ADATA lansează SSD-ul extern SC680, cu USB-C şi dimensiuni de buzunar
0
ADATA anunţă lansarea SSD-ului extern SC680 care se remarcă prin greutatea redusă, 35 de grame şi grosime de doar un centimetru, caracteristici care-l fac uşor de transportat în buzunar sau geantă.
ADATA SC680 foloseşte o interfaţă USB 3.2 Gen 2, cu viteze de citire/scriere de până la 530/460 MB/s, fiind aproximativ de 6.6 ori mai rapid decât hard disk-urile externe.
SSD-ul SC680 utilizează un conector USB-C (Tip C) şi este compatibil cu Windows, Mac OS, Linux şi Android, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot transfera orice tip de conţinut între dispozitive, fără limitări.

ADATA SC680 vine în trei variante de stocare de 240GB, 480GB, 960GB şi în două culori: negru şi albastru. Dimensiunile dispozitivului sunt 86.7 x 61 x 10 mm.
SSD-ul ADATA SC680 oferă o garanţie de 3 ani şi vine la un preţ cuprins între 55 şi 130 euro, în funcţie de capacitatea de stocare.