Omul de știință chinez care a modificat genetic bebeluși va continua experimentele. Ce boli crede că ar putea vindeca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

He Jiankui, un cercetător din China care a modificat genetic trei bebeluși, se mândrește cu faptul că lucrează la eradicarea bolilor genetice. De asemenea, este de părere că modificarea genelor embrionului uman va fi acceptată într-o zi.

Cercetătorul chinez He Jiankui FOTO Profimedia
Cercetătorul chinez He Jiankui FOTO Profimedia

Un om de știință chinez, care a ajuns după gratii pentru rolul său în crearea primilor copii modificați genetic din lume, spune că s-a întors în laboratorul său pentru a lucra la tratamentul bolii Alzheimer și al altor boli genetice, notează The Guardian.

Într-un interviu acordat unui ziar japonez, He Jiankui afirmă că a reluat cercetările privind editarea genomului embrionului uman, în ciuda controversei legate de etica rescrierii artificiale a genelor, despre care unii critici au prezis că va duce la cererea de „bebeluși artificiali”.

„Vom folosi embrioni umani aruncați și vom respecta atât regulile interne, cât și pe cele internaționale”, a declarat el, pentru Mainichi Shimbun, adăugând că nu are de gând să producă mai mulți copii cu modificări ale genomului.

Anterior, el a folosit un instrument cunoscut sub numele de Crispr-Cas9 pentru a rescrie ADN-ul în embrioni.

În 2019, un tribunal din China l-a condamnat pe He la trei ani de închisoare pentru încălcarea reglementărilor medicale, după ce el a susținut, în anul precedent, că le-a creat pe surorile gemene, Lulu și Nana, prin modificări genetice înainte de naștere.

O „mândrie” pentru cercetător, un șoc pentru lumea medicală

Experimentele sale au reprezentat un șoc pentru lumea medicală și științifică. Cercetătorul a primit dezaprobare, pe scară largă, după ce a continuat procedura riscantă, controversată din punct de vedere etic și nejustificată din punct de vedere medical, cu acordul viciat al familiilor implicate. Instanța a constatat că a falsificat documente de la un comitet de evaluare etică, de care s-a folosit pentru a recruta cupluri care să deservească cercetărilor sale.

El a recunoscut că a folosit o procedură de editare genetică, cunoscută sub numele de Crispr-Cas9, pentru a rescrie ADN-ul din embrionii surorilor - modificări despre care a susținut că i-ar face pe copii imuni la HIV.

Totodată, a continuat să-și apere munca, în ciuda criticilor larg răspândite, spunând că este „mândru” că le-a creat pe Lulu și Nana.

O a treia fată s-a născut în 2019, ca urmare a unor experimente similare. Bărbatul a mai declarat pentru sursa citată că și-ar dori să folosească editarea genomului în embrioni umani pentru a putea dezvolta tratamente pentru boli genetice rare, cum ar fi distrofia musculară Duchenne și boala Alzheimer, în cadrul celor trei laboratoare pe care le-a deschis de la eliberarea sa din închisoare, în 2022.

Susține și că acei trei copii editați pe genom sunt „perfect sănătoși și nu au probleme de creștere”, potrivit ziarului, adăugând că gemenele, acum în vârstă de 5 ani, merg la grădiniță.

„Rezultatele analizei secvenței întregi [ale copiilor] arată că nu au existat modificări ale genelor în afară de obiectivul medical, oferind dovezi că editarea genomului este sigură. Sunt mândru că am ajutat familiile care își doreau copii sănătoși”, a spus He Jiankui.

Nu în ultimul rând, omul de știință este încrezător că societatea va „accepta în cele din urmă” editarea genelor de embrioni umani, pentru a găsirea tratamentelor bolilor genetice.

China



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite