Şapte săptămâni de arhitectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul lunii noiembrie până spre sfârşitul lui decembrie, Capitala va fi loc de întâlnire pentru toţi cei interesaţi de dezvoltarea frumoasă a oraşului, în cadrul Festivalului Zeppelin.

Conferinţe şi dezbateri cu participare internaţională, expoziţii cu proiecte nemţeşti de casă sau de dezvoltare urbană, tururi ghidate de arhitectură prin oraş, discuţii pe tema unui posibil brand cultural pentru Bucureşti şi lista poate continua mult şi bine.

Asta, pentru că desfăşurătorul primei ediţii a Festivalului Zeppelin, „Arhitectură, Oraş, Resurse", care începe miercuri, 2 noiembrie, are manifestări gata să umple agendele profesioniştilor şi ale amatorilor până spre sfârşitul anului.

Axat, în 2011, pe problema resurselor şi a economiei, Festivalul Zeppelin va pune la aceeaşi masă specialiştii şi autorităţile şi va permite accesul publicului la „ping-pong-ul" dintre aceştia. Cine şi cum poate face ceva în România, ce zic specialiştii români şi străini în arhitectură, urbanism şi economie şi care sunt soluţiile pentru o dezvoltare durabilă? Sunt trei dintre întrebările la care se vor căuta răspunsuri timp de şapte săptămâni, cât durează evenimentul internaţional de la Bucureşti.

„Fără să aibă pretenţia că va rezolva problemele de arhitectură şi urbanism peste noapte, festivalul va aduce totuşi idei bune de pus în practică şi, cu ajutorul participanţilor, va propune direcţii concrete de acţiune pentru 2012", arată organizatorii. 

Nu rataţi!

Majoritatea întâlnirilor din cadrul festivalului vor fi găzduite de Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Pentru curioşii care vor să ştie ce-i aşteaptă în perioada următoare, prezentăm câteva dintre cele mai importante puncte din desfăşurătorul festivalului.

Expoziţia „Activări urbane". 14 proiecte şi tot atâtea exemple de atitudini realizate cu ajutorul comunităţii locale: conversii şi recuperări de spaţii, re-activări culturale urbane prin mijloace arhitecturale şi artistice.

„Oraş-Bani-Arhitectură". O conferinţă cu invitaţi de peste hotare pe tema arhitecturii ca act politic şi a soluţiilor de împăcare a taberelor implicate în dezvoltarea oraşelor şi a arhitecturii româneşti.

„Patrimoniul industrial". O serie de vizite la clădiri şi situri industriale de pe malurile Dâmboviţei. Uzinele Malaxa, Fabrica de bere Luther, zona industrială Filaret, complexul industrial Bragadiru şi Moara Assan sunt incluse în acest tur, la care vor participa aproximativ 200 de persoane, între care şi un grup de arhitecţi.

Conferinţe Carme Fiol-Costa şi Marta Cervelló Casanova. Întâlniri cu două firme de ahitectură contemporană din Spania.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite