2.000 de deţinuţi din închisorile bulgare vor fi eliberaţi din cauza aglomeraţiei
Parlamentul bulgar a aprobat vineri, în primă lectură, o lege care prevede eliberarea anticipată a 2.000 de deţinuţi, pentru că închisorile din ţară sunt prea aglomerate şi vechi, relatează AFP.
În închisorile bulgare se află 10.000 de deţinuţi, rata de ocupare fiind de trei ori mai mare decât plafonul autorizat de normele europene, potrivit cifrelor oficiale.
Amnistia, care urmează să fie aprobată şi în a doua lectură, vizează în special prizonierii condamnaţi la mai puţin de cinci ani de detenţie şi prevede şi o reducerea pedepselor cu până la cinci ani pentru cei care au comis fapte mai grave. Legea exclude, însă, persoanele condamnate pentru crimă sau provocare de leziuni fizice grave, dar şi cele care au comis infracţiuni când se aflau în stare de ebrietate.
În 1990, Bulgaria a eliberat anticipat 3.800 de deţinuţi.
Directorul pentru penitenciare din Ministerul Justiţiei, Petar Vasilev, a recunoscut că închisorile bulgare "nu corespund nici măcar criteriilor impuse de ONU în 1958".





















































