Program de pre-pensionare pentru minerii din Oltenia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de restructurare a Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO) in perioada 2002-2005 prevede o reducere a numarului de personal cu aproximativ 2.725 de persoane. Numai in 2002, in baza

Programul de restructurare a Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO) in perioada 2002-2005 prevede o reducere a numarului de personal cu aproximativ 2.725 de persoane. Numai in 2002, in baza bugetului existent, numarul de salariati trebuie redus de la 20.254, cat este in prezent, la 19.213 persoane care trebuie sa apara la final de an. La ultima sedinta a Consiliului de Administratie al CNLO, tinuta saptamana trecuta la Bucuresti, s-a hotarat "posibilitatea ca unitatea sa poata participa cu sprijin material sau financiar la realizarea unor proiecte care sa poata absorbi forta de munca aflata in excedent la CNLO", a anuntat prefectul de Gorj, Toni Grebla. Astfel, compania are posibilitatea ca prin programul de pre-pensionare pe care l-a aplicat unor salariati ce mai au cel mult 3 ani pana la indeplinirea varstei de pensionare, sa-i puna pe acestia la dispozitia comunitatilor locale care ii vor folosi la "activitati in folosul colectivitatii". Salariile si "inclusiv o contributie la finantarea actiunii pe care acestia o desfasoara in localitatile respective", vor fi suportate de CNLO. De asemenea, compania poate sa vina cu un aport financiar sau cu mijloace materiale, constructii pe care nu le mai foloseste sau utilaje pe care le dezafecteaza "in demararea unor proiecte fezabile pentru societatile comerciale care preiau forta de munca din minerit" in niste conditii stabilite in programul de cofinantare ce ar urma incheiat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite