Vaccin uman împotriva virusului gripei aviare
O metodă care poate sta la baza dezvoltării unui vaccin uman împotriva gripei aviare a fost pus la punct de cercetătorii japonezi. Potrivit AFP, acest vaccin ar putea fi eficient şi în cazul
O metodă care poate sta la baza dezvoltării unui vaccin uman împotriva gripei aviare a fost pus la punct de cercetătorii japonezi. Potrivit AFP, acest vaccin ar putea fi eficient şi în cazul în care virusul suferă o mutaţie. Până în prezent, vaccinurile realizate împotriva acestei maladii s-au dovedit a fi inutile atunci când virusul a suferit o mutaţie, motiv pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se teme de o eventuală pandemie devastatoare.
Metoda pusă la punct de cercetătorii japonezi constă în "atacarea virusului din interior, mai degrabă decât din exterior". Chiar şi în cazul unei mutaţii, interiorul virusului se modifică extrem de rar, a explicat Tetsuya Uchida, cercetător la Institutul naţional pentru maladii contagioase.
Principiul constă în injectarea unui antigen care să fie transportat de lipozomi, mici particule fosfolipidice care au calităţi potrivite pentru a fi utilizate ca vectori de substanţe pentru medicamente sau cosmetice. "Scopul nostru este să împiedicăm virusul să se multiplice", a explicat Uchida, care este de părere că tehnica poate sta la baza unui "vaccin eficace împotriva mai multor tulpini de virus gripal". (Mediafax)





















































