POCO a lansat M3 Pro 5G pe piaţa din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
POCO M3 Pro 5G.
POCO M3 Pro 5G.

POCO Global a lansat POCO M3 Pro 5G pe piaţa din România, smartphone echipat cu procesorul  MediaTek Dimensity 700 5G, display de 90Hz, setup triplu de camere de 48MP, o baterie de 5,000mAh şi un design tineresc.

Pentru prima data în istoria companiei, POCO utilizează tehnologia MediaTek Dimensity. Procesorul MediaTek Dimensity 700 oferă performanţă ridicată şi menţine un consum redus de energie, datorită tehnologiei sale de procesare pe 7nm. 

POCO M3 Pro 5G are un display FHD+ de 6,5 inci, cu o rată de refresh de 90Hz. Ecranul POCO M3 Pro 5G vine, de asemenea, cu un upgrade faţă de cel al lui POCO M3, de la tehnologia Dot Drop la cea DotDisplay. Funcţia DynamicSwitch îi permite display-ului să comute automat ratele de refresh la 90Hz, 60Hz, 50Hz şi 30Hz pentru a se adapta la conţinutul redat, astfel consumul de energie fiind mai eficient. 

Setup-ul triplu de camere, format din o cameră principală de 48MP, o cameră macro de 2MP şi un senzor de profunzime de 2MP completează experienţa de utilizare POCO M3 Pro 5G. Camera principală de 48MP le permite utilizatorilor să surprindă imagini clare şi detaliate, în special în condiţii de luminozitate redusă. 

Smartphone POCO M3 Pro 5G camera

Bateria mare de 5.000mAh (typ), poate rezista peste două zile şi oferă încărcare rapidă la 18W şi un încărcător în cutie de 22,5W.

POCO M3 Pro 5G iese în evidenţă şi aduce în prim-plan elemente unice. Realizat cu un design ergonomic, 3D curbat şi finisaj lucios, telefonul are un aspect plăcut. Dispozitivul oferă o suită completă de caracteristici pentru folosirea zilnică, inclusiv blaster IR, NFC şi o mufă pentru căşti de 3,5 mm.

POCO M3 Pro 5G este disponibil în varianta 6GB+128GB, începând de la preţul recomandat de vânzare de 1.049 lei. 

POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 35 de pieţe globale în doar trei ani. Până pe 6 mai 2021, brandul a livrat peste 17 milioane de telefoane POCO în întreaga lume, de la lansarea POCO F1 în 2018.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite