Pragurile critice ale unei relaţii

În viaţa unui cuplu pot exista momente de răscruce. Sociologii au încercat să descopere un tipar în timp şi astfel au ajuns la concluzia că în anii 3, 7, 10 şi 15 de relaţie există nişte praguri critice. Se aplică această teorie oricărei relaţii?

Maria (42 de ani) şi Cristian (38 de ani) sunt împreună de 10 ani şi locuiesc în Bucureşti. S-au cunoscut la serviciu şi au ajuns să formeze un cuplu după o excursie la munte cu colegii. După trei ani de relaţie s-au căsătorit.

„Când l-am cunoscut pe Cristian abia ieşisem dintr-o relaţie de lungă durată şi nu-mi căutam un nou partener. Credeam că o să fie o aventură, însă el avea alte planuri. După doi ani de relaţie m-a cerut în căsătorie, iar un an mai târziu eram în mod oficial o familie. Până după nuntă n-am locuit împreună decât în weekenduri“, spune Maria.

Odată cu mutatul sub acelaşi acoperiş au apărut şi primele certuri în cuplu.

„Primul an de căsătorie a fost foarte greu. Nu o dată m-am întrebat dacă nu cumva am făcut o alegere greşită. Am descoperit la el tabieturi care nu-mi plăceau şi, în general, parcă îşi făcuse un scop din a-mi testa limitele. Mai mult, nici măcar la programul de somn nu ne potriveam, el se culca în zori, din cauza insomniilor. În realitate prefera să se joace pe calculator cu prietenii“, povesteşte Maria.

În timp, cei doi au reuşit să ajungă la un numitor comun. Maria a învăţat să-i accepte obiceiurile, iar Cristian a înţeles că o parte din deprinderile lui de burlac nu se mai potriveau cu viaţa de familie.

„Un alt moment de cumpănă prin care am trecut a fost cam la cinci ani după căsătorie. Tocmai făcusem un credit pentru locuinţă când firma la care lucram a trecut prin momente de criză. Nu am fost disponibilizaţi, însă ne-au fost reduse salariile. Eu am început să-mi caut altceva de lucru, Cristian nu, pentru că era convins că firma îşi va reveni şi nu are rost «să ne stresăm aiurea»“, spune Maria.

Lucrurile s-au schimbat în momentul în care Maria a rămas însărcinată. Acesta a fost imboldul de care Cristian avea nevoie pentru a-şi schimba serviciul.

Evitarea confruntării nu rezolvă problema

În viaţa oricărui cuplu pot exista şi momente de cumpănă, în care relaţia este pusă la încercare. În sociologia de familie există diverse ipoteze despre aceste momente dificile, numite şi praguri critice. Una dintre aceste ipoteze spune că există patru praguri critice, la 3, 7, 10 şi 15 ani de relaţie.

Pragul de 3 ani are legătură cu viaţa sexuală (scade atracţia dintre parteneri), la cel de 7 ani partenerii cred că şi-au irosit viaţa alături de o persoană nepotrivită şi că ar fi putut găsi pe cineva mai bun, iar cel de 10 ani are legătură cu situaţia financiară, partenerul care câştigă mai mult se simte folosit. Pragul de 15 ani pare a fi cel mai periculos pentru că partenerii aflaţi în această situaţie simt că, după atâta vreme, nu mai au puterea să o ia de la capăt.

Oare orice relaţie trece prin aceste etape (indiferent dacă partenerii realizează sau nu acest lucru)?
Psihologul Viorel Nedelcu, din Bucureşti, spune că: „Nu este vorba de o predeterminare implacabilă ca un destin, ci mai curând de o serie de constatări care au evidenţiat aceste praguri. Mai degrabă conştientizarea acestor praguri poate fi o explicaţie în plus“.

Specialistul atrage atenţia că datarea în timp a acestor momente critice nu poate fi făcută cu precizie.

„Sunt constatări care pot fi făcute în orice relaţie nesatisfăcătoare indiferent de cât timp s-a scurs. Într-un fel sunt problemele cele mai comune cu care orice cuplu se poate confrunta, mai ales dacă relaţia nu a fost construită pe fundamente solide. Atracţia sexuală este un liant foarte important care leagă relaţia, dar acest lucru se poate sau nu diminua în timp, şi la fel de bine poate fi menţinut cel puţin la acelaşi nivel, dincolo de pragul celor 3 ani“, spune Nedelcu.

Un alt motiv pentru care încadrarea în timp a pragurilor critice este relativă – în viziunea psihologului – este acela că, de multe ori, oamenii, deşi au probleme, le ignoră.

