Viața cu depresie: cum se simte „din interior” o zi obișnuită

Pentru cei care nu s-au confruntat cu depresia, e greu de înțeles cât de grea poate fi o zi obișnuită. Nu e doar despre a fi „trist” sau lipsit de chef. Depresia este o tulburare care afectează întreaga funcționare a unei persoane: gândurile, emoțiile, somnul, apetitul, motivația și chiar percepția timpului sau a propriei valori.

Rolul unui specialist în depășirea depresiei

Recuperarea din depresie nu este ușoară, dar este posibilă, iar primul pas este să ceri ajutor. Un psiholog sau psihoterapeut te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă cu tine, să recunoști tiparele de gândire care întrețin suferința și să reconstruiești, treptat, o relație mai blândă cu tine și cu viața ta. Psihoterapia oferă un spațiu sigur, în care durerea este ascultată, acceptată și tratată.

Diminețile se pot simți ca o luptă

Mulți oameni cu depresie se trezesc epuizați, deși au dormit suficient. Nu e o oboseală obișnuită, ci una care vine din interior, însoțită de gânduri negative și lipsă de motivație. Încă din primele minute ale zilei, mintea poate repeta un refren dureros: „nu are rost”, „nu sunt bun de nimic”, „nu contez”. Chiar și activitățile simple ca spălatul pe dinți, îmbrăcatul sau mâncatul pot părea dificile. 

Când duci ziua la capăt, dar simți că nu trăiești

În depresie, o zi obișnuită poate arăta foarte diferit de la o persoană la alta. Unii oameni abia reușesc să se ridice din pat, în timp ce alții merg la muncă, au grijă de copii, socializează și își duc la capăt responsabilitățile. Însă din interior, totul poate părea gol, epuizant sau lipsit de sens.

Mulți oameni cu depresie funcționează pe pilot automat. Își fac treaba, răspund la mesaje, zâmbesc, participă la conversații, dar fără să simtă cu adevărat că sunt „acolo”. Alții simt o oboseală atât de mare încât orice acțiune, oricât de simplă, pare o provocare. În ambele cazuri, efortul psihic este uriaș, iar ziua se termină adesea cu un sentiment de epuizare și vinovăție: „n-am făcut suficient”, „n-am simțit nimic”, „sunt un eșec”.

Semne invizibile din exterior

Una dintre marile dificultăți în depresie este faptul că nu se vede mereu. O persoană poate merge la serviciu, poate vorbi politicos cu colegii și poate zâmbi în fața familiei, dar în interior să simtă că trăiește în gol. Depresia nu înseamnă doar retragere. Uneori, oamenii continuă să funcționeze pentru că „trebuie”, dar o fac cu un consum psihic imens.

Câteva semne subtile care pot apărea:

•       Evitarea socială sau răspunsuri întârziate la mesaje

•       Lipsa reacțiilor emoționale în situații care altădată provocau entuziasm

•       Sentimentul constant de vinovăție sau rușine

•       Pierderea interesului pentru hobby-uri sau activități dragi

•       Dificultăți de concentrare sau memorie încețoșată

•       Tensiune fizică sau dureri fără cauze medicale clare

Depresia cu „zâmbetul pe față”

Unele persoane cu depresie reușesc să își mascheze suferința atât de bine, încât nimeni nu bănuiește prin ce trec. Continuă să fie productive, sociabile, implicate și chiar să ofere sprijin pentru alții. Acest tip de depresie funcționează pe un mecanism de compensare: persoana face eforturi mari pentru a părea „în regulă”, de teamă să nu fie judecată, să nu-i îngrijoreze pe ceilalți sau pentru că nu se simte îndreptățită să sufere. Din afară pare că „se descurcă”, dar în interior e un efort tăcut și extenuant, dus adesea în singurătate.

De ce e atât de greu să ceri ajutor

O trăsătură dureroasă a depresiei este convingerea că „nimeni nu poate ajuta” sau că „nu merit sprijin”. Această autoizolare poate deveni un cerc vicios. Cu cât suferința e mai mare, cu atât persoana se retrage mai mult. Iar cu cât se retrage, cu atât se adâncește sentimentul de singurătate.

Mulți oameni nu cer ajutor pentru că le e rușine, pentru că nu vor „să-i încarce” pe ceilalți sau pentru că nici nu își mai imaginează că lucrurile ar putea fi altfel. Depresia nu răspunde la voință. Nu dispare cu un „hai că poți”. Are nevoie de înțelegere, timp și tratament.

Sursa imagine: Pleso