Un nevazator a scolit singur cainele care sa-i arate drumul
0Rexa e singurul patruped insotitor de nevazator din Romania
"Rexa, du-ma la piata". O pereche de urechi ciulite. "Hai, tata, du-ma la piata", isi indulceste stapanul vocea. Cainele se incordeaza in hamuri si schimba directia, tragand dupa el omul legat in chingi, care isi cauta drumul cu un baston alb. O trecere de pietoni: "Ia vezi, tata, e liber?". Patrupedul urmareste atent fluxul masinilor si se pune in calea stapanului. E semn ca e rosu pentru pietoni. Omul asteapta pana cand cainele paseste fara teama pe zebra. Eugen Carol Stransky, cu lumina ochilor stinsa de glaucom de mai bine de 6 ani, se poate deplasa doar intr-un singur fel: bazandu-se pe ochii cainelui sau. In 1997, cand deja nu mai vedea in proportie de 50 la suta, Eugen Carol a primit in dar un pui de ciobanesc german - pe Rexa. La putin timp, doctorii l-au anuntat ca urma sa-si piarda si ochiul drept. Eugen Carol a inceput sa-i vorbeasca catelusului ca unui om. Sa-l plimbe pe traseele cunoscute din cartier: pana la farmacie, la buticul cu tigari si cafea, la veterinar, la piata. Sa-i explice rabdator ce inseamna "stanga", "dreapta", cand e voie sa traverseze soseaua aglomerata, cand trebuie sa se opreasca daca sunt gropi in asfalt sau daca trotuarul se curma brusc. Rexa s-a dovedit un excelent elev: fara un antrenament standard, pe baza caruia sunt dresati in strainatate cainii pentru nevazatori, a devenit calauza fara de care Eugen Carol Stransky nu se poate orienta in lumea de umbre dimprejur. In baza de date a Asociatiei Chinologice, Rexa figureaza ca singurul caine insotitor de nevazator din tara. "Nu puteam sa-mi fac din membrii familiei niste sclavi. Sotia mea este operata de cancer, baiatul si fata sunt la liceu si trebuie sa invete", spune Stransky. "Mi-am dat seama ca doar Rexa ma poate ajuta". La prima ora, in piata Orizont, e deja aglomeratie. Rexa, cu coada intre picioare, se strecoara prudent printre precupetii cu flori, cu fructe, pe langa musterii incarcati cu sacose. Are o scurta ezitare cand trece pe langa un camion din care se descarca navete de suc. "Ii e frica", explica Stransky. Cand era pui, era sa fie strivita sub roti. "Ia vezi, e varza la Nelu?". Cainele se ridica in doua labe pe taraba, se uita atent, si apoi se asaza, ca semn ca stapanul poate sa targuiasca in voie marfa dorita. "Hai acu' la Silvia, la peste". Rexa nu se lasa mult rugata. Magazinul Silviei e locul ei preferat: dupa ce l-a bagat inauntru pe stapan, dupa ce l-a directionat spre sectiunea cu pesti congelati (fara a face confuzie cu sectorul branzeturi) si i s-a urcat pe brat ca sa primeasca recompensa - un sarut pe crestet - se tolaneste fericita sub vitrina frigorifica, la racoare. Greu s-o mai urneasca cineva de-acolo. Cand stapanul ii spune totusi ca vrea sa ajunga la doctor, Rexa se ridica si isi face datoria, dupa un periplu intortocheat printre blocurile din cartier. O scara: cainele se opreste la fiecare treapta, si asteapta pana ce stapanul reuseste sa urce. Un stalp: patrupedul se interpune intre obstacol si om, in chip de protectie. Stransky isi aminteste ca o singura data nu a urmat indicatiile cainelui, si s-a ales cu cateva coaste rupte. Trecatorii privesc curiosi neobisnuitul cuplu, unit printr-o misterioasa legatura. "Intr-o lume care se dezumanizeaza, eu am umanizat un caine", obisnuieste sa spuna Stransky. "Rexa nu se cere afara. Daca nu o scot la plimbare, deschide singura usa de la baie si isi face nevoile in scurgerea de canalizare. Se culca numai la capul meu, si maraie pe oricine intra in camera. Si - o sa radeti - e vegerariana convinsa. Mananca orez fiert si varza cruda. Carne inghite doar daca ma vede pe mine ca gust asa ceva".