Abramovici, implicat în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia

0

Miliardarul rus Roman Abramovici a jucat un rol-cheie în negocierile pentru schimbul de prizonieri între Ucraina și Rusia, arată publicația Bloomberg.

Roman Abramovici redevine un personaj relevant la nivel european FOTO EPA EFE
Roman Abramovici redevine un personaj relevant la nivel european FOTO EPA EFE

Miliardarul rus Roman Abramovici s-a întâlnit cu prințul saudit Mohammed bin Salman la Ryad, la sfârșitul lunii august, în efortul de a negocia schimbul de prizonieri de război între Rusia și Ucraina, potrivit a trei surse apropiate discuțiilor, care și-au păstrat anonimatul, potrivit Bloomberg.

Sursele citate nu au vrut să dea alte detalii, pentru că întreg demersul a fost unul delicat. Potrivit Bloomberg, purătorul de cuvânt al miliardarului rus nu a răspuns la solicitarea pentru un punct de vedere. Biroul de presă al guvernului saudit nu a răspuns nici el referitor la rolul lui Abramovici în schimbul de prizonieri.

În schimbul de prizonieri din această săptămână, Ucraina a eliberat 55 de prizonieri, inclusiv pe magnatul pro-rus Viktor Medveciuck. La rândul său, Rusia a predat 215 prizonieri, majoritatea fiind dintre cei responsabili de apărarea uzinei Azovstal din Mariupol. De asemenea, au fost eliberați cinci cetățeni britanici, doi americani și alți trei cu cetățenie alta decât ucraineană.

Liderul diplomației de la Kiev i-a mulțumit prințului Mohammed bin Salman, joi, pentru rolul „esențial” jucat în negocierile pentru eliberarea prizonierilor străini, care au fost duși la Ryad după eliberare. Ziarul The Sun a relatat joi că Abramovici i-a întâmpinat pe cei cinci britanici eliberați, la intrarea într-un avion privat care a plecat din Rusia în Arabia Saudită, dându-le și iPhone-ri ca să-și poată suna familiile să le spună că se întorc acasă.

Abramovici, sub sancțiunile statelor UE, dar nu și ale SUA

În timp ce Marea Britanie și Uniunea Europeană au impus sancțiuni în ceea ce privește afacerile lui Abramovici, Statele Unite n-au făcut acest lucru. Președintele Volodimir Zelenski i-a cerut acest lucru lui Joe Biden, pentru că miliardarul rus s-ar putea dovedi util în unele negocieri. Abramovici a fost prezent și la unele negocieri în ucraineni și ruși la Istanbul.

Sancțiunile britanice l-au forțat pe Abramovici să-și vândă echipa de fotbal Chelsea pentru 4,25 miliarde lire, în mai, unui consorțiu condus de miliardarul american Todd Boehly.

Prizonieri torturați

Mulți dintre prizonierii ucraineni predați Kievului de Moscova au fost „torturați cu brutalitate„ în captivitate, potrivit unui înalt oficial ucrainean. „Mulţi dintre ei au fost torturaţi cu brutalitate", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Kirilo Budanov, şeful departamentului de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, potrivit Agerpres. Oficialul ucrainean nu a oferit mai multe detalii legat de natura presupuselor acte de tortură la care ar fi fost supuși soldații ucraineni capturați la Azovstal.

Budanov a mai spus și că printre persoanele predate de Moscova sunt „persoane a căror condiţie fizică este mai mult sau mai puţin normală în afară de subnutriţia cronică din cauza condiţiilor proaste de detenţie".

Radman Kadîrov, liderul Ceceniei, s-a declarat „extrem de nemulțumit” de schimbul de prizonieri al Rusiei, în care 215 luptători ucraineni și străini au fost eliberați în schimbul a 55 de soldați ruși și al unui aliat al lui Putin, suspectat de înaltă trădare de Kiev.

În cea mai recentă declarație a sa privind performanța Ceceniei, Kadîrov a condamnat pierderile teritoriale ale Rusiei la peste șase luni după lansarea invaziei în Ucraina.

Dacă am fi folosit cel puțin o parte din armele și echipamentele noastre, ne-am fi atins obiectivul cu mult timp în urmă. Dar din moment ce conducerea crede altfel, e treaba noastră să respectăm ordinele” a scris el.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite