Boala sudează sau destramă relaţia?

Ce se întâmplă cu o relaţie când unul dintre parteneri descoperă că este grav bolnav? Care sunt transformările prin care trec cei doi parteneri? Cum se pot ajuta ei?

Florentina şi Costin s-au întâlnit la nunta unor prieteni comuni. Cum niciunul nu era însoţit, au petrecut toată noaptea împreună, iar la despărţire au făcut schimb de numere de telefon. Ea avea 20 de ani, el – 25, amândoi locuiau în Iaşi.

“Florentina nu se înţelegea prea bine cu părinţii. Tatăl ei era mai mult plecat, iar mama obişnuia să bea peste măsură. Încă de când ne-am cunoscut mi-a spus că vrea să plece de acasă. Aşa că nu a durat prea mult până i-am propus să locuim împreună. De altfel, relaţia noastră s-a desfăşurat pe «repede-înainte». La mai puţin de şase luni de când ne-am cunoscut, s-a mutat la mine, după un an, o aveam pe Ioana. Iar după alţi trei avea să mă părăsească”, povesteşte Costin.

„Cuplul perfect“, cum erau numiţi de prieteni, s-a destrămat în momentul în care Costin a descoperit, la un control de rutină, că are cancer.

La vizita medicală anuală pe care mă obligau de la serviciu să o fac, mi-au ieşit analizele în afara parametrilor normali. Mergând la controale amănunţite am descoperit că am cancer. Am simţit că-mi cade cerul în cap. Nu mă gândeam decât că sunt prea tânăr pentru a muri şi că Ioana o să crească fără tată,

povesteşte Costin.

La aflarea veştii, Florentina a fost mai preocupată de ce se va întâmpla cu ea pe viitor, decât de starea soţului ei. „Când i-am povestit soţiei ce mi-a spus doctorul a fost foarte supărată, însă, de a doua zi, discuţiile erau centrate pe ce se va întâmpla cu ea dacă eu sunt bolnav. Probabil voia să spună dacă mor, dar mă menaja“, povesteşte Costin.

La o lună după aflarea veştii, Florentina a plecat de acasă. Împreună cu fetiţa s-a mutat la un alt bărbat. „Până să mă îmbolnăvesc, nimic nu mi-a dat de bănuit că m-ar înşela, însă altfel nu-mi pot explica decizia de a se muta cu un alt bărbat atât de repede. Nici nu ştiu ce m-a supărat mai tare, faptul că şi-a găsit pe altcineva sau că a plecat fără să mă anunţe, când eu eram la medic. Mi-a lăsat doar un bilet în care-mi scria că este prea mult pentru ea“, spune Costin.

Spre surprinderea cunoscuţilor, care în unanimitate au condamnat-o pe Florentina pentru că nu i-a fost alături soţului, la greu, Costin i-a luat apărarea. „Aş minţi să spun că nu mi-aş fi dorit să-mi fie alături, însă am încercat să n-o condamn. Până la urmă a fost mai bine că, în acele momente, copilul nu a fost acasă să mă vadă suferind. Florentina a avut o copilărie foarte grea, cu o mamă alcoolică, violentă şi un tată mai mult absent. Poate şi asta i-a determinat reacţia, cine ştie?“, spune Costin.

După mai mult de un an de tratament, veştile medicilor pentru Costin au fost îmbucurătoare. Încă merge periodic la controale, dar pericolul pare să fi trecut.

La bine şi la greu

Maria şi Nicolae sunt căsătoriţi de 17 ani şi locuiesc în Bucureşti. Primii 10 ani de mariaj au fost fără probleme majore.

„Ne-am căsătorit de tineri, eu aveam 20 de ani, el – 22. Primii 10 ani au fost frumoşi. După aceea au început să apară problemele. Nicolae a rămas fără serviciu şi a început să bea. Până s-a reangajat a trecut mai mult de un an, timp în care nu numai că am dus-o greu cu banii, dar ne-am şi certat foarte mult. Ajunsesem să mă întreb dacă n-ar fi mai bine să divorţez“, povesteşte Maria.

După ce Nicolae şi-a găsit de lucru, relaţia a început să meargă mai bine, iar beţiile lui s-au rărit.

„În urmă cu patru ani, soţul meu şi-a schimbat serviciul pentru unul mai bine plătit, dar care presupunea deplasări dese şi pe perioade destul de lungi. La început, lucrurile au mers bine între noi, dar pe măsură ce se strângeau mai multe plecări, certurile erau din ce în ce mai dese. Parcă nu-i mai convenea nimic şi orice aş fi făcut sau aş fi spus era greşit sau nepotrivit“, povesteşte Maria.

Aceasta s-a gândit că soţul ei ar putea avea o altă relaţie, dar el a negat de fiecare dată când l-a întrebat.
În urmă cu doi ani, relaţiile dintre cei doi soţi s-au degradat atât de tare, încât abia îşi mai vorbeau. „M-am gândit din nou la divorţ, dar la cât de des ne vedeam eram ca şi divorţată. De altfel, în această periodă m-am apropiat de un coleg de muncă. După câteva luni de relaţie, mi-a propus să ne mutăm împreună. Atunci m-am gândit serios că ar trebui să închei şi în acte relaţia cu Nicolae, dar n-am mai apucat“, spune Maria.

Soţul ei a aflat că suferă de o boală incurabilă. La auzul veştii, Maria a pus punct relaţiei extraconjugale. „Boala ne-a apropiat şi suntem din nou o familie normală. Din păcate, nu aşa ne-am fi dorit să se producă împăcarea“, încheie Maria.

Evoluţie imprevizibilă

Despre situaţia Mariei, psihoterapeutul Viorel Nedelcu, de la centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, spune că „sentimentul de vinovăţie sau evitarea lui poate fi un catalizator important în schimbarea intenţiei de despărţire. De asemenea, sentimentul de solidaritate, ajutor, dar mai ales de sacrificiu a prevalat oricărei alte intenţii iniţiale. Unele relaţii pot evolua neaşteptat când unul dintre parteneri se îmbolnăveşte“.

În situaţii ca a Mariei (care a rămas cu partenerul forţată de apariţia bolii), te întrebi cum ar evolua relaţia dacă boala s-ar vindeca miraculos? În viziunea psihologului, partenerul sănătos va fi încercat „cel mai probabil de un sentiment confortabil de mulţumire şi de satisfacţie interioară. În unele cazuri partenerul sănătos capătă un ascendent în relaţie faţă de partenerul bolnav“.

O boală, doi suferinzi

Oare boala sudează o relaţie sau o destramă?

O relaţie aflată într-un astfel de context poate evolua imprevizibil atât în direcţia consolidării, cât şi în direcţia destrămării. Partenerul bolnav ajunge să depindă de partenerul sănătos, dar la fel de bine partenerul sănătos ajunge să se gândească la propriul viitor şi la propria suferinţă sau la evitarea ei, cautând consolare în afara relaţiei. Sunt parteneri care nu îşi pot asuma din diferite motive rolul de a avea grijă de celălalt şi ies din relaţie,

spune Nedelcu.
De altfel, în această categorie, a celor care nu-şi pot asuma rolul de a avea grijă de partener şi ies din relaţie, se încadrează şi Florentina.

Cum se schimbă o relaţie după ce unul dintre parteneri primeşte o astfel de veste?

„Registrul de sentimente poate fi un întreg amalgam, pornind de la sentimente de neputinţă, disperare, vinovăţie, până la cele de compasiune, solidaritate şi încredere ce trebuie insuflată celui aflat în suferinţă“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Specialistul atrage atenţia că „un alt aspect delicat este dat şi de faptul că, atunci când unul dintre parteneri se îmbolnăveşte, toată atenţia se mută pe acesta, iar celălalt, aflat la rândul lui în suferinţă din cauza contextului în care se află, ajunge să fie neglijat sau suferinţa lui este mult ignorată. De aceea, nu putem vorbi niciodată de un singur suferind, ci întotdeauna, într-un cuplu, de doi“.

Totuşi, dacă partenerul tău a aflat că suferă de o boală gravă, cum îl poţi ajuta?

Psihologul Viorel Nedelcu este de părere că „îţi poţi ajuta partenerul aflat în suferinţă fiind alături de el, susţinându-l şi ajutându-l să depăşească impasul, dar nu într-o manieră care să-l sufoce, ci de pe o poziţie de echilibru. O atitudine de sprijin din partea partenerului poate spori perspectivele unui prognostic pozitiv“.

De multe ori o persoană care are dureri (o perioadă îndelungată) pentru că este mai irascibilă, mai puţin comunicativă este percepută ca „înrăindu-se“. Cum este mai potrivit să te porţi cu o astfel de persoană?

„Cu mult tact, răbdare şi multă înţelegere. Mulţi dintre pacienţii aflaţi în suferinţă îşi ating uşor limitele care ţin de suportabilitate şi de răbdare şi de aceea de multe ori comportamentul lor se schimbă în noul context existenţial“, spune Nedelcu.

Lupta împotriva bolii este în strânsă legătură cu atitudinea persoanei în faţa „verdictului medical“, de acceptare sau resemnare

Trăirile unui bolnav variază de la acceptare la depresie şi agresivitate

Cum te afectează vestea unei boli grave? Care sunt stările prin care trece o persoană după aflarea unui astfel de verdict?

„Vestea unei boli schimbă de cele mai multe ori, aproape radical, reperele şi perspectivele asupra vieţii, schimbând total orizonturile, fireşte, în funcţie de gravitatea bolii. Unii aleg să accepte boala şi astfel se mobilizează pentru a lupta să depăşească impasul existenţial în care se află. Alţii aleg să ignore boala sau, mai mult, să o nege. În raport cu aceste poziţionări atitudinea faţă de boală poate fi una de luptă sau una de resemnare“, spune psihoterapeutul Viorel Nedelcu.

De multe ori, astfel de boli „vin la pachet“ şi cu o stare de depresie. În viziunea psihologului „stările pe care le poate parcurge un bolnav pot fi de negare a situaţiei, de perplexitate, de furie şi dezămăgire că a fost trădat de propriul corp. Depresia este, în cele mai multe cazuri, asociată secundar şi devine un factor perturbator în alianţa terapeutică împotriva bolii“.

Specialistul este de părere că, în noul context existenţial, bolnavul ajunge să fie mult mai preocupat de propria persoană şi mult mai atent la orice simptom care poate fi corelat cu boala. De asemenea, ideea de dependenţă capătă conotaţii diferite pentru că în funcţie de gravitatea bolii el ajunge să fie cu adevărat dependent de partener şi de cei din jur.

Un om aflat în suferinţă devine extrem de neliniştit, temător, uneori având o frică nejustificată în raport cu un pericol real. O altă trăsătură care se conturează pe parcursul bolii este agresivitatea, care îşi poate avea originea în stările de nelinişte şi incertitudine, din frustrarea că nimic nu mai este ca înainte. Uneori, această agresivitate poate fi îndreptată către propria persoană sau către partener ori cei din jur,

mai spune Viorel Nedelcu.

Ajutor şi susţinere din partea partenerului bolnav

Dacă relaţia este una funcţională şi partenerul sănătos suferă când află că persoana iubită este grav bolnavă, ajutorul lui de unde vine? Se poate „îmbărbăta“ singur suficient sau este mai bine să caute ajutor (specializat sau al unui prieten)?

„În această situaţie, ajutorul poate veni chiar din partea celui bolnav, chiar dacă pare paradoxal, dar şi din partea celor apropiaţi – rude, prieteni. De asemenea, ajutorul poate veni din partea unor grupuri de suport specializate, care încet, încet îşi fac simţită prezenţa şi în România sau apelând la ajutor specializat individual sub forma unei consilieri sau psihoterapii“s, spune psihoterapeutul Viorel Nedelcu.