De ce nu mai rezistă cuplurile în era comunicării
0
Se mai poate vorbi astăzi despre o relaţie de cuplu care să reziste pe termen lung fără a isca zâmbete condescendente? E limpede că pentru cei mai mulţi dintre noi nu mai e ca pe vremea bunicii: suntem mai superficiali, vrem să ardem etape, să schimbăm roluri, sexul devine o descărcare de frustrări sau motiv de laudă, idealuri comune cu celălalt nu mai avem şi, poate, nici nu mai vrem. Rezultatul?
E drept că tehnologia a avansat cu o viteză ameţitoare. Suntem acum mult mai aproape de celălalt. Suntem însă şi mai fericiţi? Dacă este să dăm crezare postărilor de pe reţelele sociale, răspunsul este fără doar şi poate, da. În cabinetul psihologului, însă, suntem siliţi să ne dăm jos masca. Să ne recunoaştem frustările şi depresiile pe care le avem în urma experienţelor traumatizante.
„Relaţia de cuplu a rămas la fel de râvnită, un scop important în viaţă, însă cu mai puţine şanse de reuşită pe termen lung“, este categorică psihoterapeuta Keren Rosner. Este un paradox: ne dorim cu ardoare iubire, un partener, însă suntem atât de puţin disponibili să ne ocupăm serios de acest aspect. „Să investim timp, să luăm decizii bune şi, mai ales, să păstrăm relaţia. Să ne dorim să fie una funcţională, să muncim pentru ea aşa cum facem când dorim să obţinem orice altceva“, mai spune specialista. Mulţi cred că o relaţie ar trebui să funcţioneze de la sine, că nu este nevoie să faci eforturi, nu trebuie să fii înţelept, tolerant, atent, binevoitor, prezent, empatic.
„Am greşit măritându-mă cu prietenul meu“
Elena are 49 de ani şi, de câţiva ani, este singură. „După 18 ani de căsătorie, am decis să pun capăt unei relaţii în care mă simţeam umilită şi nefericită. Atunci când fostul soţ, beat fiind, mi-a aplicat o pereche de palme, am spus stop! Regret că am stat atât în această relaţie, pentru că au fost semne că nu mai era funcţională. Făcând o analiză a ceea ce s-a petrecut între noi, cred că am greşit măritându-mă cu un bărbat pe care-l simţeam mai degrabă prieten. Acum, am stricat şi prietenia, şi nici căsnicia nu a mers“, mărturiseşte Elena.
Unde se greşeşte în alegerea partenerului? Se poate constitui un cuplu fără iubire sau este dragostea de ajuns pentru a construi o relaţie? „Din perspectivă psihologică, două sunt motivele conştiente sau inconştiente după care ne alegem partenerul: principiul sexual şi principiul apropierii. Să vă explic. În cazul primului, dorinţa sexuală eliberează trei hormoni – serotonina, oxitocina şi dopamina. În aceste condiţii, nimeni şi nimic nu e mai important decât persoana de care ne-am îndrăgostit“, explică psihoterapeutul Constantin Cornea. Iubirea la prima vedere ilustrează foarte bine această situaţie. „Iubirea la prima vedere este sexualitate, nu este iubire. Dacă simţi că te-ai îndrăgostit doar după ce ai văzut o persoană, te-ai îndrăgostit pentru că ţi-o doreşti strict sexual. Se încadrează într-un şablon sexual şi ţi-o doreşti. Este una dintre marile minciuni de fundamentare a cuplurilor. Persoanele care-şi aleg partenerul pe principiul plăcerii descoperă că acel cuplu nu rezistă nici măcar acei trei ani teoretici, pentru că dragostea se duce odată ce s-a consumat din punct de vedere sexual“, remarcă psihologul Constantin Cornea.
Un cuplu are tot felul de trepte, mai spune acesta. După ce trece îndrăgostirea aceasta sexuală, trebuie să rămâi cu prietenie, cu amiciţie, cu anumite elemente comune. Foarte mulţi oameni, după ce dispare sexualitatea, se descoperă singuri, stingheri în cuplu încercând măcar să nu se deranjeze unul pe celălalt, să nu-şi încurce vieţile reciproc. „Rareori am întâlnit cupluri care să-şi dorească să construiască lucruri împreună şi pentru care să tragă amândoi. Descopăr cupluri care rămân împreună 20 de ani neoferindu-şi lor o şansă şi neoferind o şansă altora la fel ca ei“, subliniază psihoterapeutul.
Al doilea principiu de alegere a partenerului este acela al apropierii. „Colegul, prietenul sau orice persoană despre care credem că ne înţelege, ne ascultă, ne protejează şi astfel, din lipsa unei alte oportunităţi care să ne ia minţile, începem să investim în relaţie, transformând-o în relaţie de cuplu“, adaugă acesta.
Niciuna dintre cele două variante nu asigură succesul sau insuccesul unei relaţii, avertizează psihorerapeutul Constantin Cornea. „Iubirea se poate duce odată cu dorinţa sexuală, iar în a doua variantă, odată relaţia devenită mai serioasă, descoperim că un prieten nu devine indubitabil şi un bun iubit.“
„Ar fi bine să nu confundăm pasiunea cu iubirea“
Ar fi bine să nu confundăm pasiunea cu iubirea, spune, la rândul său, Keren Rosner. Sau îndrăgostirea cu iubirea. „Iubirea este un sentiment care, contrar celorlalte două, creşte în timp, se consolidează, găseşte motive să existe“, consideră aceasta.
Pasiunea şi îndrăgostirea sunt sentimente puternice, învăluitoare, însă nu durează, sunt consumate cu repeziciune şi consumatoare de energie. „Ele fac ca persoana să privească foarte strâmt şi să înţeleagă puţin. Iubirea dă ocazia să observi, să înţelegi, să-i oferi celuilalt, să te facă să trăieşti bucuria cu şi prin celălalt. Iubirea nu aduce suferinţă. Ea are puterea de a înţelege, de a lupta, de a ierta, de a rămâne lângă celălalt.“
Există persoane care confundă dragostea cu atracţia sexuală. Nimic mai înşelător. Atracţia sexuală este susţinută de noutate, proiecţii, mister, interdicţie, iar când rutina îşi face loc în viaţa celor doi, este posibil ca atracţia să se piardă ca un fum, mai spune Keren Rosner.
Cum iubeşte un dependent şi un independent
Pe lângă cele două modele de alegere a partenerului enumerate mai sus, mai putem vorbi despre persoana care face alegerea. „Este important să ştim dacă este o personalitate dependentă, codependentă sau independentă. În funcţie de aceste trei tipare, poate intra într-un cuplu din dorinţa de a mai cuceri o persoană sau din frica imensă că nu se poate descurca singură“, adaugă Constantin Cornea.
Astfel, putem avea ulterior răspunsul la întrebarea de ce sunt persoane care rămân în cuplu, indiferent dacă sunt bătute sau umilite, ori de ce îşi înşală partenerul cu maximă uşurinţă. „Pentru că o persoană dependentă va rămâne în cuplu indiferent de ceea ce i se întâmplă, iar o persoană independentă nu va considera niciodată cuplul ca pe o ecuaţie formată doar din două persoane.“
Alchimia unui cuplu are, însă, mai multe elemente. Este vorba despre caracter, istoric personal, istoric traumatic, tulburări de personalitate, de comportament, aşteptări, dorinţa de a fi asimilat unui grup, frica de singurătate, dorinţa de a imita şi lista poate continua.
„Complimentele nu mai sunt de actualitate“
O relaţie de cuplu presupune efort şi perseverenţă. Pentru unii, e prea mult. Ce tindem să facem este să ardem etapele, să schimbăm rolurile. „Relaţia se contituie peste noapte, sexualitatea este trăită îmbibată în alcool, fantasmele devin realităţi prea obişnuite nespus de repede. Iar asta face ca o seamă întreagă de comportamente să nu-şi mai poată găsi locul. Complimentele nu mai sunt de actualitate, sexul devine descărcare de frustrări sau motiv de laudă, idealurile comune aproape lipsesc, iar cei doi nu mai sunt interesaţi de chimia şi istoria celuilalt odată ce reuşesc să-l aibă atât de repede“, spune Constantin Corneanu.
Ca să-ţi poţi alege un partener potrivit, mai întâi ar trebui să te cunoşti foarte bine pe tine însuţi, punctează Keren Rosner. „Dacă pleci la drum cu convingerea că o să fie bine fără să analizezi atent, dacă nu îţi laşi timp necesar cunoaşterii celuilalt, dacă nu provoci situaţii-test prin care să observi cum vă comportaţi în situaţii-limită, şansa este mică pentru ca relaţia să fie durabilă“, spune psihoterapeuta.
Însă factorul care ar trebui să fundamenteze cuplul este bucuria, spune Constantin Corneanu. „Pentru că poate fi atinsă cel mai uşor, fără costuri, doar din dragoste. Dar când bucuria de la început era doar o stare raportată la celălalt şi la dorinţea de a-l avea, fără dorinţa de a-l cunoaşte, va fi ulterior greu de regăsit sau de provocat.“
Cei care au vrut carieră „aleg la întâmplare, să nu rămână pe dinafară“
În căsătorie, lucrurile se complică şi mai tare. „Să fim oneşti şi să recunoaştem că perioada căsătoriilor din dragoste este de dată relativ recentă. Poveştile de iubire din romanele la care ne raportăm şi după care tânjim nu erau între persoane căsătorite şi, de obicei, nu aveau o istorie lină. Căsătoria este mult mai complexă şi mai dificilă şi are nevoie de o contribuţie permanentă de timp, afecţiune, determinare, răbdare şi încredere“, explică Keren Rosner.
Dacă nu investeşti prea mult, îţi vine mai uşor să renunţi, iar la acest fenomen de abandon al relaţiei asistăm cu deznădejde în timpurile de astăzi. Există câteva tipologii care-şi doresc relaţii doar la nivel declarativ. „Cu toate că negăm presiunea socială în ceea ce priveşte căsătoria, observ cu uimire că multe căsătorii se încheie pentru că unul dintre parteneri sau ambii vor să «bifeze» şi această realizare. Unii conştientizează cum în grupul de prieteni doar ei au rămas printre ultimii celibatari, aşa că, fie demonstrativ, fie din frica de a nu fi consideraţi codaşi ori, pur şi simplu, din teama de singurătate, decid pripit o căsnicie fără consistenţă care, evident se sfârseşte prin divorţ. Graba în acest aspect al vieţii nu este un atu“, avertizează Keren Rosner.
Mai sunt, desigur, şi persoanele care se axează pe carieră sau, pur şi simplu, nu sunt preocupate de a fi într-o relaţie serioasă până într-o zi, când observă că sunt mult timp singure şi că, de fapt, grupul de prieteni s-a redus, astfel încât nu mai au posibilitatea de a selecta pe cineva potrivit. „Intră în panică şi aleg parcă la întâmplare, cu răsuflarea tăiată pe oricine, doar să nu rămână pe dinafară. Aici este o iluzie, singurătatea nu s-a schimbat, ci a devenit în doi.“
A treia categorie este compusă din persoane conduse de frica inconştientă de a se implica afectiv şi care nu rămân mult într-o relaţie să nu devină „dependente“. „Călătorind“ din relaţie în relaţie, ajung să nu mai aibă capacitatea de a rămâne într-un cuplu. „A tot căutat ceva, nici nu ştia bine ce anume, până când a rămas «blocat» pe căutare. Este nefericit că nu se poate opri şi nu ştie ce vrea, însă nu înţelege că mai întâi trebuie să se oprească şi apoi să construiască o relaţie“, explică psihoterapeuta.
Mai sunt şi cazuri de indivizi care rămân dependenţi de părinţi. Aceştia le controlează nu doar hainele curate, frigiderul, dar şi orice fel de relaţie care se înfiripă timid. Ei ştiu mai bine ce au nevoie şi bineînţeles niciun partener nu este suficient de bun pentru „minunatul copil“.
Vânătorii de experienţe şi aventuri sunt o altă categorie. „Aceştia nu înţeleg ce înseamnă o relaţie, ci o consideră o călătorie comună de scurtă durată printre drumurile vieţii. Greu vor putea abandona aspectul ludic şi, poate, cu mari eforturi, vor renunţa la provocările permanente ale «ofertei» de plăceri. Cum ar putea astfel de aventurieri să se implice complet într-o relaţie, una în care să ofere şi să primească şi bune şi rele?!“, se întreabă retoric Keren Rosner.
Sunt multe alte categorii, dar ultima pe care o vom menţiona este aceea a persoanelor care au suferit o mare deziluzie într-o relaţie anterioară. „Poartă povara anxietăţii de a se implica din nou, dezvoltând convingerea că oricum nu va merge. Angoasa repetitivităţii unei experienţe dureroase frânează entuziasmul şi limitează implicarea. Uită că oamenii şi experienţele sunt unice. Nu păstrează lecţia din trecut, ci suferinţa.“
Cei cinci stâlpi ai unei relaţii rezistente
1. Încercaţi să descoperiţi ce aveţi mai bun de oferit. Dacă partenerul va aprecia, veţi avea o relaţie fericită. Iar dacă nu vă va aprecia pentru ce aveţi mai bun de oferit, puteţi căuta liniştit o altă relaţie.
2. Nu ardeţi etape, chiar dacă aveţi senzaţia că îl puteţi pierde pe celălalt dacă nu vă oferiţi repede. Pentru că este de preferat să-l pierdeţi, fără să-l fi avut, decât să-l aveţi, fără să-l cunoaşteţi.
3. Nu confundaţi iubirea cu relaţia. Da, o relaţie are nevoie de iubire, dar nu doar de iubire. Mai are nevoie de încredere, comunicare, răbdare, vise şi activităţi comune. Pentru că iubirea trebuie să se cultive şi să se transforme şi dacă nu are în ce, se pierde şi nu lasă nimic în loc.
4. Evaluaţi factorii toxici. Adicţiile partenerului, prietenii lui, dorinţa de succes, traumele, visele de viitor şi încă multe altele pot să vă spună încă de la început dacă merită sau nu să începeţi o relaţie şi dacă aveţi ce construi împreună.
5. Să nu vă fie frică să o luaţi de la capăt în cazul în care cuplul a avut o încercare. Sau în cazul în care viaţa de cuplu nu îşi mai are rostul.
Se încarcă comentariile...
