The Economist: Companiile străine își retrag banii din China, iar tensiunile din Asia sunt aproape la apogeu
0China, a doua economie din lume, se confruntă cu numeroase probleme, precum șomajul ridicat în rândul tinerilor, investiții străine scăzute și criza sectorului imobiliar. Toate acestea culminează cu relațiile tensionate cu țările vecine, lucru care ar fi putut sta la baza deciziei companiilor de a retrage banii din această țară, conform The Economist.
Văzută cândva ca motor al creșterii economice globale, țara asiatică trebuie să facă față unui colaps al sectorului imobiliar, întrucât din ce în ce mai multe companii au declarat deja falimentul sau se pregătesc să intre.
Locuințe parțial construite, datorii și neîncredere - acestea sunt principalele problemele ale Chinei. Investitorii sunt de părere că Beijingul modifică informațiile, le ascunde pe cele pe care le califică drept „sensibile” și propune idei nebunești în ceea ce privește economia.
Nici rata șomajului nu inspiră încredere, mulți tineri chinezi fiind șoferi. În plus, cifrele ar fi fost „îmbunătățite și optimizate”. Datele referitoare la balanța de plăți au fost atât de neclare încât și Trezoreria SUA a devenit confuză.
De asemenea, de la jumătatea lunii august a anului acesta bursele au încetat să mai facă publice cifrele referitoare la scăderea fluxurilor de investiții străine
Relațiile tensionate cu alte țări
În ultimele luni, tensiunile dintre Beijing şi țările vecine s-au intensificat şi au fost marcate de o serie de campanii de intimidare. Spre exemplu, la sfârșitul lunii august, o navă marină chineză a fost sesizată în apele Japoniei.
După acest incident, șeful Biroului pentru Afaceri Asiatice al Ministerului japonez de Externe, Hiroyuki Namazu, „a exprimat îngrijorarea și protestul puternic al autorităţilor de la Tokyo" la ambasada Chinei din această țară, se arată într-un comunicat.
În plus, un alt incident a avut loc la data de 27 august. O aeronavă „spion de tip Y-9” a armatei chineze a intrat în spațiul aerian japonez.
„Încălcarea spaţiului nostru aerian de către un avion militar chineză nu este doar o încălcare gravă a suveranităţii noastre, ci şi o ameninţare la adresa securităţii noastre şi este complet inacceptabilă”, a spus Yoshimasa Hayashi jurnaliştilor.
În aceeași ordine de idei, în luna iunie peste 30 de aeronave chineze au fost detectate în jurul insulei Taiwan în doar 24 de ore, a anunțat la acea vreme Ministerul Apărării al țării insulare.
Acțiunea a avut loc în timp ce China pretinde că Taiwanul face parte din teritoriul său. Beijingul a susținut că nu va abandona tentativele de a prelua controlul asupra insulei democratice.