Cum arată meniul antiîmbătrânire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu putem să ţinem timpul în loc, însă, prin stilul de viaţă pe care îl avem, inclusiv alegerile alimentare riscăm să arătăm mai mult sau mai puţin uzaţi.

Medici nutriţionişti au făcut numeroase recomandări despre ce ar trebui să includem în dietele care ne menţin în formă. Unul dintre aceşti specialişti, dr. Marilyn Glenville, specialist în sănătate şi nutriţie, membru al Societăţii regale de medicină din Marea Britanie, face următoarele recomandări.

Pentru micul dejun o bună alegere este terciul de ovăz, gătit cu apă în loc de lapte, în care se adaugă nuci măcinate, seminţe, fructe de pădure, precum coacăze şi zmeură. Altă variantă se compune dintr-un ou fiert, o felie de pâine din cereale integrale, prăjită, cu roşii la grătar sau un iaurt organic cu bucăţi mici de fructe adăugate peste care se presară nuci şi seminţe.

La prânz, o supă colorată, cu morcovi, ardei roşu sau roşii în care adăugăm proteine din legume, ca, de exemplu, din linte. Dacă vrem un sendviş, putem alege pâine din cereale integrale, alături de o salată din roşii, castraveţi, salată verde.

La cină, fierbem la abur, coacem sau înăbuşim în ulei de măsline, mai multe legume pentru masa de seară peste care adăugăm plante aromatice, condimente şi arome, precum usturoi, ceapă verde, lămâie, miso, turmeric. Tofu şi legume înăbuşite, asezonate cu usturoi şi ghimbir, reprezintă o alegere sănătoasă sau o bucată de somon la grătar, servit, cu un ştiulete de porumb fiert, brocooli şi cartofi dulci copţi.

Pentru cele două gustări ale zile, medicul recomandă nuci şi seminţe, fructe uscate sau proaspete.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite