STUDIU: Homarii, crabii şi caracatiţele pot să simtă durerea, devenind animale protejate de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
homar gatit foto shutterstock

Un studiu britanic a ajuns la concluzia că homarii şi caracatiţele, crabii sunt vieţuitoare înzestrate cu simţire, fapt ce a determinat guvernul de la Londra să le adauge pe lista cu animale protejate prin legi viitoare.

Studiul, efectuat la London School of Economics and Political Science (LSE) a constatat că există dovezi ştiinţifice solide conform cărora aceste vieţuitoare au capacitatea de a percepe durere, suferinţă şi de a simţi când li se face rău, informează DPA/PA Media, potrivit Hotnews.

Studiul independent realizat de LSE a fost comandat de Guvernul britanic, care a confirmat că aceste vieţuitoare vor fi recunoscute ca fiinţe simţitoare într-un proiect de lege viitor menit să asigure standarde ridicate pentru bunăstarea animalelor.

Până acum, crustaceele decapode - ordin ce cuprinde crabii, homarii şi racii - dar şi cefalopodele - inclusiv caracatiţe, calmari şi sepii - nu au fost recunoscute în temeiul legii pentru bunăstarea animalelor cu simţire („Animal Welfare (Sentience) Bill“), în pofida faptului că au sisteme nervoase centrale complexe, una dintre caracteristicile esenţiale ale simţirii.

Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (Defra) va depune un amendament la lege pe măsură ce acesta trece prin Parlament, în vederea recunoaşterii modificării, potrivit Agerpres.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite