Experţii avertizează: "Internetul îşi va atinge limitele în opt ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internetul şi-ar putea atinge limitele tehnice în următorii ani, avertizează cercetătorii din domeniu. Acest lucru vine din faptul că prea mulţi oameni se conectează, iar conexiunile nu mai pot fi îmbunătăţite la fel de rapid.

Televiziunea pe internet, serviciile de streaming şi calculatoarele din ce în ce mai puternice pun presiune pe conexiunile de internet. Potrivit experţilor, cablurile şi fibra optică îşi va atinge limita în opt ani, potrivit „Daily Mail“. În ultimul deceniu, viteza de internet a crescut de 50 de ori. Astfel, în 2005 internetul avea o viteză de 2 Mbps, iar astăzi avem viteze de 100 de Mbps peste tot. Specialiştii spun că fibra optică nu va mai rezista mult.

Experţii britanici se vor întâlni pe 11 mai în cadrul Royal Society, pentru a analiza costurile îmbunătăţirii conexiunii de internet, care va duce probabil la facturi mai mari. „Ajungem la un punct al cercetării unde nu mai putem să introducem mai multe date în fibra optică“, a spus Andrew Ellis, de la Universitatea Aston din Birmingham. Acesta spune că piaţa este în urma cercetării cu aproximativ 8-10 ani, dar cererea va fi din ce în ce mai mare.

„Dacă nu venim cu idei noi, costurile internetului vor fi din ce în ce mai mari“, a spus Ellis. Profesorul spune că soluţia pentru companii va fi să pună mai multe cabluri, dar asta va duce la facturi mai mari. Iar dacă firmele vor pune mai multă fibră optică, energia electrică ce se va consuma va pune şi mai mare presiune financiară asupra populaţiei.

Soluţia Google Fiber

Google dezvoltă în Statele Unite propria reţea de fibră optică, numită Google Fiber. Viteza este de 100 de ori mai mare decât cea disponibilă până acum.

Pentru a te conecta la Google Fiber trebuie să plăteşti o taxă de instalare 300 de dolari, după care urmează alegerea unuia dintre cele două pachete disponibile. Desigur, trebuie să locuieşti în SUA şi să ai suficienţi vecini care doresc abonarea la reţea. Pentru 120 de dolari, utilizatorii au acces la abonamentul „Gigabit + TV”. Acesta include spaţiul de stocare de 1 TB, conexiunea la Internet şi posibilitatea de a viziona programele celor mai importante canale de televiziune. Vor fi disponibile şi diverse emisiuni sau filme, dar pentru accesul la canalele specializate de filme va fi necesară plata unei noi taxe, încă neprecizată de Google.

Google însă nu va instala Fiber în zonele unde nu există interes, iar acest lucru îl află printr-un sistem de precomandă. De exemplu, cetăţenii din Kansas pot să se înregistreze, plătind o taxă de zece dolari, iar când se ajunge la un „fiberhood” (un grup consistent de doritori), Google va trece la instalarea infrastructurii reţelei. Asta nu scuteşte primii clienţi de plata taxei de 300 de dolari. Toată această perioadă de precomandă durează până pe 9 septembrie. Compania a spus însă că va furniza pachetul de Internet gratuit şcolilor pentru a demonstra funcţionalitatea reţelei. Şi nu sunt încă disponibile pachete pentru companii.

Facebook vrea drone cu internet

Facebook anunţă testarea primului dispozitiv cu care plănuieşte să ofere acces la internet întregii lumi, o dronă care se foloseşte de energia solară pentru a sta în aer pe o perioadă de trei luni.

Vice-preşedintele de inginerie al companiei, Jay Parikh, a declarat, pentru The Wall Street Journal, că Facebook intenţionează să efectueze un test de zbor al dronei, vara aceasta.

O versiune mai mică a dispozitivului, care măsoară numai cât o zecime din varianta originală, a fost testată deja, luna aceasta.Testul de zbor programat reprezintă o premieră, întrucât drona, denumită Aquila, nu a mai fost ridicată de la sol până acum.

Pe pagina sa de Facebook, Mark Zuckerberg declară că, împreună cu Laboratorul de Conectivitate al Facebook şi diferiţi operatori, au înregistrat un real progres în ultimul an, asigurând accesul la internet mobil pentru aproximativ 3 milioane de oameni.

Deocamdată nu se ştie când dispozitivul va fi disponibil pentru comercializare, însă compania speră construiască o flotă de 1,000 de astfel de drone, pentru a asigura internetul peste tot în lume.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite