Tenda NOVA MW12, sistem mesh wireless pentru locuinţe cu multe dispozitive [TECH REVIEW]
0
Sistem Nova MW12 este cea mai recentă soluţie Wi-Fi mesh pentru locuinţe de la Tenda, care datorită benzii triple AC2100 creşte semnalul şi viteza reţelei în întreaga casă, permiţând utilizarea internetului la capacitate maximă.
Cele 3 benzi (2.4 GHz, 5 GHz-1, 5 GHz-2) pot fi utilizate simultan de mai multe dispozitive pentru reducerea întârzierii în situaţiile în care mai multe dispozitive sunt în streaming concomitent. În cazul pachetului de două unităţi, prezentat în acest review, acoperirea este de 350 m2, potrivit producătorului.
La fel ca alte sisteme Wi-Fi mesh, Nova MW12 este proiectat pentru a fi uşor de extins, astfel încât, dacă trei unităţi nu sunt de ajuns, atunci poţi adauga alte unităţi la reţeaua mesh existentă.
Iar dacă trei unităţi sunt prea multe, poţi achiziţiona pachetul prezentat, format din două unităţi. Tenda spune că poţi avea orice număr de la 1 la 15 într-o reţea mesh MW12.
În pachet găseşti cele 2 cuburi, un cablu de reţea, 2 cabluri electrice şi ghiduri de utilizare. În clipul video următor poţi vedea conţinutul pachetului.
Cum funcţionează?
M-am conectat iniţial la unitatea pe fir folosind userul şi parola aflate pe spatele cubului şi apoi prin aplicaţia Tenda WiFi l-am adăugat pe cel de-al doilea. Din aplicaţie am schimbat numele reţelei şi parola, după care am adăugat următoarea unitate.
Când ambele au fost active am verificat dacă sunt de făcut actualizări şi le-am updatat. Printre opţiuni ai şi una prin care poţi seta poziţia unităţilor în diverse camere. De aselenea poţi activa o funcţie specială dacă ai peste 30 de dispozitive conectate. Câteva capturi de ecran din procesul de setare şi din meniurile aplicaţiei.

În timp ce treci dintr-o cameră în alta cu dispozitivul smart, Tenda Nova MW12 va determina automat de care dintre noduri eşti cel mai aproape şi va reconecta în mod dinamic dispozitivul pe cel mai apropiat nod şi pe cea mai rapidă şi mai puţin aglomerată bandă.
Imagini din mai multe unghiuri cu unităţile şi cu ele conectate la internet, operaţionale, cu ledul verde aprins.

Am testat versiunea cu două unităţi ( 2 pack) şi fiecare dintre ele are o carcasă dintr-un material plastic uşor şi dimensiunile 100 x 100 x 100 mm.

Fiecare unitate are 4 antene interne cu frecvenţe 2.4 GHz - 5 GHz cu rată de transfer WI-FI 300 + 867 Mbps. Tenda Nova MW12 poate fi folosit în mod router sau mod bridge.

Tenda MW12 are standard Wi-Fi 802.11a/b/g/n/ac, fiecare unitate are dedesubt trei porturi RJ-45 cu rata de transfer Ethernet 10/100/1000 Mbps, securitate WPA2-PSK/ WPA-PSK. Dacă e cazul, poţi trage fire din unităţile complet wireless într-un laptop sau desktop aflat mai departe de unitatea centrală.
Alte tehnologii: MU-MIMO, Beamforming, AP Steering, Band Steering, SSID Broadcast, Dedicated Backhaul, Turbo Backhaul Mode, Fast Roaming, Smart QoS. Funcţii suplimentare: control parental, guest network.
Am făcut şi câteva teste cu smartphone-ul şi aplicaţiile Speedtest şi Fast by Netflix. Iată rezultatele!

Tenda Nova MW12 este uşor de utilizat şi oferă o bună acoperire a întregii locuinţe, putând susţine un număr mare de dispozitive conectate simultan. Nu este cea mai avansată soluţie de pe piaţă şi, prin urmare, dacă ai nevoie de viteză WiFi 6, acest sistem mesh nu este pentru tine.
La momentul publicării acestui review pachetul testat costă în magazinele online în jur de 600 de lei, iar cel de 3 (3-pack) în jur de 800-900 de lei.