6 semne că ţi-ai găsit sufletul-pereche

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sufletele-pereche reuşesc să comunice fără să vorbească FOTO Shutterstock
Sufletele-pereche reuşesc să comunice fără să vorbească FOTO Shutterstock

Sufletele-pereche nu sunt neapărat persoane care se înţeleg din priviri şi care nu se ceartă niciodată. Viaţa lor nu este doar lapte şi miere, dar se înţeleg în problemele importante şi se simt confortabil împreună din prima zi în care s-au cunoscut.

Ai crezut, poate, de mai multe ori că ţi-ai întâlnit sufletul-pereche şi de fiecare dată ai avut o dezamăgire, iar acum nu mai crezi că există o asemenea persoană.

Într-adevăr, ideea că ai putea cunoaşte o persoană de care să te îndrăgosteşti imediat şi cu care să fii mereu pe aceeaşi lungime de undă poate părea nerealistă. Însă, poţi cunoaşte o persoană cu care să creezi imediat o legătură profundă şi pe care să o simţi mai apropiată decât pe oricine altcineva din viaţa ta.

Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit sufletul-pereche? Specialiştii în relaţii de cuplu consultaţi de publicaţia Huffington Post ne oferă câteva repere.

  • Comunicaţi fără să vorbiţi

Sufletele-pereche sunt ca o carte deschisă unul pentru celălalt. „Unul termină propoziţia celuilalt, se sună unul pe celălalt simultan sau simt că nu pot trăi fără partener”, explică psihologul şi expertul în relaţii dr. Carmen Harra.

  • Chimia dintre voi este palpabilă

Conexiunea pe care o simţiţi nu este doar la nivel sexual. „Când sunteţi suflete-pereche, încă mai simţi fiori când te ţii de mână cu partenerul, deşi aveţi mulţi ani de relaţie”, mai spune psihologul Carmen Harra.

Sex- relatie- dragoste- flirt FOTO Shutterstock
  • V-aţi simţit confortabil împreună încă din prima zi

Aţi avut senzaţia că puteţi pune totul pe tavă din prima zi de relaţie, fără să vă temeţi că veţi fi judecaţi? „Sufletele-pereche au deseori un sentiment de familiaritate când sunt unul lângă celălalt. Multe persoane spun că se relaxează cu uşurinţă lângă cineva pe care îl simt suflet-pereche şi îşi dau voie să fie vulnerabili. Partenerul, la rândul lui, îşi deschide sufletul şi vă permite să îl vedeţi aşa cum este”, Rev. Laurie Sue Brockway, care oficiază nunţi.

  • Provocările din cuplu consolidează relaţia

În relaţia dintre sufletele-pereche nu este întotdeauna lapte şi miere, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi. De multe ori există neînţelegeri şi relaţia vine cu provocările sale. „Diferenţa este că provocările consolidează relaţia, devin liantul care vă ţine împreună în vremuri dificile şi vă ajută pe fiecare dintre voi să vă formaţi ca indivizi”, explică scriitorul Kailen Rosenberg, care este şi proprietarul unei agenţii matrimoniale, The Love Architects.

  • Aveţi aceleaşi păreri în problemele importante

Poate că nu sunteţi mereu pe aceeaşi lungime de undă, poate că aveţi gusturi diferite în multe privinţe, dar în chestiunile importante aveţi aceleaşi păreri. „Relaţia dintre sufletele-pereche nu presupune neapărat păreri comune, dar ţelurile şi ambiţiile sunt aceleaşi”, mai spune dr. Carmen Harra. Virtuţile şi valorile sunt aceleaşi, iar perspectiva asupra lumii este similară, explică specialistul.

  • Relaţia vă aduce linişte interioară

Când eşti într-o relaţie cu o persoană nepotrivită ai în permanenţă un sentiment de nesiguranţă şi îţi este mereu teamă că o singură greşeală este suficientă pentru a-ţi îndepărta partenerul. Lucrurile acestea nu sunt valabile în cazul sufletelor-pereche. „Ai sentimentul că partenerul tău va fi cu tine pe termen lung. Indiferent ce se întâmplă în viaţa ta, amândoi aţi căzut de acord că sunteţi coechipieri. Vocea ta interioară îţi spune că eşti într-o relaţie echilibrată. Aveţi încredere unul în celălalt, sunteţi încrezători, vă simţiţi confortabil împreună şi simţiţi că puteţi discuta matur subiecte sensibile”, explică expertul în relaţii Tracey Steinberg, autor al cărţii„Flirt For Fun & Meet The One”.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite