Accident aviatic în Austria: un aparat de mici dimensiuni s-a prăbuşit
0Un avion ceh de mici dimensiuni a explodat în zbor vineri, în apropierea localităţii Eidenberg din Austria Superioară, iar pilotul şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, informează Mediafax Cehia.
Aparatul s-a prăbuşit într-un câmp, iar echipele de intervenţie au afirmat că fragmentele avionului s-au răspândit pe o suprafaţă mare, conform postului de televiziune ORF.
Cauza accidentului nu a fost stabilită încă, însă martori oculari au afirmat că zona era acoperită de ceaţă, iar aparatul zbura la altitudine joasă. Conform Mediafax Cehia, avionul a explodat în aer, iar forţele de salvare nu au putut face nimic pentru a salva viaţa pilotului.
Conform site-ului Nachrichten.at, avionul venea din Ţara Galilor şi se îndrepta către Cehia. Conform postului de televiziune Nova TV, pilotul aparatului de mici dimensiuni avea 58 de ani şi era un medic de origine slovacă. "Acesta se îndrepta către Hradec Kralove unde urma să efectueze o operaţie destul de complicată", a declarat un reporter al postului Nona TV.























































