Razer lansează prima sa tastatură de tip 60%, Huntsman Mini
0
Razer Huntsman Mini este disponibilă fie cu switch-uri optice, de tip ”clicky”, fie cu noile switch-uri optice liniare.
Razer a anunţat Razer Huntsman Mini, o tastatură de gaming de tip 60% cu switch-uri optice. Această tastatură ultra-compactă este cel mai nou membru al familiei de produse Huntsman, cunoscută pentru switch-urile optice folosite, oferind performanţe superioare faţă de switch-urile standard.
Huntsman Mini va fi disponibilă pe negru, dar şi în ediţia specială Mercury White, echipată fie cu switch-urile optice mov de tip ”clicky”, fie cu noile switch-uri optice liniare roşii.
Având aproximativ 60% din dimensiunile unei tastaturi obişnuite, Huntsman Mini păstrează toate tastele necesare pentru jocuri. Funcţiile asociate în mod normal cu taste individuale pe tastaturile obişnuite sunt prezente ca funcţii secundare ale tastelor existente, fiind inscripţionate pe partea laterală a acestora. Folosind opţiunea Razer Hypershift din aplicaţia Razer Synapse 3, utilizatorii pot asocia tastelor şi mai multe funcţii sau comenzi macro.
Versiune nouă a switch-urilor liniare

La mai puţin de un an de la lansarea switch-urilor liniare pe Huntsman Tournament Edition, Razer a dezvoltat o versiune îmbunătăţită a acestora, lansată în premieră pe Huntsman Mini. Noile switch-uri includ garnituri speciale de silicon care au rolul de a reduce considerabil nivelul de zgomot produs de taste, fără să fie sacrificate viteza şi răspunsul tactil.
Tastele doubleshot confecţionate din PBT, pe care Razer le-a folosit începând cu Huntsman Tournament Edition în luna septembrie a anului precedent, au o durată de viaţă considerabil mai mare faţă de tastele obişnuite confecţionate din ABS şi utilizate la fabricarea majorităţii tastaturilor de pe piaţă. De asemenea, noile taste previn apariţia zonelor lucioase cauzate de contactul prelungit cu degetele şi particulele uleioase de pe acestea.
Razer a investit de asemenea în producţia de taste PBT pentru layout-uri regionale, care vor fi disponibile în lunile ce urmează. Printre layout-uri se numără: japonez, nordic, UK, german, rusesc şi spaniol.
Razer Huntsman Mini este disponibilă deja pe Razer.com şi în oferta magazinelor partenere, în versiunea cu switch-uri mov, de tip ”clicky”, la preţul de 129,99 de euro. Versiunea cu switch-uri roşii liniare va costa cu 10 euro mai mult şi va fi disponibilă începând cu luna august a acestui an.