ADATA îşi va lansa noile produse pe platforma MERAVERSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produse XPG MERA EDITION.
Produse XPG MERA EDITION.

ADATA Technology, producător de module DRAM, produse NAND Flash şi accesorii mobile, unităţi de stocare solidă, hard disk-uri portabile şi periferice pentru jocuri, anunţă că va expune şi va dezvălui cele mai recente produse ale sale în cadrul MERAVERSE.

MERAVERSE este un univers virtual creat pentru a implica lumea dincolo de limitele distanţei şi ale timpului prin care ADATA doreşte să ofere utilizatorilor o experienţă interactivă prin oferirea de expoziţii virtuale. 

Vor fi expuse modulele de memorie DDR5 de ultimă generaţie de la ADATA şi XPG, unităţi de stocare SSD, produse pentru jocuri şi multe altele.

Printre produsele de remarcat se numără modulul de memorie ADATA ACE 6400 DDR5, unitatea de stocare SSD XPG Gen5 x 4 şi mouse-ul de gaming XPG ALPHA WIRELESS, câştigător al premiului Red Dot Design 2022 .

MERAVERSE constă într-o expoziţie virtuală de produse, combinată cu un format de joc de aventură (AVG). Acesta va oferi vizitatorilor o modalitate captivantă de a experimenta cele mai noi şi mai bune produse de la ADATA şi XPG. Vizitatorii vor putea să se plimbe liber cu un câmp vizual de 720 de grade în interiorul MERAVERSE pentru a explora produsele şi a face o călătorie tridimensională.

O altă zonă de expoziţie denumită "Build to Create" va prezenta produse ca SSD-uri şi DRAM.

ADATA Build to Create

Vizitatorii ar trebui să fie atenţi la toate colţurile MERAVERSE. Cu ajutorul ORB-ului (maşina de traversare a timpului), vizitatorii pot colecta bile de energie şi pot concura pentru a deveni campioni în MERAVERSE. 

MERAVERSE include, de asemenea, o zonă de activităţi ADATA Birthday Activity Zone, care a fost lansată anterior pentru a sărbători celebrarea celor 21 de ani ai ADATA.

În zona XTREME Gaming va fi expus mouse-ul de gaming wireless XPG ALPHA, recent lansat şi premiat cu Red Dot Design Award. Acest mouse a fost construit pentru a reflecta limbajul de design industrial al XPG numit "Exoskeleton". 

Tot acolo se găseşte şi şi mouse-ul de gaming XPG VAULT. Acesta este echipat cu o unitate SSD încorporată şi un game-launcher XPG pentru salvarea datelor de joc direct în mouse, permiţând utilizatorilor să joace pe mai multe PC-uri. XPG VAULT dispune de un SSD încorporat de 1TB cu o rată de transfer de până la 958 MB/s. Mouşii de gaming XPG ALPHA şi VAULT suportă software-ul XPG PRIME pentru personalizarea butoanelor şi a efectelor de iluminare RGB.

Pentru pasionaţii de PC-uri şi gameri, zona XTREME MODDING va prezenta cele mai noi componente de gaming XPG. Printre acestea se numără sursa XPG CYBERCORE Platinum Series, precum şi coolerul XPG VENTO PRO 120 PWM care dispune de rulmenţi cu bile duble de fabricaţie japoneză de la Nidec. 

Vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze XPG BATTLECRUISER PRO, un şasiu de gaming full-tower. Şasiul este fabricat din aluminiu şi este echipat cu un panou frontal şi un filtru magnetic, iar configuraţia firelor este depozitată corespunzător în partea dreaptă a carcasei. Elementele triunghiulare reprezentative pentru XPG sunt dezvăluite prin ARGB. Carcasa este echipată cu o varietate de interfeţe I/O şi porturi USB.

De asemenea, vor fi prezentate cele mai recente SSD-uri XPG care suportă interfaţa PCIe Gen5 x4 de ultimă generaţie şi sunt compatibile cu standardul NVMe 2.0. Performanţele de citire şi scriere depăşesc 14/12 GB/s şi prezintă un sistem de răcire patentat. Memoriile de gaming DDR5 XPG SLAYER RGB au o formă triunghiulară în relief combinată cu efecte luminoase RGB şi cu suprafeţe duale lucioase şi mate.

Memorii RAM XPG DDR5

Memoria XPG SLAYER oferă performanţe de până la 7000 MT/s. Fratele său XPG CASTER RGB DDR5 integrează iluminarea RGB cu o schemă de culori gri-tungsten pentru a crea un dispozitiv cu aspect futurist. Acesta oferă rate de transfer începând de la 6400 MT/s şi până la 7000 MT/s pentru variantele premium. Toate modulele DDR5 de la XPG sunt echipate cu ECC şi PMIC On-Die încorporate.

În această zonă, XPG va prezenta carcasa ATX mid-tower XPG STARKER AIR, cu un filtru de praf inovator, panouri frontale magnetice şi o configuraţie de admisie a aerului cald şi rece extrem de eficientă.

Pe lângă produsele de gaming, XPG va prezenta şi o gamă de accesorii. Acestea includ cele mai recente periferice de gaming XPG MERA EDITION GEAR în ediţie limitată, cum ar fi căşti, mouşi şi mouse pad-uri, precum şi o tastatură în ediţie specială. 

Vor fi expuse şi căştile de gaming XPG PRECOG S echipate cu drivere de 50 mm. Mouse-ul de gaming XPG SLINGSHOT îşi va face debutul. Acesta dispune de un senzor PMW 3360 care oferă DPI de până la 12000 şi este evaluat pentru 20 de milioane de click-uri. 

Va fi prezentat şi mouse pad-ul de gaming XPG BATTLEGROUND L MERA în ediţie limitată, realizat din microfibre create cu o tehnologie specială. Dimensiunile sale de 420x335 mm sunt adaptate spaţiului de pe biroul unui gamer adevărat.

Memoriile DDR5, ADATA ACE, vor fi disponibile în două variante, inclusiv un modul DDR5 capabil de 6400 MT/s şi un modul DDR4 capabil de 3600 MT/s. ADATA ACE 6400 DDR5 dispune de ECC On-Die încorporat şi de un PMIC care poate autocorecta erorile generate. 

Modulele de memorie ADATA ACE sunt potrivite pentru editarea imaginilor 4K/8K, modelare 3D, randare şi animaţie. ACE 3600 DDR4 suportă Intel XMP 3.0 pentru overclocking cu un singur click şi poate face faţă cu uşurinţă mai multor sarcini, cum ar fi designul grafic sau editarea de imagini. Aceste module utilizează cipuri cu latenţă redusă atent selecţionate, care nu trebuie configurate şi nu necesită o tensiune crescută.

Cele mai recente dispozitive de stocare ale sale includ SSD-urile LEGEND 960 şi LEGEND 850. Ambele suportă PCIe 4.0 şi oferă viteze susţinute de citire şi scriere de până la 7.400/6.800 MB/s şi, respectiv, 5.000/4.500 MB/s, care sunt de 3-4 ori mai mari decât vitezele SSD-urilor PCIe 3.0 standard. Acestea vin cu capacităţi maxime de 4TB şi, respectiv, 2TB, pot fi instalate în interiorul consolelor PS5 ca spaţiu de stocare extins, fiind compatibile şi cu cele mai recente platforme Intel şi AMD.

ADATA a încheiat un parteneriat cu Mister Fred, cunoscut ilustrator german, pentru a lansa ediţii limitate ale ACE DDR5 6400 şi LEGEND 850. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite