De la IFA, direct în România: mouse-ul de gaming G602 îşi face debutul la Dreamhack Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Logitech G602
Logitech G602

Logitech va prezenta pentru prima oară în România mouse-ul de gaming G602, cel mai performant din portofoliul companiei. România este printre primele ţări în care mouse-ul va fi prezentat oficial, după premiera de la IFA 2013, în urmă cu o săptămână.

Modelul va putea fi văzut weekend-ul acesta la Dreamhack, unul dintre cele mai importante evenimente globale dedicate gamerilor, care va avea loc la Sala Polivalentă.

Surprize şi premii pentru gameri la standul Logitech din cadrul Dreamhack

Pentru a răsplăti pasionaţii de gaming, tot la standul Logitech din cadrul evenimentului, compania va oferi primilor vizitatori vouchere de reducere de 30% la produsele sale, disponibile în magazinul online PC Garage.

De asemenea, vizitând standul companiei, participanţii vor putea face cunoştinţă cu membrii echipei NextPlease! Gaming, care vor oferi sfaturi profesioniste pentru gaming la cel mai înalt nivel. Cei mai curajoşi dintre vizitatori se vor putea întrece în partide de joc pe durata întregului weekend, pentru a câştiga produse Logitech din Seria G.

G602 – mouse-ul care promite să revoluţioneze experienţa de gaming

Vedeta de la standul Logitech, mouse-ul G602, face parte din Seria G, destinată gamerilor profestionişti. Mouse-ul wireless oferă o autonomie fără precedent, tehnologii avansate ce cresc acurateţea senzorului, precum şi o rezistenţă sporită pentru condiţiile de utilizare din timpul partidelor de joc.

G602 promite să schimbe faţa gaming-ului competitiv, prin funcţionalităţile unice integrate în noul model. Mouse-ul oferă un avantaj semnificativ prin durata de viaţă a bateriei, extinsă de până la 8 ori faţă de modelele de gaming obişnuite: de 250 de ore în modul Performance (gaming) şi de peste 1400 de ore în modul Endurance (normal), pentru partide de joc fără întreruperi.

Noul mouse din Seria G elimină complet lag-ul prin intermediul unei conexiuni wireless de 2,4 GHz, cu o rată de raport de 2 milisecunde. G602 foloseşte un nanoreceiver USB dedicat, pentru a beneficia de întreaga lăţime de bandă oferită de acesta.

Conceput pentru a face faţă agresiunilor din timpul unei sesiuni de gaming, G602 integrează switch-uri mecanice evaluate la o durată de viaţă de 20 milioane de click-uri. Pentru că precizia este un element cheie, mouse-ul este echipat cu tehnologia exclusivă Delta Zero, ce creşte acurateţea senzorului de 2500 DPI.

Fiecare gamer are un stil de joc unic; de aceea, Logitech G602 include 11 butoane programabile, pentru a răspunde rapid comenzilor care, în mod obişnuit, ar trebui accesate prin intermediul unui meniu. Butoanele pot fi setate cu ajutorul pachetului Logitech Gaming Software.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite