Pregătiri pentru iPhone 8: tehnologii, lansare şi preţul la care ar fi disponibil
0iPhone 8 e văzut ca o revoluţie. Vine la un deceniu după primul şi aşteptările sunt, firesc, imense. Zvonurile de până acum nu-l anunţă însă ca pe un dispozitiv radical.
Samsung şi Apple au semnat de curând un acord prin care compania sud-coreeană le va oferi americanilor 160 de milioane de ecrane pentru viitoarele telefoane. Acest număr este destul de surprinzător, din mai multe motive.
În primul rând, Apple a reuşit să livreze un total de 211 milioane de dispozitive în ultimul an şi 231 de milioane de telefoane în 2015. Dacă aceştia cumpără ecrane OLED pentru 76% din cifra de vânzări din 2016, atunci compania se aşteaptă la vânzări masive. Asta este într-o oarecare contradicţie cu o altă presupunere: un preţ al iPhone 8 care ar trece de bariera de 1.000 de dolari. Chiar dacă telefonul vine cu o mulţime de funcţii noi, e greu de zis câţi oameni vor fi dispuşi să plătească un asemenea preţ.
La capitolul specificaţii nu vor fi extrem de multe surprize. Este evident că Apple va integra un procesor mai rapid în iPhone 8. Este vorba despre Apple A11, bazat pe un proces de fabricaţie pe 10nm, care ar oferi un plus semnificativ de viteză, dar şi o autonomie relativă mai mare. Totodată, În display ar urma să fie integrate şi butonul de Home, senzorul de amprente şi camera foto, iar Jon Ive îşi va vedea visul cu ochii: un iPhone 8 care să arate ca o bucată netedă de sticlă.
Există şi informaţii legate de încărcarea wireless. Dacă iPhone 8 (iPhone 7s) va fi făcut din sticlă, Apple ar putea implementa cu uşurinţa un modul de wireless charging, sarcină considerabil mai dificilă în cazul terminalelor făcute exclusiv din aluminiu.