România a recomandat Kievului să-şi retragă un ataşat militar şi un consilier | adevarul.ro

România a recomandat Kievului să-şi retragă un ataşat militar şi un consilier

Publicat:
Ultima actualizare:
0

România a recomandat Kievului să retragă un ataşat militar al ambasadei ucrainene de la Bucureşti şi un consilier al său, a anunţat şeful comisiei parlamentare pentru apărarea naţională şi securitate a Ucrainei, Anatoli Griţenko, potrivit Interfax, preluat de NewsIn.

"Avem informaţii că partea română a luat decizia de a recomanda retragerea la Kiev a ataşatului militar şi a consilierului său, făcând trimitere la o anumită argumentare”, a declarat, miercuri, Griţenko, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Griţenko, acesta nu este un pas echilibrat şi prietenesc din partea României şi partea ucraineană „ar trebui să reacţioneze adecvat”.

Cerînd Kievului să-şi retragă aceşti oficiali, România ar putea să încerce evitarea unui scandal diplomatic, ce ar fi fost declanşat de expulzarea unui diplomat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite