Cum le prezinţi copiilor un nou partener de viaţă
0
Mamele care au trecut prin experienţa divorţului se tem să-şi refacă viaţa alături de un alt partener, adesea şi din cauza faptului că îşi fac griji legate de modul în care vor reacţiona copiii lor în prezenţa unui potenţial tată vitreg.
Huffington Post a realizat un articol bazat pe sfaturile mai multor experţi în divorţuri şi consilieri de cuplu, un fel de ghid menit să le ajute pe doamnele care nu ştiu cum să procedeze atunci când vor să-şi aducă acasă noul iubit, mai ales că partenerul va avea de înfruntat judecata dezarmant de sinceră a celor mici.
Cel mai important aspect care nu trebuie pierdut din vedere de o mamă divorţată şi reîndrăgostită este să nu le prezinte copiilor câte un bărbat nou la fiecare câteva luni.
Nu e necesar să aduceţi acasă fiecare persoană de sex masculin cu care vă daţi întâlnire. Sentimentele de siguranţă şi de stabilitate sunt foarte importante pentru cei mici, iar un „pelerinaj“ masculin nu va face decât să-i deruteze şi să-i neliniştească.
Ţineţi cont de faptul că dumneavoastră sunteţi primul model pe care copiii îl urmează, asta ca să nu vă întrebaţi mai târziu de ce au probleme în a menţine o relaţie de cuplu. Prin urmare, pragul casei va fi trecut numai de acei bărbaţi cu care simţiţi că aveţi şansa unei relaţii serioase.
Cu lecţia învăţată
Nu vă temeţi să-i spuneţi iubitului cât mai multe amănunte despre ceea ce le place sau îi face fericiţi pe copiii dumneavoastră. Informaţia reprezintă cheia către inima celor mici. Astfel, la momentul marii întâlniri acesta va şti cum să fie interesant în faţa copiilor, va pune întrebările potrivite şi poate chiar va reuşi să-i amuze pe tinerii critici.
Nu le daţi indicaţii „preţioase“ copiilor înainte de venirea noului iubit, încercând să le sugeraţi să fie politicoşi şi să facă un efort ca să-l placă pe invitatul dumneavoastră. Cel mai probabil, aceste sfaturi vor avea exact efectul invers. Nimeni nu trebuie să placă pe cineva doar pentru că aşa i se spune, fiecare e liber să-şi formeze propria părere.
Prezentarea noului iubit ar trebui să fie şi un prilej de distracţie pentru cei mici. Încercaţi să petreceţi timp împreună cu copiii, la un picnic, într-un parc de distracţii sau în orice alt mediu în care ştiţi că le va face plăcere să meargă. Nu pierdeţi din vedere faptul că vă aflaţi la o întâlnire a copiilor, nu la întâlnirea dumneavoastră cu iubitul, prin urmare atenţia adulţilor trebuie să fie centrată pe dorinţele celor mici.
Rezolvaţi problemele din timp
Nu vă sfiiţi să întrebaţi copiii, după ce s-au întâlnit de câteva ori cu noul partener, ce părere au despre acesta. Această întrebare este cu atât mai necesară cu cât copilul ar putea să aibă o problemă legată de afecţiunea pe care o simţiţi faţă de o altă persoană decât el. Ignorarea problemei nu o va face să dispară ca prin minune, cu timpul, ci o va agrava.
La câteva luni după ce le-aţi făcut cunoştiinţă copiilor cu noul partener, puteţi să le exlicaţi că prezenţa acestuia în viaţa voastră nu înseamnă că nu vor avea în continuare acelaşi tată dintotdeauna. Nu le impuneţi niciodată copiilor să-i spună „tată“ noului partener, dacă ei nu simt că vor să-l numească astfel.