Android 13 va fi lansat „în câteva săptămâni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Logo android

Google a lansat ultima versiune beta pentru Android 13 şi spune că versiunea finală este doar la câteva săptămâni distanţă.

A patra şi ultima versiune beta a sistemului de operare dezvoltat de Google este disponibilă pentru a fi testată de dezvoltatori şi de utilizatorii care se încumetă şi au un smartphone compatibil.

Nu sunt noutăţi faţă de beta-ul anterior, după ce în iunie s-a atins pragul numit „platform stability”, după care nu mai sunt adăugate alte funcţii. În schimb, au fost reparate şi optimizate diverse module.

Nici Android 13, comparat cu versiunea de anul trecut, nu aduce prea multe noutăţi notabile. Este, mai degrabă, un update venit din inerţie, pentru că Google ţine să lanseze anual câte un update major.

Android 12 a adus multe facilităţi noi, dar a şi creat multe probleme de stabilitate şi bug-uri, astfel că, anul acesta Google s-a concentrat mai mult pe repararea problemelor create anterior.

Printre puţinele noutăţi notabile din Android 13 se numără suportul pentru Bluetooth LE Audio, câteva opţiuni noi privind temele pictogramelor, posibilitatea limitării accesului aplicaţiilor doar la anumite fotografii de pe telefon şi noi opţiuni ce pot fi folosite pentru a elimina anumite tipuri de notificări nedorite.

Google spune că versiunea finală de Android 13 va fi lansată „în câteva săptămâni”, asta putând însemna luna august, ceea ce este mult mai devreme decât lansarea din octombrie anul trecut a lui Android 12.

Oricum, lansarea oficială nu înseamnă decât că Android 13 va putea fi instalat pe cele mai noi modele din seria Pixel, dezvoltată de Google. Utilizatorii care folosesc telefoanele altor producători vor mai avea de aşteptat câteva luni bune, asta dacă producătorul va avea bunăvoinţa să ofere acest update.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite