VIDEO Pro şi contra. Ce crede bărbatul român despre Valentine’s Day: „Suntem bărbaţi, trebuie să cedăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România, sărbătoarea tradiţională dedicată iubirii este Dragobetele FOTO Shutterstock
În România, sărbătoarea tradiţională dedicată iubirii este Dragobetele FOTO Shutterstock

Spre nefericirea multor bărbaţi există o zi în care pretenţiile femeilor capătă proporţii: „fatidica” zi de 14 februarie bagă spaima în reprezentanţii sexului puternic din lumea întreagă. Dacă în restul anului, domnii îşi permit să mai uite aniversarea, declaraţia şi trandafirul, Valentine’s Day este ziua în care, dacă ai omis să-ţi declari iubirea în daruri, doamna se va simţi neglijată şi se va uita cu jind la semenele răsfăţate de iubiţi.

Apropierea zilei de 14 februarie aduce atât bucurie, cât şi nelinişte în sufletele românilor. Cele mai fericite şi răsfăţate sunt, desigur, doamnele şi domnişoarele, însă la fel de încântaţi sunt şi comercianţii sau vânzătorii ambulaţi care îi îndeamnă pe domnii năpăstuiţi să-şi golească buzunarele şi să-şi fericească doamnele inimii.

Cum se sărbătoreşte Sfântul Valentin în lume

Sărbătoarea Sfântului Valentin s-a răspândit în Anglia în secolul 19, iar odată cu sfârşitul secolului 20- începutul secolului 21, curentul a prins în ţările de pretutindeni.

În India, tradiţia adorării zeului dragostei, Kamadeva, s-a pierdut undeva în perioada medievală, când demonstraţiile de afecţiune în locuri publice au fost interzise. Această represiune a durat până în 1990. În timpurile moderne, tradiţionaliştii au considerat această sărbătoare o contaminare culturală adusă de vest, rezultatul globalizării în India, ajungându-se chiar la ameninţări din partea activiştilor hindu. În ciuda obstacolelor, sărbătoarea a devenit din ce în ce mai populară.

Asiaticele îşi răsfaţă bărbaţii

Ziua îndrăgostiţilor este cunoscută de latino-americani sub numele de ”Dia del Amor y la Amistad” (Ziua Dragostei şi a Prieteniei) şi se serbează în data de 12 iunie, ziua precedentă Sfântului Anton, cunoscut ca Sfântul căsătoriei, când femeile singure realizează diverse ritualuri populare ce au drept scop găsirea unui soţ bun. În Orientul Îndepărtat, mai exact în Japonia şi Coreea, datorită unui efort de marketing concentrat, Valentine’s Day apare ca o zi în care, surprinzător, femeile sunt cele care-şi răsfaţă partenerii cu bomboane, ciocolată şi flori. Femeile sunt obligate să facă daruri tuturor colegilor bărbaţi, sărbătoarea având chiar un nume cu semnificaţie-”Giri-choko”, unde ”giri” înseamnă obligaţie, iar ”choko” înseamnă ciocolată.

Românii, între Dragobete şi Ziua Îndrăgostiţilor

În România, sărbătoarea tradiţională dedicată iubirii este Dragobetele, care se sărbătoreşte pe 24 februarie. În trecut, fetele şi flăcăii îşi puneau hainele de sărbătoare şi se întâlneau în faţa bisericii, de unde plecau prin păduri şi lunci în căutarea florilor de primăvară. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit ”zburătorit”, fiecare fată fiind urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.

Totuşi, românii noştri nu s-au mulţumit cu o singură zi dedicată iubirii, aşa că au adoptat şi sărbătoarea occidentală a Sfântului Valentin. Această alegere a adus după sine o serie de critici din partea tradiţionaliştilor, sărbătorirea Valentine’s Day fiind considerată de „Organizaţia Noua Dreaptă” o activitate superficială, comercialistă, un kitch importat din Occident.

Părerile românilor, sunt, de asemenea, împărţite, după cum ne-au mărturisit în cadrul unui chestionar video fulger.  Domnul Nicolae, romantic incurabil, ne spune convins: ” Ziua îndrăgostiţilor va fi o zi foarte frumoasă, se vor iubi toţi cavalerii cu toate domnişoarele împreună, numai în perechi; câte două persoane, nu în perechi de câte patru persoane.” La fel de romantic este şi Alex, care declară că ia foarte în serios data de 14 februarie şi că el şi iubita sa o sărbătoresc, fără doar şi poate, an de an. La polul opus se află Marius, care consideră că Valentine’s Day este ”o sărbătoare corporatistă.” Singurul împăcat cu pretenţiile femeilor şi cu discriminarea la care sunt supuşi bărbaţii pare a fi Dragoş, care spune că Ziua Îndrăgostiţilor este un motiv în plus ca femeile să aştepte mai multe din partea bărbaţilor. ”Suntem bărbaţi, tre’ să cedăm, nu?” conchide, resemnat, Dragoş.

Legenda Sfântului Valentin

Valentine’s Day, sau Ziua îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală, se sărbătoreşte pe data de 14 februarie şi este o sărbătoare liturgică a unui sfânt creştin pe nume Valentinus. Legenda lui Valentinus ne spune că acesta este un preot roman martirizat în timpul împăratului Claudius al-II-lea al Romei, în anii 269-270 d.c. În timpul domniei lui Claudiu al-II-lea căsătoria era interzisă, întrucât acesta considera că mariajul era motivul din pricina căruia armata sa era slabă- bărbaţii preferau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor, în loc să meargă la luptă.

Valentinus, preot creştin, credea cu toată îndârjirea că dreptul oamenilor de a se căsători şi a întemeia familii este dat de Dumnezeu, iar un muritor, precum Claudius, nu are dreptul să-l interzică. Preotul oficializa în continuare cununii, iar neascultarea poruncii regelui l-a adus în arest.
Împăratul Claudius, însă, l-a plăcut şi i-a mai acordat o şansă la viaţă- l-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină soldat roman, iar atunci când Valentinus a refuzat, a fost aruncat în temniţă şi condamnat la moarte.

Înainte de a fi executat, se spune că tânărul preot i-a redat în mod miraculous vederea Juliei, fiica temnicerului său, Asterius. În urma minunii, familia lui Asterius a trecut la creştinism.
În după-amiaza execuţiei lui Valentinus, acesta i-a scris o scrisoare Juliei, pe care s-a semnat ” al tău Valentin”, urmând ca această expresie să fie adoptata de îndrăgostiţii de pretutindeni.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite