Studenţii de la Politehnica Bucureşti - viitorii specialişti în inginerie aerospaţială ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti Foto: Camera De Comerţ şi Industrie România-Olanda
Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti Foto: Camera De Comerţ şi Industrie România-Olanda

Conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti a semnat, ieri, un parteneriat cu Fokker Engineering, subsidiară a Fokker Technologies, o companie olandeză activă în industria aerospaţială. Astfel, studenţii de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul UPB vor putea urma, în perioada următoare, un stagiu de pregătire în inginerie aerospaţială, care le-ar putea permite să se angajeze mai lesne în companiile de profil din lume.

Ieri, în Aula Senatului din Universitatea Politehnica din Bucureşti, a avut loc o conferinţă în cadrul căreia conducerea UPB a semnat un parteneriat strategic cu compania Fokker Engineering, în urma căruia studenţii de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul UPB vor beneficia, prin sprijinul companiei, de un stagiu de pregătire în ingineria aerospaţială.

Cei mai buni 25 studenţi primesc diplome

Cum funcţionează programul? Parteneriatul între Universitatea Politehnica Bucureşti şi Fokker Engineering Romania se va desfăşura pe o perioadă de 10 săptămâni, timp în care studenţii interesaţi şi pasionaţi de acest domeniu vor lua parte la module speciale pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, dar mai ales abilităţile practice. Într-o primă etapă, 50 de studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială vor fi instruiţi de profesori şi specialişti ai companiei olandeze Fokker Aerostructures. Ulterior, vor fi selectaţi cei mai buni 25 de studenţi care vor primi un atestat de absolvire. Datorită renumelui pe care îl are compania olandeză la nivel mondial, conform membrilor Fokker, participanţii, prin prisam cunoştinţelor dobândite, vor avea un atu în CV atunci când îşi vor căuta un job în domeniu.

Directorul general al Fokker Engineering România şi preşedintele Camerei de Comerţ România-Olanda, Sebastiaan van Hese, a spus, în cadrul evenimentului de ieri, că, prin această colaborare, compania pe care o reprezintă poate contribui la dezvoltarea educaţională a viitoarei generaţii de ingineri ai României, oferindu-le cunoştinţe practice, „prin construirea unui pod între industria aerospaţiala şi universitate”. Acesta s-a adresat studenţilor şi a ţinut să precizeze că viitorul tehnologiei depinde de ei şi că e important ca astfel de companii din domeniu să le ofere suport.

Directorul general al Fokker Engineering România, Sebastiaan van Hese, şi Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, după semnarea actului privind parteneriatul strategic între cele două instituţii 

parteneriat strategic upb fokker

„Dorim să acoperim un gol între teorie şi practică“

decanul fac aerospatiala upb

La rândul său decanul Facultăţii de Inginerie Aerospatială, Octavian Thor Pleter (foto), a subliniat importanţa exerciţiului practic în rândul studenţilor de la Aerospaţială. „Scopul nostru este convergenţa studiilor teoretice de inginerie cu practica inginerească la nivel internaţional. Dorim să acoperim un gol între teorie şi practică şi totodată să deschidem facultatea pe plan internaţional. Deschiderea ne pune în competiţie cu facultăţile similare din ţări avansate şi ştiu că acest lucru ne avantajează, pentru că învăţământul superior tehnic din România este valoros“, a declarat prof. Octavian Thor Pleter.

Ortec şi Philips investesc şi ei în studenţii de la Poli

La acest eveniment, organizat de către Camera de Comerţ România-Olanda, au participat şi reprezentanţi ai altor două mari companii renumite pe plan mondial, ORTEC şi Philips care şi-au propus, fie să continue, fie să dezvolte în viitorul apropiat parteneriate cu Facultatea de Automatică, respectiv Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (amintim, aici, şcoala de vară pentru studenţii de la imagistică medicală susţinută de Philips, cu speakeri invitaţi de la universităţile de prestigiu din străinătate - MIT, French Academy Science, precum şi antreprenori din Sillicon Valley), care fac parte din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

ambasadorul olandei

De asemenea, la conferinţă au mai luat cuvântul Excelenţa Sa H.E. Stella Ronner-Grubačić (foto), Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România şi Moldova, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, şi Ion Sturza, membru în boardulul Aspen Institute Romania.

„Doar aici, pe băncile universităţii, viitorul noilor generaţii poate fi modelat, educat şi inspirat. Cred că această cooperare poate fi o rupere de sol în ceea ce piveşte dezvoltarea de noi aptitudini pentru viitorul forţei de muncă din România“, a declarat Excelenţa Sa H.E. Stella Ronner-Grubačić, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România şi Moldova.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite