, o anumită neîncredere persistă de ambele părți. La Bruxelles există reproșuri subtile la adresa liderului de la Kiev, acuzat că alimentează așteptări nerealiste în rândul propriei populații privind o integrare peste noapte. De asemenea, UE se teme că un tratament preferențial acordat Ucrainei ar genera frustrări majore în Balcanii de Vest, regiune care se află de decenii în sala de așteptare a blocului comunitar.

Această dinamică schimbă inclusiv modul în care ucrainenii privesc Europa.

„Asistăm al o mutare a accentului de la ideea de UE ca salvator la o filosofie bazată pe propriile forțe. Mulți ucraineni spun acum deschis: «Noi suntem cei care vă protejează pe voi»”, explică Jana Kobzová, expertă în cadrul Consiliului European pentru Relații Externe.

Tensiunile sunt alimentate și de condiționalitățile atașate pachetului de 90 de miliarde de euro. Pentru a debloca integral fondurile, Ucraina trebuie să livreze reforme structurale majore în domeniul statului de drept până în 2027, un ritm pe care oficialii europeni îl consideră încă prea lent.

Timpul, însă, nu lucrează în favoarea Europei. Anul viitor va aduce alegeri generale în majoritatea marilor state europene, inclusiv un scrutin prezidențial crucial în Franța, în luna aprilie. O eventuală ascensiune la putere a formațiunii de extremă dreapta „Adunarea Națională” la Paris ar putea bloca programele de asistență financiară și ar îngheța perspectivele europene ale Ucrainei. Găsirea unui consens va fi cu atât mai dificilă cu cât segmente economice importante, precum fermierii francezi, vor începe să deconteze impactul integrării pieței agricole ucrainene.

Asumarea leadership-ului de către Europa în gestionarea războiului de la granițele sale răsăritene este un fapt împlinit, dar o mare parte din această arhitectură de securitate se bazează încă pe speranțe fragile: că societatea ucraineană nu își va pierde coeziunea, că Donald Trump va putea fi convins să mențină o linie dură față de Moscova sau că Putin va fi forțat, în cele din urmă, să cedeze. „Acum este indubitabil războiul Europei. Rămâne de văzut dacă va putea fi și pacea Europei”, conchide analistul Fabrice Pothier în The Economist.