Trei vulcani subacvatici, posibil activi, descoperiți în largul Siciliei
0După o expediție de o săptămână la mare adâncime, cercetătorii de la mai multe universități din întreaga lume au descoperit trei vulcani subacvatici, în largul coastei de sud-vest a Siciliei. Momentan, nu este sigur dacă sunt sau nu activi.
Potrivit oamenilor de știință, vulcanii recent descoperiți au o lățime de cel puțin 6 kilometri și se ridică la peste 150 de metri deasupra fundului mării. Aceștia se alătură unei serii de alte conuri vulcanice, descoperite în 2019 de Institutul Național de Oceanografie și Geofizică Experimentală (OGS) în zona marină dintre Mazara del Vallo, din provincia siciliană Trapani și Sciacca, un oraș din Agrigento, notează The Guardian.
„Campania a fost desfășurată la bordul navei germane Meteor și a fost finalizată în urmă cu câteva zile, cu scanarea fundului mării neexplorate anterior de-a lungul Canalului Sicilia, care a avut loc între 16 iulie și 5 august”, a transmis Institutul Național de Oceanografie și Geofizică Experimentală.
„Credem că aceasta este o descoperire foarte importantă, deoarece aruncă lumină asupra fundului mării neexplorate. Mediterana a fost navigată de milenii, dar, în mod surprinzător, știm foarte puține despre adâncurile sale”, spune Dario Civile, cercetător la OGS, care a luat parte la proiect.
Cum și când se va stabili dacă vulcanii sunt activi
Acesta a adăugat că cercetătorii au colectat mostre de rocă, inclusiv depozite de lavă, pentru a fi analizate în lunile următoare.
„Am observat activitate hidrotermală în zonă, dar este încă devreme pentru a înțelege dacă acești vulcani sunt activi. Mai întâi trebuie să analizăm rocile lor și să interpretăm profilele seismice de înaltă rezoluție dobândite în jurul lor”, a mai adăugat Dario Civile.
În timpul expediției, cercetătorii au descoperit, de asemenea, epava unei nave de 100 x 17 metri, la o adâncime de 110 de metri pe așa-numita bancă fără nume (Banco Senza Nome), la jumătatea distanței dintre insula vulcanică Linosa și Sicilia.
Potrivit lui Civile, încă nu se știe nimic despre această epavă și, în prezent, este imposibil de stabilit când datează.
Expediția la bordul Meteor a fost condusă de Universitatea din Malta și OGS. În cercetare au fost implicate și alte institute, inclusiv Centrul Geomar Helmholtz pentru Cercetare Oceanică Kiel (Germania); MBARI, Institutul de Cercetare pentru Acvariul din Golful Monterey (SUA); Universitatea Victoria din Wellington (Noua Zeelandă); și universitățile din Birmingham, Oxford și Edinburgh (Marea Britanie) și Kiel (Germania).
Deși erupțiile submarine trec adesea neobservate, se crede că peste un milion de vulcani se află sub apă și sunt sursa a 80% din activitatea vulcanică din întreaga lume.