VIDEO Efectul placebo sau cât de puternică este mintea umană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vindecarea depinde în mare măsură de încrederea bolnavilor în tratament. Mai multe studii au demonstrat că un sfert din populaţie simte că boala s-a ameliorat după administrarea unor substanţe neutre, cel mai adesea alcătuite din apă şi din zahăr.


Devine o practică obişnuită ca unii medici să prescrie înlocuitori de medicamente, mai ales în cazul unor afecţiuni cu implicaţie psihică sau al unor manifestări ce nu se regăsesc într-o boală cunoscută, arată numeroase studii. De fapt, placebo constă în a administra unei persoane bolnave o capsulă cu aspect identic medicamentului activ, care are în interior o pulbere fără efect terapeutic, cum ar fi vitamina C, calciu sau chiar zahăr.

Totul se petrece la nivel mintal

Placebo este efectul pe care subconştientul pacientului îl are asupra tratamentului pe care îl primeşte. Mai exact, este vorba despre puterea minţii persoanei respective, dar şi despre încrederea pe care o are în terapie şi în medic. 

„Atunci când suntem convinşi că am luat o substanţă care ne va ajuta să găsim o stare de bine, creierul se mobilizează pentru a primi ajutor. În aceste condiţii, sub efectul placebo, simplul fapt că ştim că am primit acest ajutor (chiar dacă el nu este real) ne dă voie să ne mobilizăm întreg organismul şi să ne ajutăm cu resurse proprii. Acest lucru a dus la convingerea multora că avem în interior resurse mult  mai mari decât am crede“, explică psihologul Lena Rusti de la Mentarex Consult din Bucureşti.

Tratează de la boli psihice până la cancer

De-a lungul timpului, cercetările au arătat că efectul placebo îşi poate spune cuvântul în cazul oricărei boli. De altfel, autoritatea americană pentru controlul medicamentelor şi alimentelor (FDA) le cere companiilor producătoare de medicamente să utilizeze, în studiile clinice, medicamente placebo în paralel cu cele testate, pentru a putea observa eficacitatea reală a tratamentelor respective.

De-a lungul timpului, s-au obţinut rezultate bune în cazul pacienţilor cu boli autoimune, al celor dependenţi de droguri, de alcool sau de ţigări şi chiar în cazul persoanelor care sufereau de o formă de cancer.

„Efectul placebo este important şi în psihoterapia depresiilor, atacurilor  de panică, fobiilor, stresului posttraumatic sau a patologiei obsesiv-compulsive. S-a observat că este de mare ajutor şi în  pregătirea pacienţilor pentru operaţie, dar şi în recuperarea postoperatorie“, spune medicul de familie Radu Leon George de la Clinica Leomedica din Capitală.

Eficacitate de peste 30%

Succesul administrării tratamentelor placebo depinde de puterea fiecăruia de a se mobiliza pentru ca vindecarea să vină din interior. „Placebo este un important factor motivaţional. Se estimează că eficacitatea sa este în jur de 30% sau chiar mai mare de-atât. De aceea, nu este un factor de neglijat în iniţierea unui tratament de lungă durată“, mai spune medicul Radu Leon George.

Produce şi reacţii neurologice

Un studiu german arată că efectul placebo se petrece şi la nivel neurologic. Cercetătorii susţin că o pastilă cu zahăr devine un medicament pentru dureri, în urma unor conexiuni neuronale complexe. Mai exact, ei au descoperit că efectul placebo implică o reţea de reacţii ce se petrec în partea creierului cea mai apropiată de măduva spinării. 

Acest video arată cât de puternic este efectul placebo - un medicament placebo este pe jumătate la fel de eficient ca o aspirină împotriva durerii, dar acelaşi medicament placebo este pe jumătate la fel de eficient ca morfina

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite