Videanu: Populaţia poate trece în siguranţă această iarnă | adevarul.ro

Videanu: Populaţia poate trece în siguranţă această iarnă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Populaţia poate trece în siguranţă această iarnă în ceea ce priveşte consumul de gaze naturale, a declarat în această seară ministrul Economiei, Adrian Videanu, după şedinţa Comisiei pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, transmite Agerpres.

"Populaţia poate trece în siguranţă această iarnă în ceea ce priveşte consumul de gaze naturale, nu va fi afectată. De asemenea, nu vor fi afectate nici instituţiile publice precum şcolile, grădiniţele", a spus Videanu.

Ministrul Economiei nu a comentat o eventuală scădere a facturilor consumatorilor finali ce s-ar putea datora faptului că pentru o perioadă vor fi utilizate sursele interne de gaze şi combustibili alternativi şi nu cele de import din Rusia. 'De acest lucru sunt responsabili producătorii', a spus ministrul.

"Electrocentrale Bucureşti, Galaţi şi CET Iaşi au trecut deja pe păcură. CET-urile trebuie să asigure şapte milioane metri cubi de păcură, echivalentul a 7.000 tone de păcură pe zi, fapt care se întâmplă deja. În prezent avem rezerve de păcură de 202.000 tone. De asemenea, Petrom asigură 7.000 de tone de păcură", a afirmat Videanu.

Consumul de gaze naturale la nivel naţional este de 59,97 milioane metri cubi de gaze pe zi. Stocul din depozitele de gaze naturale este de 2,18 miliarde metri cubi, iar producţia zilnică este de 33 milioane metri cubi, a precizat Videanu.

"În condiţiile în care temperaturile vor scădea mai mult de - 15 grade Celsius, industria ar putea fi afectată. În industrie am amânat unele reporniri. Este vorba despre Mechel Steel Târgovişte, care a solicitat pornirea activităţii de joi", a precizat ministrul Economiei.

Comandamentul de urgenţă întrunit astăzi la Ministerul Economiei a luat decizia de a declara situaţia de urgenţă, conform Legii 346, a anunţat ministrul Economiei, Adriean Videanu.

"Am declarat situaţie de urgenţă astfel încât compania Transgaz să poată gestiona menţinerea în stare de siguranţă a sistemului naţional de transport şi aprovizionarea cu gaze în ordinea priorităţilor stabilite", a afirmat Videanu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite