VIDEO Un asteroid de dimensiuni mari va trece foarte aproape de Pământ. Ce spun specialiştii NASA
0Un asteroid va trece pe lângă Pământ, săptămâna viitoare, la o distanţă de aproximativ 28.000 km. Obiectul va fi atât de aproape de Terra încât va putea fi observat cu ajutorul unui binoclu de către locuitorii Europei de Est şi Australia.
Asteroidul 2012 DA14 are 45 de metri în diametru şi va trece pe lângă planeta noastră pe 15 februarie, potrivit Mashable. DA14 va fi la 27.700 Km faţă de planeta noastră, mai aproape decât centura de sateliţi geostaţionari formată din sateliţi TV şi GPS.
Cu toate că asteroidul are un diametru considerabil şi distanţa faţa de Pământ este mică, specialiştii NASA ne asigură că nu avem motive de îngrijorare.
„NASA poate prezice cu acurateţe traiectoria asteroidului pe baza informaţiilor obţinute. Astfel, ştim cu siguranţă că obiectul nu se află pe traiectorie de coliziune cu Pământul”, au declarat oficiali ai NASA vineri.
Asteroidul 2012 DA14 a fost descoperit în februarie anul trecut de către astronomii de la Observatorul La Sagra din Spania. Asteroidul a orbitat trecut prin jurul Soarelui odată la 368 de zile, însă apropierea de Pământ îi va devia traiectoria şi îi va reduce durata perioadei de oribtă la 317 zile.
Asteroidul va trece la o distanţă de 13 ori mai mică decât distanţa dintre Terra şi Lună, la o viteză de 28.000 km/h, după care nu se va mai apropia de planeta noastră pentru cel puţin 30 de ani.
Evenimentul reprezintă o oportunitate, atât pentru entuziaşti (care vor putea observa obiectul, din Europa de Est şi Australia, cu ajutorul unui telescop sau al unui binoclu), dar şi pentru cercetători care speră să înveţe mai multe despre asteroid şi orbita sa.
Au existat, în trecut, asteroizi care s-au apropiat mai mult de Pământ decât 2012DA14, însă aveau dimensiuni mai mici. Obiecte de dimensiunea acestuia trec pe lângă Terra cam odată la 40 de ani şi ne lovesc planeta cam la 12.000 de ani, spun cercetătorii.
Dacă ar fi ca asteroidul 2012 DA14 să ne lovească, ar provoca daune majore într-un anumit punct. Un obiect de dimensiuni similar a distrus 2000 de km pătraţi de pădure când a explodat deasupra râului Podkamennaya Tunguska din Siberia, în 1908.
Un asteroid de dimensiuni mari va trece foarte aproape de Pământ. Ce spun specialiştii NASA