Aplicaţia Facebook cu mesaje care se autodistrug a făcut Poke. Zuckerberg i-a dat codul şi vocea, dar nu şi succesul
0
Facebook a lansat, de curând, aplicaţia Poke. Aceasta ar fi fost creată în 12 zile de către Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei, iar vocea care spune „poke“ este a lui. Însă pe cât de repede a urcat în topul App Store, pe atât de repede utilizatorii şi-au pierdut interesul faţă de ea.
Poke a fost lansată pe 21 decembrie şi a venit ca o prelungire a funcţiei poke cândva foarte prezentă pe Zuckerberg nu a renunţat la idee şi relansarea s-a făcut sub forma unei aplicaţii pentru iOS.

Google Maps, aplicaţia întâmpinată cu mare interes de utilizatori. Însă, acum, Poke a căzut dincolo de 10. În SUA a ajuns chiar pe locul 34, după cum notează „The Next Web“, iar în România a ajuns pe 12.
Se poate spune că scăderea e superficială, dată fiind perioada Crăciunului, dar creatorul AppsFire Ouriel Ohayon este de altă părere. „App Store este, deocamdată, îngheţat, astfel că nici ratingul nu este de încredere, dar un lucru este cert, Poke e pe un trend descendent“, a afirmat acesta. Iar Brian Chen a scris, pentru „WhatsApp?“ au fost câteva dintre întrebările lui Chen.
În fapt, Poke nu are un rost precis, este doar un alt test pe care Facebook, implicit Zuckerberg, a vrut să-l facă. Sau poate poke este o funcţie care fondatorului reţelei îi sună bine. Dincolo de a fi puţin pervers prin mesaje sau de a enerva anumiţi oameni, prin faptul că dovezile nu rămân decât în serverele Facebook, nu prea poţi face multe cu Poke. Totuşi, există deja Snapchat atât pentru iOS, cât şi pentru Android.