Activităţile Parlamentului bulgar, anulate după violenţele de marţi seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun parlamentar bulgar nu s-a prezentat la muncă miercuri dimineaţa, după ce cu o zi înainte protestele din capitala Sofia au degenerat în violenţe, relatează site-ul Novinite.com.

Potrivit presei locale, preşedintele Parlamentului Mihail Mikov le-a cerut colegilor lui să nu meargă la serviciu până ce tensiunile nu se vor calma.

Marţi, protestele au intrat în cea de-a 40-a zi şi pentru prima dată au avut loc confruntări între poliţie şi manifestaţi.

Tensiunile au crescut în timp ce parlamentarii discutau o actualizare controversată a bugetului, care prevede creşterea deficitului cu aproximativ 500 de miliarde de leva şi creşterea limitei de împrumut cu un miliard de leva. Revizuirea bugetului a fost discutată în cadrul unei şedinţe ad hoc care a început la ora 17.00, iar ora neobişnuit de târzie le-a permis manifestanţilor să blocheze uşile clădirii Parlamentului.

Mii de persoane au scandat "mafia" şi "demisia", refuzând să lase trei miniştrii şi numeroşi parlamentari să părăsească clădirea Parlamentului. Mulţi jurnalişti au rămas, de asemenea, blocaţi în clădire.

Mitingul a degenerat în violenţe în jurul orei 22.00, când un autocar ce transporta miniştrii de Finanţe, al Muncii şi al Economiei, precum şi mai mulţi parlamentari a încercat să părăsească Parlamentul sub escortă. Protestatarii au forţat autocarul să se retragă.

În jurul orei 02.00, protestatarii au consolidat blocada cu coşuri de gunoi, semne stradale şi bucăţi de pavaj, interzicându-le vehiculelor să iasă din curtea Parlamentului. În cele din urmă, oficialii au fost escortaţi afară din clădire miercuri, în jurul orei 05.00, potrivit presei locale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite