Mai mare nu înseamnă neapărat mai bine: 5 lucruri mai importante decât mărimea penisului pentru o viaţă sexuală de invidiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul studiului, 45% din bărbaţi au precizat că şi-ar dori să aibă penisul mai mare şi numai 26,3% au fost mulţumiţi cu mărimea organului sexual. FOTO Arhiva
În cadrul studiului, 45% din bărbaţi au precizat că şi-ar dori să aibă penisul mai mare şi numai 26,3% au fost mulţumiţi cu mărimea organului sexual. FOTO Arhiva

Mulţi bărbaţi consideră că mărimea penisului este esenţială pentru o viaţă sexuală bună, însă la fel de adevărat este că există lucruri mult mai importante pentru a avea parte de experienţe sexuale deosebite, după cum afirmă psihologii.

Un studiu realizat de psihologii de la Universitatea Kentucky, din SUA, desfăşurat sub conducerea specialistului în comportament uman Kristen Mark, a arătat că mărimea penisului este numai una dintre componentele necesare pentru a avea parte cu adevărat de satisfacţie sexuală, şi în niciun caz cea mai importantă.

În cadrul studiului, 45% din bărbaţi au precizat că şi-ar dori să aibă penisul mai mare şi numai 26,3% au fost mulţumiţi cu mărimea organului sexual. Din totalul participanţilor, aproape 70% au fost însă de acord că tehnica este mult mai importantă decât mărimea penisului pentru a satisface o femeie. Pe baza datelor relevate de studiu, au fost trasate cinci lucruri mai importante decât un penis de dimensiuni impresionante pentru o viaţă sexuală bună :

1. Atracţia

După cum a indicat studiul amintit, 61,9% din respondenţi au precizat că atracţia este esenţială pentru o relaţie sexuală satisfăcătoare. În lipsa atracţiei, mărimea organului sexual devine irelevantă.

2. Experienţa

Mai importantă decât mărimea penisului a fost considerată şi experinţa sexuală a unui bărbat, în proporţie de 69,1%. Cu un penis de mărime medie sau chiar sub medie se pot face minuni, dar cu condiţia ca bărbatul să pună accent pe dezvoltarea altor abilităţi: comunicarea cu partenera pentru a afla ce îi face cu adevărat plăcere şi dorinţa de a încerca mereu ceva nou din punct de vedere sexual.

3. Creativitatea

Impresionant a fost răspunsul bărbaţilor în ceea ce priveşte importanţa creativităţii şi a imaginaţiei pentru obţinerea unei relaţii sexuale bune. Nu mai puţin de 71,9% din aceştia consideră că explorarea fanteziilor sexuale, a dorinţelor erotice, este foarte importantă pentru dinamica unei relaţii sexuale, chiar dacă poate fi destul de dificil să deschizi un astfel de subiect cu partenerul de viaţă. 

4. Conectarea emoţională

Pentru 76,6% din bărbaţi conectarea emoţională cu partenera nu poate să lipsească dintre „ingredientele” unei partide sexuale extraordinare. O viaţă sexuală plictisitoare, în care partenera dă impresia că îşi face datoria, iar bărbatul nu este interesat decât de propria plăcere are toate şansele să devină un fiasco sexual.

5. Comunicarea sexuală

Cea mai importantă parte din ecuaţia unei vieţi sexuale fericite este însă disponibilitate de a discuta cu partenera despre viaţa sexuală, în proporţie de 77,6%. Acesta a fost cel mai important aspect menţionat de bărbaţii care au participat la cercetare, convinşi că lipsa comunicării pe această temă este un obstacol în evoluţia unui cuplu, din punct de vedere sexual. Chiar dacă multe indicii care pot contribui la îmbunătăţirea vieţii sexuale pot fi oferite şi altfel decât discutând, sunt detalii pe care nu le putem ghici, mai ales că femeile au nevoie de mai multă atenţie pentru a se simţi împlinite sexual.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite