„Mănâncă tot din farfurie?“ Şase greşeli frecvente în alimentaţia copilului
0Părinţii sunt cei care trebuie să-i deprindă pe copii cu alimentaţia şi cu stilul de viaţă sănătos. De multe ori, însă aceştia recurg la metode care duc la efecte contrare.
Obezitatea, diabetul zaharat şi alte afecţiuni medicale ale societăţii moderne apar la vârste din ce în ce mai mici. Părinţii sunt cei care trebuie să-i înveţe pe cei mici ce şi cât să mănânce pentru a rămâne sănătoşi. Specialişti în nutriţie pediatrică din cardul proiectului „Sănătos de mic“ au întocmit un clasament al celor mai frecvente greşeli pe care părinţii le fac atunci când vine vorba despre alimentaţia celor mici.
1.Despre ce este vorba? De pildă, despre faptul că este greşit să interzicem copilului accesul la anumite alimente pentru că asta îi va crea un interesc cresut faţă de acestea. „Este preferabil să controlaţi porţiile şi să compensaţi mâncarea unui aliment dulce, cu multe calorii, prin alegerea pentru următoarele mese a unor alimente cu mai puţine calorii. De exemplu, dacă un copil a avut la desert prăjitură cu ciocolată, la gustare acesta va primi un iaurt simplu şi un fruct“, este sfatul acestora.
2. Să forţăm copilul să mănânce tot din farfurie este o altă greşeală. La vârsta de 3 ani, copilul are deja formate circuitele care reglează foamea şi saţietatea şi, astfel, poate să îşi ajusteze singur aportul, dacă nu se fac greşeli din partea adulţilor. „Deseori, aceştia au tendinţa de a oferi copilului o cantitate prea mare de alimente, care va conduce la supraalimentaţie şi poate genera, în timp, exces ponderal.“
3. Mâncarea nu este nici premiu, nici pedeapsă! „Nu asociaţi consumul de alimente sănătoase cu recompense în alimente indezirabile. Hrana trebuie înţeleasă de copil ca o necesitate şi o plăcere. Dacă un fel de mâncare este refuzat de copil, nu oferiţi alternative mai puţin sănătoase.“
4. Lactatele nu trebuie associate cu alimente care conţin vitamina C. Laptele nu trebuie consumat împreună cu alimente ce conţin vitamina C (fructe) şi fier (carne roşie, ficat, gălbenuş de ou). Calciul din lapte reduce absorbţia acestor micronutrienţi.
5. Sare în cantităţi mici. Nu obişnuiţi copilul să adauge sare în mâncare – e preferabil să nu aveţi o solniţă pe masă. Atenţie la exemplul personal!
6. Fără prăjeli! Evitaţi prăjirea în ulei, untură sau unt. Sunt preferabile fierberea rapidă în abur, înăbuşirea, coacerea. Pentru „dresul“ ciorbelor, în loc de smântână se va folosi iaurtul degresat, iar pentru pregătirea sosurilor se recomandă adăugarea de făină şi apă sau lapte ca atare, în timpul fierberii, în loc de prăjirea făinii în grăsime. Totodată, desertul cel mai „uşor“ se prepară din aluat cât mai simplu şi fructe din belşug.