VIDEO Nokia mai pregăteşte un telefon până la finalul anului, apar primele imagini cu acesta şi câteva specificaţii
0Nokia tocmai şi-a prezentat în urmă cu câteva zile primul smartphone cu ecran mai mare de 4,5 inci şi cu rezoluţie full HD. O vreme numai bună pentru ca zvonurile să scoată la iveală Lumia 929, tot full HD, dar cu ecran mai mic.
Cu Lumia 1520, Nokia a intrat în jocul anului 2013, adică cel al ecranelor mari şi al rezoluţiilor la fel de mari. Lumia 1520 are un display de 6 inci, dar se pare că producătorul pregăteşte unul ceva mai mic. E vorba de Lumia 929 care ajunge la 5 inci, dar tot full HD, scrie The Verge.
Înainte ca Nokia să lanseze Lumia 925, a oferit în exclusivitate, pentru Verizon, modelul Lumia 928. E doar modelul de anul trecut uşor redesenat. Acum, Lumia 929 este gândit ca un înlocuitor pentru smartphone-ul lansat în reţeaua Verizon în vară, dar adus la zi în ceea ce priveşte dotările tehnice. Carcasa acestui telefon va fi din aluminiu, sau cel puţin va avea marginile din aluminiu ca Lumia 925 sau Xperia Z1, şi va fi disponibil în cel puţin două variante de culoare.
Camera foto va fi preluată de la Lumia 1520, adică una PureView de 20 megapixeli. Cel mai probabil, dacă acest model merge spre Verizon, Nokia va lansa şi unul pentru piaţa internaţională. Unul cu design diferit, cum a fost cazul în vară cu Lumia 925. Cât despre Windows Phone, se mai pregăteşte o actualizare care, în cazul Lumia 1020, va aduce şi posibilitatea de a face poze în format RAW care permite o mai mare libertate în post-procesare, păstrând mai multe detalii decât cele în format JPEG.
Haide pe Facebook - Tech Adevărul.
Află mai multe:
REVIEW Nokia Asha 501 – un aproape-smartphone care aproape merită