România la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Schrotter, Lucian Broscăţean, Lena Criveanu şi brandul twenty(2)too au făcut parte din delegaţia României care a participat, weekendul trecut, la Berlin Fashion Week. 12 branduri şi designeri români şi-au prezentat colecţiile pentru toamnă-iarnă 2012/2013, la Berlin Fashion Week, evenimentul care deschide oficial sezonul prezentărilor de modă.

Aflată pentru a treia oară consecutiv în capitala Germaniei, delegaţia română şi-a făcut deja locul ei printre reprezentanţii modei internaţionale.

Contrast autohton

În faţa a peste 800 de persoane, presă de specialitate şi clienţi, Irina Schrotter a deschis spectacolul „Romanian Designers", prezentându-şi noua colecţie, distanţată evident de abordarea feminină din sezoanele trecute. Colecţia a surprins prin tăieturi experimentale şi nuanţe avangardiste, cât şi prin melanjul din diverse ţesături, materiale şi forme geometrice în nuanţe autumnale. Tema colecţiei a pornit de la o ipotetică Apocalipsă. Bijuteriile au fost semnate de Carla Szabo, încălţămintea de Mihaela Glăvan, iar genţile de Otilia Flonta.

Lucian Broscăţean a rămas fidel stilului său şi s-a inspirat, ca şi în sezoanele precedente, dintr-un film de artă, semnat de fraţii Quay. Colecţia „Dream Map" a reflectat personajele bizare ale peliculei şi atmosfera hipnotizantă, plină de contraste. Tânărul designer a pus accent pe materiale naturale de bumbac şi ţesături uşoare, îmbinate cu lână şi pâslă. Încălţămintea colecţiei sale a fost gândită tot de către
Mihaela Glăvan.

Înapoi în anii '50

Lena Criveanu, prezentă pentru a treia oară la Berlin, a prezentat colecţia „In Tango Step", în care eleganţa şi feminitatea au fost pilonii creativi. Inspirată de profunzimea emoţională exprimată în acest stil de dans, Criveanu a combinat siluetele întâlnite în anii '50 cu înclinaţia ei pentru filigran. Designerul a folosit lână şi mătase, cu accente şi detalii de blănuri artificiale. Culorile alb vanilie, crem şi roz au dominat colecţia.

Alături de aceştia, brandul twenty(2)too a prezentat colecţia „Victoire: la mort lente de l'esprit", pentru prima dată la Berlin. Designerul Mihai Dan Zărug a imprimat colecţiei interpretarea lui personală a melancoliei suprarealiste din filmul lui Claude Chabrol, care a inspirat şi numele acestei colecţii.

Ţinutele create de designeri au participat într-un stand colectiv, la târgul de modă Premium, alături de noile creaţii ale designerului de pantofi Mihaela Glăvan, genţile Otiliei Flonta, accesoriile exclusive ale brandului D'or by Roxana Davidescu şi Ligia's Accesories. În plus, pentru prima dată în Germania designerul Adelina Ivan şi-a prezentat colecţia în cadrul târgului.

800 de spectatori au urmărit prezentarea colecţiei Irina Schrotter, la Berlin.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite