UPC introduce internet de 200 de Mbps în toată ţara. Viteza de upload rămâne mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPC a anunţat extinderea reţelei sale de internet prin fibră care va permite viteze de download de 200 de Mbps pentru toată aria de acoperire. Viteza de upload rămâne limitată.

UPC anunţă disponibilitatea serviciului de internet de mare viteză Fiber Power 200 Mbps în toată aria de acoperire cu servicii de internet a companiei. Peste 2 milioane de familii se pot acum bucura de internet în bandă largă, beneficiind de viteze de acces de până la 200 Mbps.

57% dintre utilizatorii de internet din mediul urban au acasă cel puţin 2 dispozitive pe care le folosesc pentru accesul la internet, iar în 30% din cazuri există cel puţin 3 astfel de dispozitive care se pot conecta automat şi la WiFi.  UPC estimând că ponderea celor cu WiFi în casă va ajunge la 70% până la finalul lui 2014.

Intenţie anunţată din februarie

Intenţia celor de la UPC a fost anunţată încă din februarie, când compania a anunţat rezultatele pe anul 2013. UPC nu are o problemă la download, ci la upload. Când contează acest lucru? Atunci când vrem să sincronizăm fişiere în Cloud, să urcăm un clip pe YouTube sau să trimitem ataşamente pe mail.

De altfel, pe internet există petiţii făcute din 2012 pentru mărirea vitezei de upload la UPC. Viteza standard de upload la UPC este de 6 Mbps. La RDS, viteza la Digi Net Fiberlink este de 30 de Mbps la upload.

UPC a terminat anul cu aproape 1,2 milioane de abonamente de televiziune. 480.000 sunt digitale, 341.000 sunt abonamente DTH, iar 364.000 sunt analog. UPC are o proporţie interesantă privind televiziunea HD - 15% din clienţi au acces la această facilitate, potrivit lui Robert Redeleanu, CMO UPC România. 

“La sfârşitul anului 2013 ofeream Fiber Power 200 Mbps în 24 de localităţi, iar astăzi este disponibil în toată aria de acoperire cu servicii internet UPC, în peste 2 milioane de case. Oferim românilor un produs de internet de mare viteză care acoperă nevoile întregii familii, asigurã o conexiune stabilă şi o experienţă de navigare superioară. Studiile ne arată că viteza de 200 Mbps este ideală pentru familii cu nevoi de conectare avansate, ce deţin mai multe echipamente care se pot conecta simulat la internet (tabletă, laptop, smartphone) – peste 90% din clienţii UPC care au achiziţionat Fiber Power 200 Mbps sunt foarte mulţumiţi de experienţa cu acest produs”, declarã Robert Redeleanu, CMO UPC România.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/upc" target="_blank">View the story "UPC" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite