Video Ultima revoltă a arheologului Gică Băeștean: „Integritatea mea nu se negociază. Prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi”

Arheologul Gică Băeștean a avut în grijă Ulpia Traiana Sarmizegetusa în ultimele trei decenii, fiind unul dintre oamenii cei mai legați sufletește de ea. Cu câteva zile înainte de moartea sa fulgerătoare, a lăsat în urmă o mărturie tulburătoare.

Arheologul Gică Băeștean, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Foto: Kamy Photography.

Timp de trei decenii, arheologul Gică Băeștean și-a legat numele și viața de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, colonia romană înființată de împăratul Traian în primii ani după războaiele daco-romane, ale cărei ruine s-au păstrat în ținuturile Hunedoarei, la poalele Retezatului și în vecinătatea Porților de Fier ale Transilvaniei.

Gică Băeștean, o viață în slujba Sarmizegetusei Romane

Gică Băeștean (1972–2026) s-a stins din viață la sfârșitul lunii iulie, iar moartea sa fulgerătoare i-a șocat pe mulți dintre cei care îl cunoșteau.

Ani în șir, arheologul i-a primit pe turiști la Sarmizegetusa romană și la muzeul acesteia, ajutându-i să redescopere o capitală aproape uitată a provinciei Dacia, neglijată în perioade îndelungate. În ultimii ani, a fost și unul dintre puținii apărători vocali ai patrimoniului de aici, fiind adesea nevoit să înfrunte aproape singur problemele unui spațiu extrem de bogat în vestigii, dar insuficient cunoscut și înțeles.

Gică Băeștean s-a remarcat și prin interpretările sale îndrăznețe asupra începuturilor Daciei romane. Una dintre cele mai controversate ipoteze susținute de el era că războaiele dintre daci și romani nu s-ar fi încheiat efectiv în anul 106, ci că starea de conflict și instabilitatea militară ar fi continuat încă mai mulți ani. Arheologul invoca, printre altele, fondarea relativ târzie a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa și prezența militară puternică din primii ani ai provinciei.

Ipotezele sale, bazate pe propriile cercetări arheologice, au fost uneori contestate de alți specialiști, iar cu unii dintre aceștia Băeștean a ajuns în conflict.

Gică Băeștean echipat în roman. Foto: MCDR

În trecut, el relata pentru „Adevărul” despre dificultățile întâmpinate în publicarea propriilor cercetări și despre felul în care se simțea tratat și uneori dat la o parte în lumea arheologiei. Iar aceste lucruri se petreceau nu numai datorită concluziilor sale științifice, ci și atitudinea sa directă și de implicarea aproape totală în problemele sitului. Pentru cei care l-au cunoscut, Băeștean era omul care părea să trăiască pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa, locul căruia îi dedicase cea mai mare parte a vieții profesionale.

Iar aceste lucruri se petreceau nu numai din cauza concluziilor sale științifice, ci și a atitudinii sale directe și a implicării aproape totale în problemele sitului. Pentru cei care l-au cunoscut, Băeștean era omul care părea să trăiască pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa, locul căruia îi dedicase cea mai mare parte a vieții profesionale.

Străjerul de la porțile Sarmizegetusei Romane

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a trecut în ultimele decenii prin numeroase provocări, iar odată cu ea și Gică Băeștean. Turiștii, localnicii, căutătorii de comori, oamenii politici și de afaceri au contribuit, în diferite feluri, la schimbările și controversele din jurul sitului. În relatările sale pentru „Adevărul”, Gică Băeștean a vorbit adesea despre situațiile stranii petrecute aici și despre dificultățile de a proteja un oraș antic ale cărui ruine se întind mult dincolo de zona vizitabilă.

Spre exemplu, a vorbit despre cum un complex hotelier s-a extins ilegal peste terenul coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, îngropând vestigiile în beton. A amintit și cum numeroși turiști confundau Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dacilor din Munții Orăștiei.

„Unii dintre cei care au ajuns la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au plecat imediat după ce li s-a spus că aici nu este cetatea dacică din Munții Orăștiei, ci vechea capitală a provinciei romane”, relata acesta pentru „Adevărul”.

Arheologul s-a plâns și de situația terenurilor din sit. O mare parte a fostului oraș roman se întinde printre gospodării, grădini și livezi private. Băeștean arăta că statul nu mai cumpărase de mulți ani terenuri de la localnici, astfel încât vestigiile rămâneau amestecate cu proprietățile oamenilor. Situația a continuat să creeze probleme inclusiv pentru proiectele de restaurare, unele terenuri din zona arheologică fiind încă proprietăți private.

De-a lungul anilor, Băeștean a vorbit și despre distrugerile, intervențiile și căutările de comori care au afectat situl și despre dificultatea autorităților de a supraveghea o suprafață atât de mare. Doar o mică parte a vechiului oraș fusese cercetată în detaliu, în timp ce ruinele se aflau și pe terenurile din jurul zonei muzeale.

1/27

Ulpia Traiana Sarmizegetusa Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (48) jpg

Unele dintre relatările sale căpătaseră, în timp, un ton de resemnare. După ani în care văzuse aceleași probleme repetându-se, Băeștean privea cu neîncredere și ideea că restaurarea amfiteatrului, cu noile sale tribune, va transforma automat Ulpia Traiana într-o mare atracție turistică. Se întreba cine va veni să ocupe acele locuri într-o zonă tot mai depopulată și cât interes există, în realitate, pentru istorie și patrimoniu.

Un episod aproape ironic avea să se petreacă în primăvara anului 2025. În plină campanie electorală, în imediata vecinătate a orașului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost anunțat un eveniment numit „Noi, dacii”, avându-l printre invitați pe Nicolae Guță. Organizatorii anunțaseră aproximativ 1.800 de participanți, însă evenimentul s-a desfășurat până la urmă pe o proprietate privată din apropierea vestigiilor și a strâns în jur de 300 de oameni, iar Nicolae Guță nu a mai venit.

Vestea tristă, anunțată de muzeu

La 27 iulie 2026, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a anunțat decesul arheologului Gică Băeștean, printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.

„Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la colegul nostru, dr. Gică Băeștean, arheolog și om care și-a legat o mare parte din viață de cercetarea și protejarea patrimoniului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pasiunea sa pentru arheologie a început încă din adolescență, pe șantierul de la Sarmizegetusa, iar din anul 1996 a devenit parte a echipei Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. De-a lungul anilor, prin cercetările, studiile și munca sa de zi cu zi, a contribuit la cunoașterea și păstrarea unuia dintre cele mai importante situri arheologice din România”, a transmis instituția.

Vestea i-a luat prin surprindere pe foștii săi apropiați și pe cei care l-au cunoscut. Recent însă, o notă internă transmisă Muzeului Civilizației Dacice și Romane, atribuită arheologului, oferă câteva indicii despre starea sa de spirit cu doar câteva săptămâni înainte de deces.

Scrisoarea de revoltă

Documentul, semnat „dr. Gică Băeștean”, ar fi fost trimis la 2 iulie 2026 conducerii Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, în atenția managerului Liliana Țolaș, pe care, încă din primele rânduri, autorul o acuza de „comportament medieval”. De altfel, unii dintre cei care l-au cunoscut pe Gică Băeștean au confirmat că relația sa cu directoarea muzeului era una tensionată, lucru care reiese și din tonul documentului.

„Prin prezenta nici măcar nu solicit, ci doar vă aduc la cunoștință faptul că de mâine, 3.07.2026, o să îmi iau cele 15 zile de concediu furate prin chemarea din concediu de la începutul anului. Nu mă aștept la răspunsuri, din moment ce atunci când am întrebat când îmi vor fi date înapoi acele zile, nu au existat. Atâția ani de zile am acceptat să vin și 7 zile din 7, și 10-12 ore pe zi, în ideea că 15-20 de ani m-ați lăsat în pace. Se pare că acum s-a întâmplat ceva... Niciun refuz nu îl accept”, nota acesta.

Băeștean acuza conducerea muzeului că aplica standarde diferite angajaților, susținând că unii colegi beneficiau de mai multă îngăduință, în timp ce propriile sale sesizări rămâneau fără răspuns. În opinia sa, regulamentele interne nu erau aplicate consecvent, iar relațiile și protecțiile personale ajunseseră să cântărească mai mult decât regulile instituției.

Amfiteatrul din Sarmizegetusa, confundat cu un stadion comunal

În continuarea notei, Băeștean reclama că fusese chemat din timpul liber pentru un spectacol organizat la amfiteatru, deși, susținea el, participarea publicului fusese foarte redusă.

„Cum își poate permite acest jupân medieval să mă cheme din ziua mea liberă pentru un spectacol de doi bani”, scria arheologul. El acuza și faptul că atenția conducerii s-ar fi concentrat excesiv asupra amfiteatrului, în detrimentul celorlalte monumente și al întreținerii întregului sit.

„Păi, Sarmizegetusa se reduce la amfiteatru? Toate celelalte monumente nu mai există?”, întreba acesta.

Autorul notei adăuga că personalul era insuficient pentru întreținerea suprafețelor întinse ale sitului și pentru primirea vizitatorilor.

Băeștean critica și modul în care fusese restaurat amfiteatrul, susținând că numeroși turiști îi cereau explicații despre aspectul noilor tribune, pe care le compara ironic cu un „stadion comunal”.

„Acest jupan medieval nu vine să răspundă celor aproximativ 90% dintre turiștii care mă întreabă pe mine despre stadionul comunal pe care a reușit să-l facă împreună cu cei din clica ei. Nici unul dintre ei nu vine să dea răspunsuri vizitatorilor, nu se vede nici urmă de ei”, scria Băeștean.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, mai puțin căutată de turiști

El îi acuza pe cei implicați în proiect că nu erau prezenți în sit pentru a răspunde întrebărilor vizitatorilor și că interesul pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa crescuse odată cu apariția finanțărilor europene.

„Atâta doar că cifrele vorbesc de la sine, eu le-am lăsat un sit arheologic cu 70.000 de turiști pe an, ei în doi-trei ani de zile au ajuns la 30.000 și anul acesta cifrele au să fie și mai mici pentru că s-a mărit prețul la bilete, asta este soluția politicianului/feudalului român la toate problemele, mărirea taxelor și a impozitelor, mărirea prețurilor. Adică, să plătească poporeanul de rând, prostul, numai că, aceste soluții nu au rezolvat niciodată probleme, din contră, parcările goale, pensiunile goale și suntem în luna iulie, arată eșecul lor. Dar, atât timp cât frăția nu se destramă, totul este în regulă, trai nineacă pe spinarea proștilor!”, afirma Băeștean.

Arehologul considera că organizarea unor spectacole nu putea compensa scăderea numărului de vizitatori și critica felul în care erau cheltuiți banii pentru astfel de evenimente.

„Am atras atenția să nu faceți cumva să plece turiștii, că înapoi nu-i mai aduceți! Exact asta ați făcut și acum vreți ca din parcări goale și pensiuni goale să aduceți turiști?”, scria acesta.

El punea sub semnul întrebării și obiectivul de a ajunge la 90.000 de vizitatori până la sfârșitul anului și cerea să se afle câte bilete, inclusiv gratuite, fuseseră distribuite la concert.

Mesajul tragic al arheologului

Spre finalul notei, tonul devenea însă mult mai personal. Băeștean se întreba dacă presiunile pe care susținea că le resimțea aveau legătură cu postul său și dacă devenise indezirabil în instituția în care lucrase timp de trei decenii.

„Întrebarea mea, însă, este, având în vedere că toate cele spuse mai sus s-au întâmplat într-un timp relativ scurt, cele mai multe de la chemarea mea din concediu încoace, care este scopul? Aveți nevoie și de postul meu?”, nota arheologul.

În final, el scria că ar fi trebuit să își îngrijească sănătatea și să își țină diabetul sub control, dar că renunțase să mai facă acest lucru.

„Acum eu ar trebui să umblu prin spitale pentru a-mi căuta sănătatea. Am refuzat! Ar trebui să țin diabetul sub control. Am refuzat! Știți de ce? Pentru că am ales moartea și nu porcăria asta de viață”, se arată în document.

Autorul notei amintea apoi de versurile lui Mihai Eminescu despre moarte și afirma că se considera „liber”, într-un moment în care descria propria existență în termeni extrem de sumbri.

„Prefer să mă duc și să vă las pentru că viitorul îmi va da dreptate. Nu mă bucur pentru că vor plăti, ca de obicei, cei care habar nu au ce și pentru ce plătesc”, scria Băeștean.

Ultimele rânduri ale notei exprimau dorința sa de a nu mai fi contactat și sentimentul că nu mai voia să continue conflictele în care se considera prins.

„Singura rugăminte în toată porcăria asta este să mă lăsați în pace, să faceți ce credeți. Dacă am renunțat la viață, de ce m-ar mai interesa. Nu-mi dați motive pentru a mai purta încă o luptă inutilă”, nota acesta.

Finalul notei sale este tulburător.

„Integritatea, verticalitatea mea nu se negociază, am tot spus-o, dar nimeni nu mă bagă în seamă, prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi. Nu mai răspund nici la telefoane!”, încheia acesta.

Consiliul Județean Hunedoara va cerceta situațiile reclamate

„Adevărul” a solicitat, în scris, un punct de vedere atât Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, cât și Consiliului Județean Hunedoara, instituția în subordinea căreia funcționează muzeul.

Conducerii MCDR i-au fost solicitate precizări privind autenticitatea notei atribuite lui Gică Băeștean și dacă aceasta a fost înregistrată și a primit un răspuns, dar și informații despre rechemarea arheologului din concediu, situația zilelor sale de concediu, numărul angajaților de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și personalul care asigura întreținerea sitului și relația cu vizitatorii.

Până în 13 august 2026, Muzeul Civilizației Dacice și Romane nu transmisese un răspuns la solicitarea scrisă a „Adevărul”. În cazul în care instituția va transmite ulterior un punct de vedere, „Adevărul” va reveni cu răspunsul acesteia.

Consiliului Județean Hunedoara i-au fost cerute lămuriri cu privire la eventualele sesizări ale arheologului ajunse la instituție, situația personalului și a întreținerii sitului, evoluția numărului de posturi și de vizitatori și dacă autoritățile intenționează să verifice aspectele reclamate în document.

Alin Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, a precizat pentru „Adevărul” că instituția nu fusese informată despre nota atribuită lui Gică Băeștean și că toate aspectele semnalate în aceasta vor fi verificate.