Constatarea în pragul celor 7 ani că relaţia nu este în regulă şi că partenerul este nepotrivit este o totală lipsă de onestitate. Nu devenim brusc conştienţi într-un anumit moment despre lucrurile care nu merg, ci mai curând constatăm acestea poate chiar din primul an de relaţie, dar din diferite motive alegem să prelungim agonia sau trăim cu speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi sau, de ce nu, că nu avem alte opţiuni relaţionale şi, în acest caz, compromisul de a rămâne în relaţie este binevenit în lipsa altei opţiuni,

spune Viorel Nedelcu.

„O relaţie nu devine brusc nefuncţională, ci mai curând ea se deteriorează în timp. A fi atenţi la semnalele pe care le primim ţine de maturitatea şi implicarea celor doi protagonişti. De asemenea aspectul financiar este un alt motiv uzual de conflicte într-un cuplu, mai ales atunci când veniturile sunt insuficiente pentru asigurarea unui anumit nivel de prosperitate în cuplu“, mai spune Nedelcu.

Cum depăşeşti problemele

Dacă atracţia nu mai este aşa mare între parteneri, se poate lucra la acest capitol sau compensează altceva?

„În absenţa atracţiei, unele cupluri pot ajunge la un fel de convenienţă şi de acceptare reciprocă, altele aleg să se despartă, iar altele ajung să tolereze sau să închidă ochii la eventualele căutări din afara relaţiei“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

În cazul în care ajungi la concluzia că ţi-ai irosit viaţă alături de o persoană nepotrivită, mai există altă cale decât divorţul sau despărţirea?

„În cazul în care există o convingere fermă că persoana de lângă este nepotrivită şi nu există urmă de îndoială, iar timpul scurs a confirmat constant acest lucru, atunci despărţirea rămâne singura opţiune. Este dificil să menţii artificial o relaţie care nu merge doar de dragul ideii de relaţie sau cuplu“, adaugă psihoterapeutul.

Oare aceste momente critice sunt resimţite în aceeaşi măsură de amândoi partenerii, sunt ele mai caracteristice femeilor, decât bărbaţilor? Dar vârsta şi educaţia partenerilor au vreo influenţă?

În viziunea specialistului, „cel mai adesea ea resimte cel mai puternic impactul din cauza sensibilităţii şi a unei anumite vulnerabilităţi care ţine de universul feminin“, iar vârsta şi educaţia reprezintă „o variabilă importantă. La o vârstă tânără te adresezi diferit unor astfel de impasuri şi ai perspective diferite asupra relaţiei şi perspectivelor ei, comparativ cu o vârstă mai înaintată, când experienţa de viaţă îşi pune amprenta diferit asupra modului de soluţionare“.

Momentele-cheie din viaţa unei relaţii şi cauzele lor

Psihoterapeutul Virgil Rîcu, din Bucureşti, nu exclude existenţa anumitor cicluri, periodicităţi în cuplu, însă în viziunea sa alte aspecte sunt mai importante.

Din experienţa mea, momentele critice în cuplu apar atunci când intervine un eveniment care destabilizează echilibrul, rutina celor doi. Un astfel de eveniment poate fi apariţia primului copil – schimbă radical stilul de viaţă al cuplului, acum nu mai sunt doi, ci trei, ea şi el îşi dedică timpul şi energia îngrijirii copilului şi nu prea mai au timp pentru relaţia de cuplu. În plus, nu este o raritate ca apariţia copilului să genereze în ei tot felul de regresii şi redeşteptări ale unor conflicte din copilărie,

spune Rîcu.

În opinia specialistului, un alt punct de cotitură pentru o relaţie este atunci când „unul dintre parteneri cunoaşte o ascensiune profesională şi financiară rapidă care strică echilibrul poziţionărilor iniţiale: înainte erau «egali», acum nu mai sunt“.

La fel când unul dintre parteneri decide să îşi îmbunătăţească nivelul educaţional. Echilibrul este iarăşi perturbat, apar invidii, gelozii, sentimente de inferioritate, partenerul cu mai puţine studii este cuprins de teama că el nu va mai fi suficient de bun pentru celălalt şi acesta îl va părăsi etc.

Un alt moment crucial pentru cuplu este atunci când „unul dintre parteneri se îmbolnăveşte grav sau dezvoltă o boală cronică, iar asta distruge accesul la plăcere; boala unui copil sau a unui părinte al unuia dintre membrii cuplului – poate uni cuplul sau, dacă situaţia se prelungeşte, poate crea o atmosferă tristă în cuplu, care – mai devreme sau mai târziu – va genera o dorinţă de evadare“, spune Virgil Rîcu.