Ritual straniu în Săptămâna Patimilor. Penitenţii îşi deformează trupul într-o procesiune extenuantă
0În Spania, mai mulţi credincioşi se supun an de an, de Paşte, unui ritual dificil, care lasă urme profunde pe trupul lor. Mai mulţi penitenţi cară în spate o platformă foarte grea, portabilă, pe care se află statuia lui Iisus.
Procesiunea durează mai mult de 11 ore şi are loc în fiecare an pe străzile din Sevilla, în Săptămâna Patimilor, înainte de Paştele catolic, scrie NBCnews.com
Luismi Fajardo, de 45 de ani, este unul dintre penitenţii care a cărat platforma şi în acest an, alături de alţi 54 de oameni. El face parte din frăţia Macarena, dar există mai multe frăţii de acest fel, fiecare frăţie religioasă provenind dintr-o anumită regiune a oraşului.
Aceşti penitenţi se numesc costaleros şi au dificila misiune de a căra în spate în timpul procesiunii o platformă care cântăreşte aproape 2 tone.
Antrenamentul lor începe cu câteva săptămâni înaintea Paştelui, pentru ca aceşti costaleros să reziste drumului extenuant şi să se poată coordona perfect între ei. Costaleros înseamnă în spaniolă „oameni-sac”, iar numele vine de la pânza cu care îşi acoperă capul în timpul procesiunii, pentru a se proteja. După ani de zile, acest efort supraomenesc lasă inevitabil semne pe corpul penitenţilor: o cocoaşă mare, dizgraţioasă, la ceafă.