Proaspăt lansata AMD Radeon RX 7600 XT, disponibilă la un preț accesibil
0Placa video AMD Radeon RX 7600 XT, anunțat la CES 2024, cu o capacitate de 16GB de VRAM, arhitectură AMD RDNA 3, tehnologie AI și acceleratoare de raytracing dedicate, este disponibilă începând din 25 ianuarie la un preț accesibil.

Procesorul grafic Radeon RX 7600 XT oferă experiențe de gaming și raytracing fluide în 1080p. De asemenea, va susține creativitatea utilizatorilor în sarcinile de lucru AI și creare de conținut next-gen.
Specificații ale plăcii grafice Radeon RX 7600 XT:
- Unități de calcul 32;
- Frecvență Boost până la 2755 MHz;
- Frecvența de Joc 2470 MHz;
- Acceleratoare pentru Ray Tracing 32;
- Acceleratoare pentru Inteligență Artificială (AI) 64;
- ROP-uri (Raster Operation Units) 64;
- Procesoare de flux (Stream Processors) 2048;
- Număr total de tranzistori 13.3 miliarde;
- Consum tipic 190W;
- Sursă recomandată minim 600W;
- Tip memorie GDDR6;
- Viteză memorie până la 18 Gbps;
- Dimensiune maximă memorie 16 GB;
- Interfață memorie 128 de biți;
- Lățime de bandă a memoriei până la 288 GB/s;
- Conectivitate DisplayPort 2.1 și HDMI 2.1;
- Lungime 241 mm.
AMD spune că noua placă grafică oferă o performanță de gaming și raytracing de până la 1,9X mai rapidă decât populara NVIDIA GeForce RTX 2060 în anumite titluri la rezoluție 1080p.
Caracteristici cheie ale plăcii grafice Radeon RX 7600 XT:
- FPS ridicat în numeroase jocuri – Disponibil în noul driver AMD Software: Adrenalin Edition, tehnologia de generare a cadrelor AMD Fluid Motion Frames (AFMF) crește FPS-urile pentru a oferi o îmbunătățire semnificativă a performanței și o experiență de gaming neîntruptă.
- Mai multă performanță cu un singur click – Tehnologia AMD HYPR-RX simplifică și gestionează interacțiunea simultană a tehnologiilor AMD Fluid Motion Frames, AMD Radeon Super Resolution și AMD Radeon Boost pentru a obține un efect de multiplicare a performanței.
- Encoding Ultra-High Definition - Motorul media de codare/decodare deblochează noi experiențe multimedia cu suport complet pentru codare/decodare AV1, gamă largă de culori și îmbunătățiri de dinamică înaltă.
- Noi niveluri de imersiune – Motorul de afișare AMD Radiance oferă suport pentru diferite rezoluții pe DisplayPort 2.1 și HDMI 2.1 next-gen, pentru rezoluții ultra-înalte și rate de reîmprospătare ridicate.
Radeon RX 7600 XT este disponibilă începând din 25 ianuarie prin partenerii AMD, inclusiv Acer, ASRock, ASUS, Gigabyte, PowerColor, Sapphire și XFX, la un preț recomandat de vânzare (SEP) de 329 de dolari americani.