Reinventează-ţi viaţa sexuală după naştere

0
0

Nou-născutul este centrul universului pentru proaspăta mămică, ceea ce presupune nopţi nedormite şi, implicit, oboseală. Mai e timp şi pentru viaţa intimă?

După aducerea pe lume a unui copil, este o chestiune de timp pentru ca intimitatea să se reinstaleze în cuplu. Este un lucru dovedit medical că libidoul femeilor este mai scăzut în primele luni după naştere.

Postura de mamă implică modificări hormonale, care se pot traduce prin schimbări de dispoziţie sau prin depresie postnatală. Corpul are nevoie de cel puţin şase săptămâni de repaus pentru a se reface. Aceasta este aşa-numita perioadă de lăuzie, când femeia cunoaşte şi un disconfort fizic.   

Ce complexe pot apărea?

În anumite situaţii, bărbatul poate ajunge în imposibilitatea de a mai avea relaţii intime cu soţia sa după ce aceasta a născut. Astfel, el îşi poate schimba percepţia asupra partenerei, pe care o „vede” mai mult ca pe o mamă şi mai puţin ca pe o iubită. La rândul lor, mămicile se pot simţi neatrăgătoare pentru că au luat ceva kilograme în plus în timpul sarcinii, putând să apară în acest caz o inhibare sexuală.

Oboseala poate inhiba dorinţa

Bebeluşul are nevoie de atenţia mamei zi şi noapte, ceea poate duce la epuizare fizică şi emoţională. De aceea, când va ajunge în pat, ea nu va dori decât să... doarmă. Partenerul se poate simţi frustrat, de aceea este importantă comunicarea şi exprimarea sentimentelor.

Este ideal ca şi tatăl să preia unele atribuţii şi să înţeleagă că proaspăta mămică are nevoie de odihnă, iar pentru ca totul să redevină ce a fost, este necesară susţinerea reciprocă. Pe parcurs, se poate ca şi cel mic să îşi facă un program de somn,
ceea ce înseamnă mai mult timp pentru cuplu.   

Fă loc gesturilor tandre şi afecţiunii

Profită de orice moment de intimitate pentru a-i oferi partenerului gesturi de iubire şi tandreţe. Încearcă să petreci cât mai mult timp alături de el, în măsura în care acest lucru este posibil. Viaţa sexuală va reintra treptat în normal. Şi tatăl trece printr-o serie de schimbări psihologice, care îi pot afecta temporar comportamentul în intimitate.

Atenţie la o nouă sarcină!

Amenoreea de lactaţie, care presupune lipsa temporară a menstruaţiei şi care durează aproximativ şase luni după naştere, nu te fereşte de o nouă sarcină. Metoda este eficientă numai dacă alăptezi regulat şi dacă nu s-a reinstalat menstruaţia. Evită anticoncepţionalele orale dacă alăptezi la sân, pentru că estrogenul conţinut de acestea reduce cantitatea de lapte.

Specialistul nostru

Lena Rusti,psiholog psihoterapeut Mentarex Consult

În urma naşterii, mama se poate supraresponsabiliza, mutându-şi întreaga atenţie asupra copilului. Ea consideră că singurul lucru important este să fie mamă, aşa că uită să mai fie şi soţie. În funcţie de context, consecinţele pot fi o ruptură semnificativă în cuplu, care poate duce chiar la separare. Tatăl se află uneori în faţa unui conflict interior, dat de suprapunerea imaginii de soţie, ca fiinţă sexuală, cu cea de mamă a copilului, în care nu vrea să implice sexualitatea.



             

Viață de cuplu


Ultimele știri
Cele mai citite