Animale pe cale de dispariţie în România
0Animale pe cale de dispariţie în România. Peste 3.000 de specii de animale din lume sunt în pericol de dispariţie la nivel mondial, precum urşii panda, tigrii siberieni sau elefanţii asiatici. România are, la rândul ei, o serie de specii de animale pe cale de dispariţie.
Animale pe cale de dispariţie în România. Morunul

foto reporterntv.ro
Morunul este cel mai mare peşte de apă dulce din Europa. Pescuitul şi exploatarea comericală a acestui peşte sunt interzise în ţară, pentru că numai câteva mii de exemplare de morun mai trăiesc.
Animale pe cale de dispariţie în România. Antilopa saiga

foto Wikipedia
După anii 1960, specialiştii au mai semnalat doar câteva exemplare izolate de antilope saiga, în Moldova şi Delta Dunării. Acestea mai trăiesc acum într-o mică rezervaţie naturală în Lunca Prutului, din judeţul Botoşani.
Animale pe cale de dispariţie în România. Pelicanul

foto deltaexplorer.ro
Pasărea care se poate găsi în Delta Dunării este afectată tot mai mult de ambarcaţiunile cu turişti care vor să o observe cât mai îndeaproape.
Animale pe cale de dispariţie în România. Aspretele

foto acvariu.ro
Aspretele este un peşte de apă dulce ameninţat la nivel mondial din cauza pescuitului, dar şi construcţiei de hidrocentrale pe cursurile râurilor. În România mai există circa 100 de exemplare în libertate, pe cursul râului Vâlsan, între localităţile Brădet şi Mălureni.
Animale pe cale de dispariţie în România. Râsul

foto animale.ro
Deşi este declarat monument al naturii în România, râsul a ajuns în pericol de dispariţie din cauza vânării sale intense, care se practică pentru că el prezintă un pericol pentru comunităţile umane. În prezent, în România mai există circa 1.300 de exemplare.
Animale pe cale de dispariţie în România. Hoitarul

foto toateanimalele.ro
Hoitarul este cunoscut şi sub numele de „vulturul egiptean”, sau „puiul faraonului”, datorită multiplelor reprezentări ale sale în mitologia egipteană. Pasărea e capabilă să spargă cu pietre ouăle altor specii, iar în toată Europa mai există mai puţin de 5.000 de exemplare. În România apar periodic unul sau două exemplare de hoitar în zona Dobrogei.
Animale pe cale de dispariţie în România. Zimbrul

foto glasul-hd.ro
Probabil cea mai cunoscută specie pe cale de dispariţie din România, zimbrul este o specie de bizon şi reprezintă cel mai masiv animal erbivor de pe uscat care trăieşte în Europa. Ei au fost reintroduşi în România în 1958, când două exemplare au fost aduse din Polonia. În urmă cu patru ani, cinci zimbri au fost eliberaţi în Parcul Naţional Dragoş Vodă. În prezent, zimbrii trăiesc în cinci locuri din ţară, cel mai cunoscut fiind rezervaţia naturală de la Haţeg.