Misterele din adâncul planetei Marte care ar putea schimba criteriile după care definim o „planetă locuibilă”. Ce arată datele unui misiuni NASA

O analiză a datelor colectate de misiunea NASA InSight nu doar că schimbă imaginea despre interiorul Planetei Roșii, dar ridică și întrebări despre condițiile în care o planetă poate deveni locuibilă.

Noile descoperiri despre Marte le dau speranţe cercetătorilor. FOTO: arhivă

De-a lungul timpului, una dintre întrebările care au reprezentat o adevărată provocare pentru cercetarea științifică, dar şi pentru imaginația umană a fost dacă Pământul reprezintă o excepție sau doar un exemplu printre numeroase alte lumi posibile în Univers.

Odată cu descoperirea a numeroase exoplanete, atenția oamenilor de știință s-a concentrat tot mai mult către înțelegerea condițiilor care fac o planetă capabilă să susțină viața și către diversitatea formelor de evoluție a structurilor geologice care ar putea exista în sistemul nostru solar şi chiar dincolo de el.

În acest context, Marte rămâne una dintre cele mai importante piese ale acestui puzzle. Apropiată relativ de Pământ ca dimensiune și structură, dar foarte diferită în evoluția sa, Planeta Roșie este studiată de oamenii de ştiinţă tocmai pentru a înțelege de ce unele lumi devin stabile și potențial locuibile, în timp ce altele își pierd atmosfera și activitatea geologică.

Mări de magmă în interiorul scorţei

O analiză a datelor colectate de misiunea NASA InSight nu doar că schimbă imaginea despre interiorul Planetei Roșii, dar ridică și întrebări despre condițiile în care o planetă poate deveni locuibilă.

Măsurători care provin din datele seismice înregistrate de misiunea InSight a NASA, care a funcționat pe suprafața planetei între 2018 și 2022, indică faptul că Marte ar fi avut, în trecutul său îndepărtat, vaste acumulări de magmă în interiorul scoarței, notează space.

Analiza cutremurelor marțiene a scos la iveală o „graniţă” clară în scoarță, situată la aproximativ 24 de kilometri adâncime, între două tipuri distincte de rocă, formate în condiții diferite și asociate cu prezența magmei.

Această structură sugerează existența unor „bazine” uriașe de magmă în interiorul crustei, întinse pe sute sau chiar mii de kilometri, care ar fi permis separarea materialelor în funcție de densitate. Astfel, în timp, rocile mai grele s-au scufundat, iar cele mai ușoare au rămas deasupra, înainte ca magma să se răcească și să fixeze definitiv straturile.

„Una dintre marile întrebări din știința planetară este dacă Pământul este unic”, a spus Jon Wade de la Universitatea Oxford.

„Dacă Marte a putut dezvolta acest tip de crustă complexă fără tectonica plăcilor, atunci poate condițiile necesare pentru locuibilitate pot apărea pe mai multe planete decât ne-am imaginat, inclusiv pe unele care au fost anterior respinse din cauza dimensiunii sau a lipsei aparente de activitate tectonică”, a adăugat cercetătorul.

Pe Pământ, scoarța se formează prin tectonica plăcilor, un mecanism care pune în mișcare fragmente uriașe ale crustei deasupra mantalei topite. Acest proces generează cutremure și vulcani, creează noi regiuni de uscat și contribuie la reglarea compoziției atmosferei prin cicluri de absorbție și eliberare a carbonului.

Pe Marte nu au fost descoperite dovezi clare că ar fi avut vreodată un astfel de sistem, fiind considerată o planetă cu „capac stagnant”, în care scoarța formează un strat continuu și relativ uniform. Sub acest strat, până la aproximativ 38 de kilometri adâncime, structura era considerată, până recent, relativ omogenă.

Datele transmise de InSight, obținute prin analiza undelor seismice generate de impacturi cu meteoriți și de mișcări interne ale planetei, au arătat, însă, diferențe clare în modul în care aceste unde traversează interiorul planetei.

Cercetători de la Universitatea Oxford au interpretat aceste semnale prin modele geotermale, identificând două tipuri de rocă: un strat superior, mafic, bogat în fier, magneziu și siliciu, până la aproximativ 24 de kilometri adâncime, și un strat inferior, ultramafic, mai dens și mai sărac în siliciu, care coboară până la limita cu mantaua.

Aceste rezervoare ar fi putut forma sisteme interconectate, alimentând vulcanismul de suprafață, inclusiv structuri majore precum Olympus Mons și regiunea Tharsis. În loc să fie centre izolate, acestea ar fi putut face parte dintr-o rețea subterană extinsă, un fenomen cunoscut pe Pământ drept „magmatism transcrustal”.

Această interpretare sugerează că Marte a avut o evoluție internă mult mai complexă decât se presupunea, chiar și în absența tectonicii plăcilor.

Activitatea vulcanică extinsă ar fi putut influența și atmosfera timpurie a planetei, prin eliberarea de gaze cu efect de seră care au contribuit la menținerea unor temperaturi mai ridicate și a unei atmosfere mai dense, spun oamenii de ştiinţă.

În timp, însă, Marte și-a pierdut mare parte din atmosferă și apă, din cauza gravitației reduse și a lipsei unui câmp magnetic suficient de puternic pentru a o proteja.

Ce face o planetă locuibilă

Dincolo de implicațiile geologice, noile descoperiri deschid o discuție amplă, pornind de la ideea că, faptul că Marte ar fi putut susține un sistem intern complex, fără tectonica plăcilor, sugerează că „locuibilitatea” nu depinde neapărat de aceleași condiții ca pe Pământ.

Ducând mai departe raţionamentul, rezultă că, de fapt, condițiile necesare apariției vieții ar putea fi mai răspândite în Univers decât se credea, inclusiv pe planete mai mici sau pe lumi care nu prezintă activitate tectonică evidentă și care nu au fost luate în calcul până acum.

„Am presupus în mod tradițional că vulcanismul pe Marte a fost relativ simplu în comparație cu cel de pe Pământ, dar această descoperire sugerează că planeta ar fi putut susține sisteme magmatice uriașe, de lungă durată, capabile să evolueze și să refacă materialul topit din întreaga crustă”, a declarat Tobermory Mackay-Champion, fost cercetător la Oxford și în prezent la Universitatea din Bristol.

El a adăugat că aceste procese ar putea aduce și resurse minerale mai aproape de suprafață decât se estima anterior, ceea ce ar putea influența viitoarele misiuni pe Marte.

Cercetătorii atrag, însă, atenția că această perspectivă ridică și mari întrebări legate de modul în care ar trebui abordată explorarea și posibila exploatare a resurselor unei planete care ar putea păstra încă urme esențiale ale propriei sale evoluții.