Mahmureala ar putea fi combătută cu un probiotic. Cum se descompune mai repede alcoolul

0
Publicat:

O echipă de oameni de știință din China a creat tulpini de bacterii probiotice care produc o enzimă menită să ajute organismul să descompună mai repede alcoolul, potrivit gizmodo.com.

Alcool. FOTO Shutterstock
Alcool. FOTO Shutterstock

Cercetările lor, care arată că șoarecii de laborator cărora li s-a administrat alcool au evitat mahmureala datorită acestui probiotic, au fost publicate săptămâna aceasta în revista Microbiology Spectrum. 

Rozătoarele au experimentat mai puțină beție și și-au revenit mai repede, potrivit studiului.

Alcoolul ne face mai dezinhibați, însă o cantitate prea mare poate fi periculoasă, chiar mortală. Pentru a ne proteja, ficatul descompune alcoolul în subproduse mai puțin toxice cu ajutorul unor enzime numite alcool dehidrogenaze (ADH).

O anumită variantă a enzimei ADH1B, care se găsește mai frecvent la populațiile de oameni din Asia și din Polinezia, pare să fie deosebit de puternică în descompunerea alcoolului.

Utilizare terapiei genetice la șoareci pentru ca aceștia să poată produce aceeași variantă nu pare o abordare fezabilă și în cazul oamenilor, cel puțin în viitorul apropiat.

Cercetătorii de la Academia Chineză de Științe și din alte părți au ales însă o strategie diferită, modificând genetic o versiune de Lactococcus lactis - o bacterie folosită la prepararea produselor lactate (care se găsește și în brânză, folosită în mod obișnuit ca probiotic). Versiunea lor a fost combinată cu aceeași versiune a genei ADH la om care produce varianta puternică ADH1B.

Șoarecii cărora li s-a administrat doza ADH1B au absorbit mai puțin alcool în sânge

Cercetătorii au confirmat că bacteria producea ADH1B, au introdus-o într-o capsulă suficient de rezistentă pentru a supraviețui acidului gastric și au calculat o doză necesară șoarecilor lor de laborator.

„Au hrănit șoarecii cu probioticul cu aproximativ o oră înainte de a încerca să îi îmbuibe.În comparație cu șoarecii care nu au primit probioticul, șoarecii cărora li s-a administrat doza ADH1B au absorbit mai puțin alcool în sânge, au prezentat mai puține simptome acute de beție (cum ar fi imposibilitatea de a se ridica în picioare atunci când au fost puși pe spate) și și-au revenit mai repede la starea lor normală, au constatat cercetătorii”, arată gizmodo.com.

Mai mult decât atăt, ficatul lor a fost mai puțin afectat decât de obicei.

E nevoie însă de mai multe cercetări pentru a vedea dacă aceste rezultate (limitate deocamdată la șoareci) pot fi extinse la oameni.

„Noi strategii pentru tratamentul și prevenirea efectelor negative ale alcoolului”

Probioticul special creat ar putea ajuta, mai mult decât în prevenirea mahmurelii pe termen scurt. De exemplu, în tratamentul persoanelor cu anumite afecțiuni hepatice, inclusiv cele cauzate de consumul cronic de alcool.

Cercetătorii cred că probioticele modificate genetic ar putea avea și alte utilizări.

„Cercetarea de față nu numai că oferă noi strategii pentru tratamentul și prevenirea efectelor negative ale alcoolului, dar deschide și calea pentru o potențială aplicare pe scară largă în viitor", spun autorii studiului. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite