De ce se tem bărbaţii de căsătorie?

0
0

Când vine vorba de căsătorie, în mod tradiţional, se crede că femeile sunt mereu dispuse, iar bărbaţii niciodată. De altfel, în copilărie când băieţii se joacă „de-a războiul“, fetele îşi imaginează ziua nunţii şi rochia de prinţesă pe care o vor purta în acea zi specială.


În realitate, există şi femei care fug de măritiş aşa cum sunt şi bărbaţi care-şi doresc încă de tineri să-şi întemeieze o familie. Totuşi există destui bărbaţi cărora ideea de căsătorie le dă frisoane. Oare de ce?

„L-am cunoscut pe Bogdan la vârsta când orice femeie se gândeşte serios să aibă o familie, un copil şi tot ce presupune sintagma «a te aşeza la casa ta»“, povesteşte Andreea, 42 de ani, din Bucureşti.
Deşi prima impresie nu a fost prea bună, ea a acceptat să iasă cu Bogdan. „Mi s-a părut amuzant când m-a abordat în faţa unei vitrine cu cărţi la care mă uitam absorbită. M-a întrebat dacă poate să mă invite la un ceai, undeva în apropiere. Şi-a spus numele cu o voce tremurată şi s-a făcut roşu ca racul“, continuă Andreea.

A hotărât că nu o deranjează aşa tare timiditatea băiatului şi a acceptat invitaţia. Aşa a aflat că este fizician şi îşi doreşte foarte mult să cunoască o fată cuminte, iar ea îi inspira, acest lucru. „Am început să ne vedem mai des, s-a legat între noi o idilă, dar treptat mi-am dat seama că timiditatea nu era marele lui defect, ci nehotărârea. M-a cerut de soţie după vreo lună şi jumătate, am mers la părinţii lui, după care a mers şi el la ei mei. Când ne întorceam, mi-a spus cu multă răceală că de fapt nu suntem potriviţi, că familia mea nu este la nivelul celei din care vine el. M-a jignit şi părea că nu-şi dă seama. Am suferit mult, dar dintr-o discuţie cu sora lui am aflat că aşa a făcut cu toate cele trei prietene dinaintea mea“, spune Andreea.

Bogdan îi mărturisise surorii lui că se simte foarte atras de Andreea, dar că ideea de a se căsători îl face să intre în panică, să aibă tot felul de întrebări cărora nu le găseşte răspuns: „dacă voi găsi altă fată pe care aş putea s-o iubesc mai mult?“, „Dacă nu este alegerea cea mai bună acum?“ Aşa că în loc de căsătorie cei doi s-au despărţit.

După o vreme, Andreea a întâlnit un alt băiat care „o plăcea mult de tot şi se purta cu ea aşa cum visase“, după cum le-a povestit prietenelor. Vestea a ajuns şi la urechile lui Bogdan, care a început să-i urmărească prin oraş şi să o sune în speranţa că o convinge să se întoarcă la el. „Am cedat insistenţelor, l-am iertat. Din nou totul a fost bine, iar m-a cerut de soţie. De data aceasta, s-a întâmplat ceva care m-a făcut să îl uit definitiv: hotărâsem să mergem doar noi şi martorii la starea civilă, ceva simplu; însă pe măsură ce ne apropiam de clădire, Bogdan transpira tot mai mult – deşi era iarnă –, devenise apatic. I-am zis liniştită să nu se tulbure, bănuiam că se va răzgândi şi de data aceasta. Eram pregătită. Am vrut doar să mă conving că am încercat toate şansele“, povesteşte Andreea. Nici astăzi, la 10 ani de la acea întâmplare, Bogdan nu a găsit fata perfectă care să-i fie mireasă, deşi susţine în continuare că doreşte să se căsătorească.

Viziuni diferite asupra mariajului

De unde provine teama bărbaţilor de căsătorie? Oare ce se ascunde în spatele acestui refuz?
„Structural, bărbaţii prin natura lor, sunt mai independenţi şi un astfel de anganjament pe termen lung poate reprezenta o ameninţare serioasă pentru libertatea lor. Căsătoria pentru mulţi dintre bărbaţi poate însemna nu doar sfârşitul libertăţii, dar şi limitarea unor potenţiale opţiuni relaţionale cu alte partenere“, crede psihoterapeutul Viorel Nedelcu, de la clinica Bellanima, din Bucureşti.

În viziunea medicului psihiatru Simona Radu, ideea încetăţenită că „bărbaţii nu vor să se căsătorească“ se referă în principal la instituţia căsătoriei şi nu la relaţionare.

Dacă femeile îşi doresc instinctiv un spaţiu confortabil unde să poată apoi aduce pe lume şi creşte copii, pentru bărbaţi beneficiile acestui aranjament social/cultural nu sunt întotdeauna atât de evidente. Pentru bărbat căsătoria presupune, tradiţional, acceptarea unei responsabilităţi diferite, mai mari, atât pentru sine, cât şi pentru noua familie. Este firesc ca această responsabilitate să creeze anxietăţi cu atât mai mult, cu cât căsătoria este din ce în ce mai frecvent asociată cu decizia unui cuplu deja format de a avea copii, spune psihiatrul.

Independenţa făţişă ascunde o dependenţa inconştientă

Există şi persoane care cred că bărbaţilor „le este scris în ADN“ să nu se căsătorească sau altfel spus au un fel de definiţie a „bărbatulului adevărat“ care nu se lasă prins în „capcana“ mariajului, nu este fidel, nu are atribuţii casnice, de genul făcut curat, spălat vase, etc.
„Da, există acest gen de bărbaţi «adevăraţi», independenţi, macho, tipul «Marlboro Man» (care atrag admiraţia multor femei!), deşi din ce în ce mai puţini, statisticile par a indica că «Marlboro Man» tinde să fie înlocuit din ce în ce mai mult cu «Nivea Man»“, spune psihoterapeutul Virgil Rîcu, din Bucureşti.

Pentru a înţelege mai bine, specialistul propune un exerciţiu de imaginaţie. „Ne putem închipui o axă bipolară pe care sunt bifate trăsăturile de personalitate, astfel încât, în raport cu punctul zero, puternic are drept simetric pe slab, independent pe dependent, activ pe pasiv, superior pe inferior etc. Orice exagerare a unei trăsături în plan conştient este o compensare sau o apărăre împotriva trăsăturii opuse care «musteşte» sau «mocneşte» în inconştient“.

Altfel spus, cu cât o persoană depune mai mult efort pentru a-şi construi o imagine activă, rebelă şi independentă, cu atât mai mult acea persoană se teme că va ceda tendinţelor sale pasive, submisive şi dependente care o ameninţă din inconştient. Ceea ce înseamnă – conform specialistului – că mulţi bărbaţi care evită căsătoria pe motivul declarat că le place independenţa se tem de fapt de dorinţele lor (inconştiente) intense de dependenţă. Mulţi dintre cei care nu vor să se lase prinşi în „capcana mariajului“ se luptă cu dorinţa lor inconştientă de a fi prinşi.

„Aceste idei pot părea ciudate celor nefamiliarizaţi cu gândirea psihodinamică (sau cu travaliul introspecţiei), dar oare de ce s-ar gândi un bărbat independent, cu adevărat independent, că libertatea sa s-ar duce de râpă odată cu oficializarea unei relaţii? Răspunsul simplu, firesc, este: pentru că odată «prins», lui îi este greu să-şi imagineze că s-ar mai putea desprinde. Şi asta, evident, nu din cauza unei femei, ci din cauza propriilor sale tendinţe către dependent“, spune Rîcu.

Specialistul dă ca exemplu cazul unui bărbat care investea foarte mult emoţional în imaginea sa de individ independent şi oarecum detaşat, care a ales să fugă de căsătoria cu o femeie pe care o iubea foarte mult. După o lungă perioadă de introspecţie, şi-a dat seama că alegerea sa a fost motivată de temerea de a nu deveni dependent de ea, supus ei, controlat de ea. „Odată căsătorit cu ea, el nu se putea imagina pe sine refuzându-i ceva şi nu se vedea capabil să se desprindă de ea. Se temea că ar fi putut ajunge în situaţia de a-i fi acceptat orice: ea ar fi putut să-l înşele, să-l umilească, iar el să nu poată ieşi din această situaţie. De teama inconştientă de a nu ajunge astfel, a preferat să renunţe la relaţia cu această femeie atâta vreme cât simţea că mai putea să o facă“, spune psihoterapeutul.

Rolul părinţilor şi teama de eşec

Un motiv recunoscut de specialişti care justifică teama bărbaţilor de căsătorie este teama de eşec. Adesea acesta este în strânsă legătură cu modelul mariajului văzut la părinţi.
„Presiune pe un bărbat pentru a reuşi este foarte mare, mai ales că este cultivată de la cele mai fragede vârste şi nu este deloc uşor de acceptat şi de gestionat“, crede Viorel Nedelcu.

În viziunea psihiatrei Simona Radu, teama de eşec este un motiv foarte puternic pentru a frâna orice iniţiativă. „Dacă eşecul mariajului parental a fost experimentat ca fiind foarte traumatizant de către copil, mergând până la declanşarea unor difficultăţi psihologice de tipul stresului post-traumatic, atunci orice situaţie care va recrea evenimentul traumatizant (respectiv căsătoria) va fi evitată din răsputeri“. Specialistul atrage atenţia că „un divorţ, dacă este bine gestionat de părinţii care se separă, iar copii nu devin muniţie sau victime într-un război al «sentimentelor rănite» nu va avea drept consecinţă evitarea mariajului copiilor odată ajunşi la vârsta adultă“.
Virgil Rîcu este de părere că dacă mariajul părinţilor a fost unul plin de suferinţă, este posibil ca fiul să evite căsătoria pentru că se teme să nu reproducă scenariul nefericit în propria sa căsnicie. Dar şi „dacă mama lui a fost nefericită în mariaj, iar el ca şi copil şi-a asumat inconştient sarcina de a o face fericită (bineînţeles, fără a reuşi însă), poate gândi că va eşua să-şi facă soţia fericită şi se va simţi în consecinţă vinovat. Pentru a nu trăi sentimentul de eşec şi pe cel de vinovăţie, el poate evita căsătoria“.

Psihoterapeutul menţionează şi un al treilea scenariu, „chiar dacă mariajul părinţilor a fost unul bun, dar la nivel inconştient fiul este într-o competiţie acerbă cu tatăl (o competiţie pe care nu simte că o poate câştiga), îl contestă pe tată sau s-a simţit devalorizat şi respins de către tată, atunci este probabil ca el să evite rolul de soţ pentru că asta ar implica să se identifice cu părintele (să fie ca tata), iar el nu vrea să aibă nimic în comun cu acesta sau se teme că nu se va ridica la înălţimea lui, se teme că tatăl său va fi furios pe el că a îndrăznit să fie ca el şi va dori să se răzbune“. Specialistul atrage atenţia că acestea sunt fantezii inconştiente.

Farmecul “băieţilor răi”

Foarte multe femei sunt mai atrase de astfel de bărbaţi decât de cei care par „familişti“. Care este oare explicaţia acestui fapt? «Băieţii răi» au stârnit întotdeauna fascinaţie pentru femei, pentru că sunt percepuţi ca fiind puternici, macho, iar pentru o femeie reprezintă o adevărată provocare să-şi exercite puterea de seducţie asupra lor. Pe de altă parte, mai intră în joc şi o alegere ancestrală: o femeie alege un bărbat puternic pentru a avea urmaşi puternici, crede psihologul Viorel Nedelcu.

În viziunea Simonei Radu este vorba despre persoane care îşi caută valoarea sinelui în exterior. „Avem tendinţa de a atribui unei persoane atractive fizic (de cele mai multe ori cazul celibatarului convins) şi alte calităţi cum ar fi bunătatea, inteligenţa, altruismul, etc (efectul de halo pozitiv). Privită în acest context, atenţia dată unei femei de un celibatar convins îi va confirma acesteia «valoarea» în ochii acelui bărbat, dar şi ai tuturor bărbaţilor, ai celorlalte femei, şi mai ales în proprii ochi. Cu cât barbatul pare mai intangibil, cu atât succesul va fi încununat de o şi mai mare «valoare». În realitate «celibatarul convins» se dovedeşte rareori a fi şi partenerul afectuos imaginat“, atenţionează specialistul.

Pe de ală parte, psihoterapeutul Virgil Rîcu împarte bărbaţii care nu se căsătoresc în două categorii, una a bărbaţilor independenţi şi puternici, care iubesc prea mult libertatea pentru a se lăsa „domesticity“ şi alta a bărbaţilor imaturi, copilăroşi, care nu s-au desprins încă bine de fusta mamei.
„Dacă ne referim la bărbaţii din prima categorie, ei stârnesc admiraţia unor femei care se simt provocate să-şi testeze puterea de seducţie. E vorba deci de un joc de putere. Dacă ne referim la bărbaţii mai copilăroşi şi la femeile care trag de ei să se însoare... mă gândesc că nu întâmplător aleg aceste femei astfel de bărbaţi. Este util să ne obişnuim cu viziunea psihodinamică care susţine că dacă o persoană este implicată timp îndelungat într-o situaţie, atunci poate că acea situaţie – în ciuda vicisitudinilor ei – îndeplineşte o dorinţă inconştientă“, spune Rîcu.

Altfel spus, aceste femei care trag de bărbaţi să se însoare, oare chiar îşi doresc să se căsătorească? „Sigur, la suprafaţă, la nivel conştient, vor declara că da, dar dacă este să fie sincere cu ele însele, multe ar putea descoperi că de fapt nu îşi doresc prea curând această căsătorie, nu se simt pregătite, căsătoria le sperie şi pe ele. Dar le este mult mai uşor să spună «El nu vrea!» decât să spună că ele nu vor. Dacă situaţia s-ar schimba brusc şi el ar declara că vrea să facă nunta imediat, multe femei s-ar trezi în situaţia de a da ele înapoi, de a găsi tot felul de motive pentru a trage de timp şi a amâna căsătoria“, afirmă psihologul.

Libertatea propriilor decizii

Unii îşi motivează alegerea de a nu se căsători, astfel: „nu vreau să dau explicaţii pentru acţiunile mele“, „vreau să-mi păstrez libertatea de a ieşi cu prietenii la o bere când vreau“, etc. Sunt oare explicaţii plauzibile sau doar nişte pretexte?
„Toate motivele de mai sus pot fi plauzibile şi adevărate la vârste tinere. Libertatea de a bea berea cu prietenii se poate uşor transforma în singura variantă existentă, pierzându-şi astfel calitatea de «libertate». Dorinţa de a nu «da explicaţii pentru acţiunile mele» aplicată unei relaţii de cuplu sau matrimoniale este de asemenea una imposibilă. Responsabilitatea propriilor acţiuni este fructul dulce amar al maturizării“, spune psihiatrul Simona Radu.
„Se poate observa uşor că aceşti bărbaţi percep soţia ca pe o figură maternă autoritară, rigidă şi controlatoare căreia ei trebuie să i se supună. Merită menţionat că şi destui bărbaţi căsătoriţi îşi percep soţia astfel, cu efecte dezastruoase asupra vieţii sexuale a cuplului“, completează psihoterapeutul Virgil Rîcu.

Pretenţiile prea mari pot duce la singurătate

Există şi bărbaţi care au de trecut de 40 de ani, au avut multe relaţii, dar fără să se fi căsătorit. Dacă la începuturi se declarau celibatari convinşi, o dată cu trecerea timpului, îşi motivează alegerea prin faptul că nu au găsit nici o femeie care să corespundă cerinţelor lor. Aşa să fie sau în spatele pretenţiilor prea mari se ascunde altceva?

Există persoane care din punct de vedere emoţional rămân blocaţi la vârsta adolescenţei. Ei sunt adolescenţii eterni, care preferă adesea să aibă o mamă acasă şi o iubită la casa ei în loc de o soţie pe care să o facă mama copiilor lor. Există bărbaţi care visează la femeia perfectă, la femeia ideală, o proiecţie a aspiraţiilor lor cele mai înalte, care îi ţine departe de femeile reale, în carne şi oase din jurul lor, spune Virgil Rîcu.

Specialistul este de părere că pentru aceşti bărbaţi, o iubită ideală, care îndeplineşte toate exigenţele şi toate dorinţele, ar avea menirea salvatoare de a repara nesiguranţa şi imaginea de sine.
„A nu găsi nicio femeie care să corespundă cerinţelor lor poate fi auzită ca fiind o proiecţie, o formulare răsturnată pentru: ei nu se simt de fapt în stare să corespundă cerinţelor unei femei valoroase. «Nicio femeie nu este suficient de bună pentru mine» se traduce la nivel inconştient «eu nu sunt suficient de bun pentru nicio femeie»“, observă Rîcu.

Psihoterapeutul avertizează că alături de astfel de bărbaţi este greu de trăit întrucât ei au o toleranţă scăzută la... realitate, la realitatea acestei lumi, în care oamenii sunt personaje complexe, cu bune şi rele, cu calităţi şi defecte, şi nu personaje ca în basme, exclusiv pozitive sau exclusiv negative. „Iar dacă este să aplicăm principiul bipolarităţii, atunci iubitei ideale din planul conştient îi corespunde în inconştient vrăjitoarea malefică, posesivă, manipulativă, controlatoare. De acest aspect al feminităţii se tem aceşti barbate“, crede Virgil Rîcu.
Pe de altă parte, Simona Radu găseşte o justificare a acestei scuze folosită de bărbaţi pentru a nu se căsători. „Spre deosebire de femei, care în mod natural au faimosul «sceas biologic», bărbaţii trăiesc mai rar acest sentiment. De unde impresia că o relaţie pe termen lung sau o căsătorie se pot întâmpla oricând. În realitate, pe măsura ce trec anii, şi bărbaţii, dar şi femeile, găsesc adaptarea, ajustarea şi acceptarea celuilalt din ce în mai dificile, şi asta în mod firesc, deoarece şi dorinţele, nevoile, aspiraţiile noastre ne devin din ce în ce mai evidente, mai clare şi în consecinţă mai rigide. În acest cadru motivaţia negăsirii femeii care să corespundă cerinţelor poate fi foarte adevărată“. Psihiatrul atrage atenţia că stabilirea unor standarde imposibil de atins pentru femeia potrivită, urmăreşte inconştient negăsirea acesteia.

Femeile sunt mai sigure de alegerile lor

Dacă despre bărbaţi se spune că nu e în firea lor să-şi dorească mariajul, în cazul femeilor, situaţia stă invers, despre ele se spune că au înscrisă în gene dorinţa de căsătorie.
„Astăzi căsătoria nu mai are aceleaşi conotaţii ca în trecut, dar vestea bună este că dorinţa de căsătorie rămâne presentă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Conform unui studiu efectuat în 2008 de doi sociologi americani, dorinţa de căsătorie este încă prezentă la ambele sexe contrar părerii că «bărbaţii nu vor să se căsătorească». Doar că motivele sunt diferite. În cazul femeilor, odată îndrăgostite au sentimentul clar că «asta este»; în schimb la bărbaţi, momentul în care sunt pregătiţi să facă acest pas pare mai degrabă o etapă evolutivă, aceea în care au înţeles ce pot, ce vor şi unde se îndreaptă“, spune doctorul psihiatru Simona Radu.
 

Există şi femei care nu îşi doresc căsătoria. Despre ele psihologul Viorel Nedelcu crede că „pot fi femei care au ajuns să fie suficient de puternice şi de independente încât nu îşi mai găsesc locul lângă un bărbat pe care l-ar considera departe de statutul lor. Uneori bărbatul pe care îl caută este eventual unul care este dispus să accepte o inversare de rol – poziţia dominantă fiind asumată de ea“.

Viață de cuplu


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri