Philips 328E9 este un monitor curbat 2K care face faţă cu brio în jocuri şi la birou [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:
philips 328E9 monitor

Philips 328E9 este unul dintre cele mai bune monitoare pe care le-am testat în ultima vreme, unul care poate fi o alegere de top pentru oricine, indiferent de scopul pentru care intenţionează să-l folosească. Display-ul este bun în jocuri, dar şi la birou, acolo unde l-am utilizat ca un ecran secundar care să vina în completarea laptop-ului.

Specificaţiile display-ului produs de olandezi arată foarte bine, pe hârtie. Vorbim aici de un panou LCD VA iluminat pe sistem W-LED care poate produce o rezoluţie maximă de 2560 x 1440 cu o rată de refresh de 75 de Hertzi. 

Acesta are un raport de imagine de 16:9 şi o diagonală de 80 de cm, care ar putea fi destul de mult pentru unii utilizatori cu ochi mai sensibili, însă experienţa mea a fost una de succes.

Unul dintre punctele forte ale monitorului Philips 328E9 este design-ul său, unul foarte minimalist pe partea din faţă, iar curbura panoului LCD dă un efect excelent imaginii. 

Datrorită diagonalei generoase şi a rezoluţiei 2K a display-ului, toate jocurile apărute în ultima vreme oferă un efect de „eye-candy”, fapt care se datorează, desigur, şi plăcii video AMD Radeon RX 570 pe care am folosit-o în timpul testelor.

philips 328E9 monitor

Un alt lucru cu care se laudă cei de la Philips este tehnologia Ultra Wide-Color, care promite o imagine ceva mai bună şi care stoarce toată „performanţa” din display-ul LED, care este limitat în culori dacă îl comparăm cu un OLED sau QLED. La munca de birou, monitorul este ideal ca un second display, mai ales atunci când e folosit pentru sarcini de editare foto sau video.

Conectivitate:

Intrare semnal

  • VGA (analogic)
  • DisplayPort
  • HDMI (digital, HDCP)

Intrare sincronizare

  • Sincronizare separată
  • Sincronizare la verde

Intrare/ieşire audio

  • Intrare audio PC
  • Ieşire căşti

De asemenea, monitorul Philips 328E9 dispune şi de compatibilitate cu tehnologia AMD FreeSync, ceea ce înseamnă că posesorii de plăci grafice produse de AMD au posibilitatea de a se bucura de un framerate ceva mai ofertant în jocuri. Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la display este faptul că marginile sale sunt cât se poate de mici.

philips 328E9 monitor

Montajul monitorului nu este chiar la fel de facil precum am întâlnit la alte modele testate, în sensul că vei avea nevoie de o şurubelniţă. Prinderea suportului nu se realizează printr-o piuliţă care poate fi rotită cu mână însă acestu lucru nu este neapărat deranjant. Stabilitatea modelului 328E9 pe birou nu a lăsat deloc de dorit, mai ales că vorbim de un display cu diagonală foarte mare.

Dimensiuni:

Produs cu suport (mm)

713 x 525 x 236  mm

Produs fără suport (mm)

713 x 425 x 52  mm

Ambalaj în mm

827 x 626 x 233  mm

În ceea ce priveşte calitatea audio a boxelor încorporate în display, aceasta nu este una rea, sunetul fiind fluid şi clar. Acest lucru, însă, nu este chiar relevant, deoarece orice audiofil sau gamer care se respectă va apela la un sistem audio suplimentar, conectat la PC, sau la o pereche de căşti bune, în loc să se bazeze pe sunetul transmis prin HDMI.

philips 328E9 monitor

Un alt punct forte  al display-ului este tehnologia LowBlue Mode, care poate fi folosită de cei care au ochii mai sensibili, aceasta permiţând, aşa cum reiese şi din nume, alegerea unor nuanţe de culori ceva mai calde, pentru protecţie. Per total, am fost destul de impresionat de Philips 328E9, acesta fiind un monitor versatil care poate fi achiziţionat pentru mai multe scopuri, atât de cei care se joacă cât şi de cei care muncesc.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite